Fragility

4. Ce-ai spune de o ieşire in oraş?

Capitolul 4

  Două bătăi în ușă m-au făcut să tresar. Adormisem cu ferestrele deschise, iar mâinile îmi erau îngheţate, la fel și obrajii și degetele. Soarele apusese, iar cerul era colorat în nuanţe pastelate de roz și albastru.

   Harold și-a strecurat capul pe ușă zâmbind și a pășit în cameră  prefăcîndu-se că se împiedică de prag. Am început să râd, privindu-mi fratele mai mare, aruncându-se pe burtă peste mormanul de jucării plușate din colţul camerei. A râs și el.

- Hei merișor! Ce-ai spune de o ieşire în oraş? a întrebat ridicându-și sprâncenele.

- Doar noi doi?

- Uhm, și Tina, ea mi-a spus să te iau, deci ce spui?

- Mama e de acord?

- Ce contează? Ești cu mine! Plus că nu e acasă, a plecat la magazin.

- Și unde mergem?

- La club.

- Dar eu nu pot dansa, ai uitat?

- Nici eu, oricum nu vom sta mult. Hai îmbracă-te cu ceva frumos. Tina trebuie să sosească și ea, te aștept în sufragerie, a spus ridicându-se și ieşind afară din cameră.

   Am decis să nu mă schimb, rochia de pe mine era frumoasă, însă mi-am luat un pulover cu nasturi peste, deoarece nopţile sunt destul de răcoroase.

  Am aşteptat ceva timp până ca Tina să-și facă apariţia și când a făcut-o, fratele meu i-a deschis ușa și a sărutat-o, iar ea i-a mângâiat gâtul. Mereu făceau asta. Chiar în pragul uşii. Și întotdeauna fără să le pese dacă cineva ii priveşte, acel "cineva" fiind de cele mai multe ori eu.

    Tina nu era cea mai frumoasă fată din oraş și nici cea mai înaltă. Avea o cicatrice pe obrazul drept, însă părul des și blond o acoperea de cele mai multe ori, ca și în seara aceasta. Uneori poartă haine mult prea largi, care o fac să pară și mai plinuţă decât este de fapt însă acum purta o rochie scurtă, dar decentă, neagră care ii venea bine. Tina e studentă, însă sinceră să fiu nu ştiu ce studiază.

- April, ești gata? m-a întrebat Tina, luându-mi fratele de mână. Am dat aprobator din cap și am sărit din fotoliu, îndreptându-mă către ei, şchiopătând ce-i drept.

    Drumul către "club" a fost lung și plictisitor. Am stat singură pe bancheta din spate, ascultându-mi fratele ce conducea, vorbind cu logodnica lui, care ocupa locul din dreapta. Din când in când se mai sărutau, făcându-mă involuntar să-mi mut privirea către fereastră. Nici măcar radioul nu l-au pornit, așa că mi-am lăsat capul pe spate și am început să fredonez. Și brusc s-a făcut linişte, atâta linişte.

- April, ai adormit? l-am auzit pe Harold întrebând. Deschizându-mi ochii l-am văzut întors către mine. Mi-am clătinat capul. Am ajuns, trebuie să coborâm, hai! 

   Niciodată nu mi-a plăcut gălăgia, iar faptul că melodia aceea infernală mi-a rănit timpanele de cum am închis ușa maşinii în spatele meu, m-a făcut să oftez. Urma să am o noapte nu tocmai liniştită. Tina a ţopăit nerăbdătoare până la intrarea în club, în timp ce eu mă atârnasem de braţul fratelui meu, căutând echilibru.

   La intrare, doi indivizi la fel de masivi ca Harry au cerut bani pentru bilete cred, oricum gălăgia era mult prea mare ca eu să pot înţelege ceva. Unul dintre bărbaţi a arătat către mine, iar Harry m-a privit zâmbind, după care a spus ceva, iar bărbatul a deschis ușa, lăsându-ne să intrăm.

- Eu merg să dansez, a ţipat Tina odată ce am pășit înăuntru. Muzica era îngrozitor de gălăgioasă, iar luminile se aprindeau și stingeau hipnotizant de repede.

   Harold m-a apucat de mână și m-a tras după el până la bar, de unde a luat două sucuri apoi m-a îndrumat către două fotolii negre.

- Îţi place? a ţipat, privindu-mă.

- Nu prea, i-am răspuns. Harold a zâmbit și mi-a întins sucul, pe al său aşezându-l pe mica măsuţă din faţa noastră. Tina s-a apropiat și ea de noi, zâmbind și dansând încet.

- Hai să dansăm! a ţipat apucându-l pe Harold de mână.

- April? Te pot lăsa singură câteva minute? Am dat aprobator din cap, iar Harry s-a ridicat, apucându-i mâna Tinei și dispărând printre celelalte cupluri, lăsându-mă singură.

    Pentru o secundă s-a făcut linişte, iar apoi melodia Latch a lui Sam Smith a început să se audă din fiecare boxă, iar asta m-a făcut să zâmbesc. Atunci l-am văzut stând la bar, cu mâna pe o doză de bere și cu cealaltă jucându-se în părul prietenei sale. Însă mă privea pe mine, iar de cum a realizat că l-am observat, și-a ridicat sprâncenele și mi-a zâmbit. A spus ceva, însă nu mi-am dat seama ce, cu toate acestea am început să râd, imaginându-mi modul în care fiecare cuvânt rostit de el pare sâsâit.

  Era pentru a treia oară când îl vedeam pe ziua de azi. Și de asemenea și prima zi de când îl cunoşteam, sau mai bine spus de când ii ştiam numele. La bar stătea Calum. Băiatul asiatic cu care împart bancheta din autobuz.

n/a

Îmi pare rău dacă e nașpa...
Ăsta se intitulează capitol de umplutură.