Războiul inimilor frânte

⚜ Fără secrete ⚜

   Brunetul mă privește uimit, după care pufnește, de-a dreptul șocat.

   — Incredibil! Puteai să fii la 2 metri sub pământ acum dacă nu ajungeam la timp, iar tu te gândești la idiotul ăla! De-a dreptul minunat! țipă, luându-mă prin surprindere. Criss ar putea să vină chiar în această clipă aici ca să termine treaba pe care omul lui nu a terminat-o. Fir-ar! E doar vina mea! Eu ți-am permis să afli despre afacere, despre tot! înjură în barbă, întorcându-mi spatele.

   — Nu i-am spus nimic. Nu te-aș trăda niciodată, iar tu ar trebui să știi asta! țip exasperată, îndreptându-mă spre el.

   — Mi-ai promis că mă vei distruge! De ce ai ezitat să o faci?! îmi cercetează chipul înnebunit.

   — Enzo, încetează! mă țip la el, iar acesta tresare ușor, calmându-se instant.

   — Nu m-ai trăda fiindcă știi că m-aș răzbuna pe el... Atât de mult ții la el? Atât de mult îl iubești? șoptește, iar în glasul său pot simți durere în forma ei pură.

   Plec capul, zâmbind dezamăgită, simțind că mi se încețoșează privirea. Îmi mișc capul în semn de negație.

   — Mă întrebi dacă-l iubesc? mă încrunt îndurerată, pironindu-mi privirea într-a sa.

   — E îndrăgostit de tine, Aiyana... își încleștează maxilarul, evitându-mi privirea.

   — Tu o iubești atât de mult? O dorești atât de mult, ai dorit-o atât de mult în acea seară încât ai dus-o la mine în cameră? întreb brusc, determinându-l să mă privească.

    Brunetul pălește și înghite în sec, strângându-și buzele într-o linie dreaptă apoi, mișcându-și capul în semn de negație.

   — Poate. Poate că am dorit-o atât de mult încât nu am putut rezista, ridică nepăsător din umeri, întorcându-se cu spatele la mine. Îmi pare rău că am ocupat camera, nu știam că aveai musafiri, pufnește disprețuitor, privindu-mă peste umăr.

   Mă chinui să schițez un zâmbet firav, privind în gol. Simt cum inima mi se rupe în mii de bucățele și am senzația că se învârte totul cu mine. Privesc în jurul meu câteva secunde și nu pot să mă întreb de ce a venit după mine. Nu pot să nu mă întreb ce naiba caut aici.

   — Trădarea doare al naibii de tare. Doare atât de tare încât răzbunarea nu-ți mai aduce niciun fel de alinare. Oamenii care au fost trădați nu vor trăda la rândul lor, fiindcă știu cât de tare doare. De asta nu te voi trăda niciodată, deși știu că trădarea mea nu te va durea câtuși de puțin... șoptesc cu glas frânt, aruncându-mi privirea asupra sa.

   Plec capul când își ațintește privirea asupra mea și fac un pas în spate, simțind nevoia imperioasă de a fi cât se poate de departe de el. Fac câțiva pași, oprindu-mă când glasul său umple încăperea goală, iar pașii săi apasă greu podeaua de lemn.

   — Te-am așteptat pe tine. Te-am așteptat încă de la început. Nu s-a întâmplat absolut nimic între mine și Sofia. Cum crezi că aș fi putut să mă culc cu ea în camera ta? În patul în care mi-ai dormit în brațe? Nu pe ea o doresc, Aiyana. Nu ea e fata pe care am așteptat-o trei ore doar ca să-i vorbesc câteva minute...

   Fac ochii mari, întorcându-mă cu fața la el. Îl privesc nedumerită în timp ce se apropie de mine. Ridică precaut mâna dreaptă și-mi mângâie chipul, determinându-mă să închid ochii. Îmi umezesc buzele, deschizând ochii leneș.

   — Enzo... îi șoptesc numele rugătoare, oftând grav.

   — Am fost un dobitoc, știu, și nu-ți cer să mă ierți, dar te rog, nu mă îndepărta. Fir-ar! Nu pot să te pierd. Vreau să-ți fiu alături chiar dacă nu o să fiu eu cel care te va săruta, care te va atinge... își pironește privirea într-a mea, prinzându-mi chipul în palme.