Fragility

10. Sunt însărcinată

Capitolul 10

  Polly mesteca nişte frunze de salată, iar blana sa portocalie lucea din cauza luminii puternice din cameră. Stătea închis sub cupola sa de sticlă, cu nici o idee despre lumea din exterior. Ochii negrii și mici păreau a fi două mărgele, iar gheruțele albe și scurte rupeau bucăți din frunzele verzi, pe care le mesteca mai apoi mişcându-și nasul roz. E doar un hamster, el nu merge la liceu, el nu trebuie să ia pastile, el nu iubeşte pe nimeni, mi-am spus.

  Era seară, iar razele soarelui aruncau umbre ciudate pe pereţii camerei, la fel de ciudat era și cerul, colorat în nuanţe deschise de oranj și violet. Era linişte, iar corpul îmi era molâu și piciorul nu mă mai durea de la o vreme. Pleoapele îmi atârnau grele și mâna caldă a mamei îmi mângâia fruntea încet. Pe noptieră, paharul pe jumătate plin cu apă devenise capcană mortală pentru o albină, însă mamei nu-i păsa de suferinţa ei, deşi zumzetul său agonizant pe mine mă deranja. Era aproape la fel de deranjantă ca Harry și ca gustul amar al pastilelor.

  Fratele meu a tot încercat să se scuze pentru cele făcute lui Calum, sub pretextul că mă apăra pe mine, însă nu l-am ascultat. A plecat în cele din urmă la serviciu, însă nu înainte de a se asigura că mama rămâne lângă mine. Iar ea l-a ascultat și a stat lângă mine încă de atunci.Tot ea m-a obligat să-mi iau și tratamentul, deşi știu că n-am nevoie de el. Mă face să mă simt moale și adormită, aşa că în ultima săptămână am aruncat jumătate de flacon în toaletă, iar mama încă nu a aflat despre ele și nici că va afla, cel puţin nu de la mine. Urăsc pastilele. Și urăsc să fiu compătimită.

- De ce trebuie să stai lângă mine? am şoptit privind în sus, către faţa mamei.

  Aceasta mi-a dat uşor bretonul la o parte din ochi și a zâmbit, iar obrajii i s-au pătat cu dungi fine de lumină portocalie atunci când și-a îndreptat spatele. Prin cutele perdelei din voal, lumina pătrundea în fâșii înguste care se mișcau asemenea valurilor mării pe chipul său.

- Stau lângă tine pentru că îmi face plăcere, April, a murmurat sărutându-mi obrazul drept. Voi sta lângă tine mereu.

  I-am zâmbit și mi-am închis ochii. Nu pentru că voiam să adorm, ci pentru că îmi era teamă ca nu cumva lacrimile să-mi evadeze printre gene. Nu puteam să-i privesc chipul blând fără să-mi doresc să plâng. Și liniștea s-a lăsat de-a binelea atunci  când albina a încetat să mai lupe pentru a trăi. Însă o ușă s-a izbit de perete undeva în casă, iar mama a sărit din pat în următoarea secundă. Am așteptat ceva până se mă ridic, mai apoi m-am împleticit până la pragul uşii mele și am rămas acolo în linişte. Și în scurt timp am auzit. Erau în camera alăturată. Zgomotele se auzeau din camera lui Harry.

  Apropiindu-mă, de perete am distins vocea Tinei. Plângea, iar mama era și ea acolo, aşa că am intrat. Tina stătea pe pat, cu faţa în palme și plângea disperată, iar mama stătea lângă ea, mîngâindu-i genunchiul dezgolit. Pe podea era o geantă străină de voiaj, probabil a Tinei, iar lângă ea pe pat, un rucsac. Tina părea tristă, însă nu am întrebat-o nimic, în schimb m-am aşezat în colţul camerei, pe un mic scăunel și doar le-am privit. Apoi, după ce Tina și-a ridicat în sfârşit capul, i-am observat ochii înroşiţi și cicatricea de pe obraz ce părea mai intens colorată ca niciodată. Și a început să vorbească, însă mult prea repede și lacrimile ii alunecau pe obrajii rotunzi, iar mama i-a spus să se calmeze, aşa că Tina a făcut-o. Înainte să vorbească din nou, a tras adânc aer în piept și și-a dat părul blond pe spate.

- M-au dat afară din casă, a şoptit ţinându-și ochii în pământ. Pe chipul său a trecut o undă de durere și a suspinat. Sunt însărcinată.

  Mama și-a astupat gura cu o palmă, mai apoi a strâns-o puternic în braţe pe Tina, care tremura și plângea cu sughiţuri.

- O să fie bine, vei sta la noi, nu-ţi face probleme, Harry va avea grijă de tine, nu trebuie să te îngrijorezi. Nu mai plânge, vom scoate noi cumva asta la capăt. April, rămâi tu cu ea, mă duc să-i aduc un pahar cu apă, a spus ridicându-se și lăsându-ne singure.

  Tina mă privea tăcută. Faţa ei de obicei albă era acum roşie și umflată, iar părul desfăcut și puţin ondulat ii cădea pe umerii rotunzi. Toată figura ei era fragilă. Și pentru prima dată mi s-a părut umană și vie. Sau poate că doar atunci când suferă, persoanele mi se par vii. Dacă viaţa ne-ar da tot ce ne-am dori în momentul în care avem nevoie, pentru ce ar merita să mai trăim?

  În noaptea aceea am dormit cu ea, în patul fratelui meu. Și m-a strâns în braţe, iar eu am alunecat uşor în visare. Însă spre dimineaţă, ușa s-a deschis, iar Harry m-a dus în braţe înapoi în camera mea. Nu m-a lăsat să merg la liceu, ci a stat cu mine și Tina toată ziua. Mi-a vorbit despre Calum și și-a cerut scuze pentru tot, iar din cauza pastilelor i-am zâmbit larg, deși în interiorul meu țipam.