Bella

C A P I T O L U L 10

— Scuze, doar că şeful...

— Ash sau Jaxon?

— Domnul Asher...

— E ok. Nu mai trebuie să spui nimic. Îmi dau seama că Ash poate intra în cartea recordurilor pentru nesimțirea lui.

Robert a chicotit.

— Azi cred că are şi o zi proastă. A comentat că nu e suficient de lucioasă maşina. Ieri am dus-o la spălătorie, dar... probabil el a văzut ceva înneregulă.

— Când s-a uitat în oglindă, da, am murmurat.

Nu înțelegeam deloc schimbarea bruscă de atitudine a lui Ash. Ieri părea că putem fi prieteni, că ne putem înțelege. Probabil că m-am înşelat. Sau poate că blonda de ieri, Londra, era iubita lui şi nu suferea dacă el se apropia de alte fete. Chiar dacă era doar din prietenie.

Robert m-a dus la şcoală şi - spre fericirea mea - am ajuns la timp. Aveam prima oră matematică şi ultimul lucru pe care mi-l doream era să întârzii. Profesoara, o domnişoară abia trecută de 25 de ani, era o scorpie în adevăratul sens al cuvântului. Femeia avea probabil probleme cu nervii. Şi cu o groază de alte chestii despre care hanar n-am, dar care cu siguranță au de a face cu felul în care se pierde cu firea, urlă, dă teste şi teme imposibile. A zis că e mai exigentă. Eu cred că voia să zică nebună, dar s-a încurcat.

* * *

Primele ore au trecut destul de repede. Clopoțelul a anunțat pauza de prânz, iar eu mi-am strâns lucrurile, ieşind din sala în care avusesem literatură. Nu eram sigură dacă să trec pe la cantină sau nu. Nu prea îmi era foame. Nici nu... prea aveam prieteni cu care să stau la masă. Nu încă, cel puțin. Dar poate era Ash pe acolo. Voiam să aflu care e motivul schimbării de temperament, deşi mă îndoiam că ar vrea să vorbească despre asta. Probabil era mai bine să-l las în pace...

Mai aveam doar câțiva paşi până la dulapul meu, când am observat mulținea de elevi  strânsă în mijlocul holului.

— Ți-am spus să stai departe de ea, Bane! a răsunat vocea dură a lui Ash.

— Şi eu ți-am spus că nu-s cățelul tău să-ți ascult ordinele!

Răspunsul a venit din partea lui Antonio. M-am apropiat de mulțime, dar nu reuşeam să văd nimic. La naiba, chiar aşa mică eram?!

— Vrei să te fac să cerşeşti în patru labe şi nu ştii cum să mi-o ceri, Bane?

Tonul lui Ash era plin de batjocură. S-au auzit câteva râsete şi un mârâit, care probabil fusese al lui Antonio.

— Ooo, deja te transformi? Mârâi ca un cățeluş căruia i se fură osul de sub nas?

Din nou, Ash râdea batjocoritor.

— De ce nu mă înveți o lecție, Sántìago? De ce nu sari la bătaie? Sau ți-e frică? Dacă te mai bați la şcoală nu se mai bagă tăticul să plătească după curu' tău? Că i-ai jignit căţeaua?

Antonio deja atingea un subiect sensibil. O parte din mine îmi spunea să stau la locul meu, să nu mă bag. Dar cealaltă partea, cea care l-a văzut, ieri, pe Ash la pământ, nu s-a putut abține să nu se bage. M-am împins printre elevii strânşi la grămadă, până am ajuns în față.

— ¡Hijo de puta! (Fiu de cățea!) Ai să plăteşti pentru asta!

Ash s-a năpustit spre Antonio, cu pumnii încleştați. Înainte de a putea reacționa, un zgomot de metal lovit s-a auzit, provocat de spatele lui Antonio care s-a izbit de dulapuri. Sau mai bine zis a fost izbit de dulapuri de către Ash. Atunci am intervenit. M-am apropiat de cei doi. Ash strângea în pumni gulerul tricoului lui Antonio. Degetele i se albiseră de la cât de tare strângea.