Trandafirul Din Mlaștină

9. Mai ai alte secrete?

Nu eram sub nicio formă genul de fată care să joace într-un triunghi amoros, şi nu exista nicio comparaţie între noi.

Cain era... Cain. Fusesem mereu înnebunită după el, îl urâsem pentru că mă ignora. Acum ştiam adevărul şi totul se schimbase.

Tyson era... un străin. Şi avea să rămână.

Ştiam că trebuia să îmi cer scuze pentru ce îi făcusem, dar nu era acum momentul.

Am ieşit din baie şi am urcat până la etajul 3. Pe drum m-am întâlnit cu omul de serviciu, care încă mai curăţa podele şi s-a speriat îngrozitor de mine. Oare Cain avea voie să mai intre în liceu? Nu era asta problema mea şi eram sigură că se descurca singur.

Sala de informatică era pustie, aşa cum mă aşteptasem, aşa cum era tot liceul.

M-am rezemat de o bancă şi inima început să îmi bată tot mai tare. Erau aşezate în cerc, în jurul clasei, iar mirosul inconfundabil de cabluri încinse îmi amintea de orele de curs în care mocneam de nervi, pentru că nu reuşeam să îi fac faţă lui Cain la materia asta.

Încă zâmbeam nostalgică când toate luminile s-au stins, lăsându-mă în beznă. Abia acum îmi dădeam seama că toate jaluzelele erau trase.

— Ce... am început să bâjbâi după telefon, încercând să nu mă sperii încă, apoi am auzit scârţâitul uşii. Era deja închisă la loc atunci când am întors capul spre ea.

M-am îndreptat, o parte din mine ştia că era el, dar nu puteam să nu mă sperii în bezna asta.

Îi auzeam paşii.

— Ca... atât am apucat să şoptesc din numele său, înainte să fiu smulsă de picioare şi strânsă de două braţe puternice. Şoapta mea s-a transformat repede într-un ţipăt, dar două buze mi l-au oprit imediat.

Deja eram în stare să le recunosc foarte bine. Până la urmă, erau singurele care mă sărutaseră vreodată.

Gura lui s-a plimbat lasciv peste a mea, savurând şi dominând, braţele lui au slăbit strânsoarea, dar palmele au început să îmi mângâie spatele. Dumnezeule, ce aromă avea. Mirosea a parfumul lui obişnuit, plus o vagă aromă de tutun. Dar gura lui, gura lui avea gust de Cola în momentul ăsta, iar mie îmi venea să îi sorb limba cu totul.

Înainte să îmi pierd capul complet, l-am prins de umeri şi l-am împins în spate, apoi l-am lovit în joacă.

— Nemernicule, m-ai speriat de moarte! Credeam că e vreun profesor pervers ce m-a văzut intrând singură aici.

Nu a spus nimic, doar mi-a masat spatele.

— Îmi pare rău, a fost o glumă proastă.

Dacă m-ar fi văzut, aş fi avut gura căscată.

— Aprinde luminile astea, acum sunt şi mai sigură că nu eşti tu. Tu nu ai fi niciodată de acord cu mine.

A râs şi a scos telefonul, lumina i s-a aşezat pe chip, iar mie mi-au ţopăit monştrii din stomac. Mereu uitam cât de superb era cu adevărat.

Habar nu aveam ce a făcut pe telefon, dar luminile s-au aprins dintr-o dată.

M-am uitat la leduri, apoi la telefonul lui.

— Tocmai ai...

Mi-a făcut şmechereşte cu ochiul, nu îmi scăpa că încă mă ţinea în braţe.

— Cain, cum controlezi tu luminile din liceu, de pe telefon?

Uitându-mă la telefonul lui, habar nu aveam ce Dumnezeu model era, arăta capabil să controleze şi o navetă extraterestră.