SEDUCȚIE II (finalizat)

Sfârșit

- Te chem când terminăm...conversația. Agentul pleacă și rămânem doar noi doi, apoi Damon se întoarce spre mine, îmi pune mâinile pe umeri și își coboară privirea spre mine. Ava... ai puțin timp, Carvajal a știut că nu sunt David, și sunt sigur că el este deja în drum spre noi.

Mă încrunt puțin și nu îmi dau seama cine este cel pe care îl menționează dar sunt conștientă că dacă apare David  probabil lucrurile se vor ... complica, ca să descriu situația într-un termen nu prea grav... Dau din cap cum că am înțeles. Inspir profund și îl întreb.

- Cine e acest Carvajal?

- Michaiel Carvajal, director la biroul federal al închisorilor, ne știe pe amândoi. Acesta îmi deschide ușa. Vrei să intru cu tine? mă întreabă în timp ce se oprește înainte de a păși. Mă uit la el, neg din cap. Ești sigură? continuă ridicând o sprânceană.

- În acest moment nu sunt sigură de nimic... Atunci se dă un pas în spate pentru a mă lăsa pe mine să intru, ca și o fulgerătură îmi trece prin minte ideea doctorului de ai dovedi mamei mele că ce spun e adevărat. Mă întorc spre Damon și mă apropii de urechea lui. Involuntar îi pun mâna pe umăr iar el mă cuprinde de talie. Aș vrea să îl filmez...

- Acum îmi spui! spune întorcându-se spre mine în așa fel încât îi simt respirația, mă desprind de el repede.

- Lasă...îmi ...mă voi folosi de telefon spun în timp ce scot telefonul din buzunar și îl pun pe modul avion, nu aș vrea să sune în timp ce filmează, apoi pornesc camera i apăs pe video și îl țin în mână. Mă descurc, adaug repede în timp ce trag aer tare în piept și pășesc în camera mică, mă izbește un miros dezagreabil, probabil urină...sau altceva, strâmb din nas și abia apoi privesc în camera întunecată. 

Mă opresc preț de o secundă și îmi întorc capul spre Damon, spre culoarul alb, luminat, apoi din nou spre camera întunecoasă și urât mirositoare. Mai fac un pas și vreau să închid ușa, dar Damon mă blochează cu mâna făcându-mi semn cu capul să nu închid, așa că o apropii doar. Mă uit în jur și încerc să asimilez tot, este un loc infect, miroase îngrozitor, ochii mi se opresc spre vasul de toaletă și încerc să trec repede cu privirea mai departe, pe o masă zace o tavă, pot doar să presupun că este prânzul, ochii mi se opresc spre pat, omul... monstrul acela stă ridicat în șezut și se uită la mine. Mă blochez pe loc când îl văd, nu știu ce mă așteptam să văd, îl știam mereu aranjat dar imaginea care se derulează în fața mea arată umbră a celui care a fost cândva, părul crescut peste urechi, barba lungă, tricou ...alb sau ceva de genul, stă și mă privește cu acea privire care îmi bântuie nopțile, ochii aceia care nu mă lasă să îmi găsesc pacea și liniștea. Ridurile profunde îi îngrădesc chipul și accentuează aerul malefic pe care pentru mine îl reprezintă, pentru mine el este întruchiparea răului.

- Ava... spune dezvelindu-și dinții și afișând un zâmbet forțat. Asta da surpriză! ridică mâinile și arată spre picioarele sale. Ți-a fost dor de mine? 

Se uită la mine curios, dar de cum și-a deschis gura și mi-a pronunțat numele m-a paralizat complet, totul, absolut tot ce mi-a făcut este clar în mintea mea și mai dureros ca niciodată acum când e aici ... caut undeva acolo în mintea mea să mă agăț de ceva pentru a putea să fiu puternică acum, David...gândul la el și la comorile mele de acasă mă ajută să expir dureros și să îmi șterg lacrimile care îmi brăzdează obrajii de cum și-a deschis gura. Fac un pas și mă apropii de el încerc să nu atrag atenția la telefonul care are camera de filmat îndreptată spre el și cu care sper să îl înregistrez.

- Ai ceva să îmi spui? îl întreb în timp ce înghit în sec.

- Ce ar trebui să îți spun?