Războiul inimilor frânte

⚜ Amintirea ei ⚜

   De ce naiba mă gândesc la ea? Ce e cu mine? Vrea să mă distrugă. Nu dă doi bani pe mine. Mi-a permis să o sărut, să o țin în brațe doar pentru a-și proteja fratele. A jucat un rol în timp ce eu făceam nopți albe, gândindu-mă la ea. Am devenit doar un nume pe lista ei. Un nume lipsit de importanță. O amintire pe care o va da uitării curând.

   — Iar ai supărat-o pe Sofia? chicotește Julian în timp ce se așază pe canapea lângă Aria.

    — Iar te-a trimis să mă convingi că suferă? pufnesc enervat, strâmbând din nas când Julian încuviințează.

    — Știi, de obicei țin cu tine, dar acum sunt de partea ei. Ai nevoie de distracție. În ultimul timp ai devenit un depresiv în toată regula.

     — Ești conștient că de abia acum trei zile am ieșit din spital, nu? îmi arcuiesc sprâncenele întrebător. Acest depresiv în toată regula a fost ocupat să rezolve o situație care putea să închidă mai bine de jumătate din oamenii prezenți în această seară aici.

     — Așa e când lași amatorii să-ți facă treaba, în loc să-i lași la conducere pe cei cu adevărat competenți, pufnește Adam disprețuitor, privindu-mă cu subînțeles.

     — Vrei să-ți amintesc că era sub supravegherea ta? zâmbesc malițios, dându-i de înțeles că n-am chef de discuția asta fără sens.

     Își strânge buzele într-o linie dreaptă și încuviințează, dându-și seama că este cazul să înceteze. Adam își mută privirea asupra ușii în spatele căreia se află ,, sala de conferințe" pe care o folosim când trebuie să discutăm lucruri mai serioase și importante. În seara asta s-a întâmplat un lucru care sper că nu se va mai repeta vreodată. În sala aia a intrat Manuel și din nefericire pentru mine, a ieșit pe picioarele lui de acolo, cu un zâmbet cât casa pe chip care mi-a făcut sângele să clocotească în vene.

    — Trebuie să găsim un înlocuitor competent, din moment ce Dima a ieșit din joc. Adam, pentru că ai atât de multă experiență, sarcina îți revine ție, îl înștiințez în timp ce mă ridic în picioare.

    — Nu înțeleg de ce trebuie să găsim un înlocuitor. Situația s-a clarificat. Dima nu e nevoit să iasă din joc. Suntem pe pace, nu-i așa? îmi cercetează chipul întrebător.

    Privesc câteva clipe în gol, știind că are perfectă dreptate. Situația s-a clarificat și am căzut la pace cu Manuel. Dima nu e nevoit să iasă din joc și nici nu vrea să o facă. Ca să fiu sincer, nici eu nu vreau să iasă din joc. E potrivit pentru lucrurile astea și se pricepe curios de bine.

    — Din seara asta Dima nu mai face parte din echipa noastră. Nu contează că suntem pe pace și că s-au calmat apele. Aceasta este decizia mea finală, iar voi o veți respecta. De acum înainte Dima va fi un simplu prieten, pe care nu-l vom mai implica în afacere.

    Îi privesc pe băieți pe rând, iar aceștia încuviințează, deși dezaprobarea se citește limpede pe chipurile lor. Nu sunt de acord cu decizia mea și nici nu o susțin. Din fericire, nu contează ce vor ei. Decizia mea contează cu adevărat, iar ei o vor respecta din proprie inițiativă dacă nu vor să intre în conflict cu mine.

    Atenția îmi este captată de către Aria, care zâmbește cu subînțeles. Îmi arcuiesc sprâncenele întrebător, dorindu-mi să aflu ce o amuză atât de tare. Îngheț când șoptește ,, Aiyana" . Mă crispez, dându-mi ochii peste cap. Se comportă copilărește, iar asta mă enervează la culme. Și-a dat seama cu siguranță că Aiyana este motivul pentru care vreau să-l înlătur pe Dima.

     Nu o fac pentru că vreau să-mi respect promisiunea. O fac pentru că vreau să fie în siguranță. Nu pot să nu mă gândesc la faptul că în seara accidentului ea se putea afla în mașină cu Dima. Nici nu vreau să-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat dacă nu aflam la timp de planurile lui Manuel. Nu m-aș fi iertat niciodată dacă ar fi fost în mașină în acel moment. A avut dreptate când a spus că totul se întâmplă din cauza mea, dar acesta nu este întreg adevărul. Nici n-are habar cât de mult a contribuit ea la războiul dintre mine și Manuel. N-are nici cea mai mică idee că ea a declanșat totul în momentul în care mi-a aruncat primul zâmbet și mi-a oferit primul sărut.

Cuvinte: 1.270

🦋 Dedic capitolele persoanelor care au fost alături de mine pe vechiul cont și care au citit povestea Aiyanei și a lui Enzo până-n ultima clipă. 🦋