De când tatăl meu s-a stins din viață am început să ies afară, pe stradă, să mă plimb. Doar eu și muzica în căști. Obișnuiam să fac aceeași rută în fiecare seară. De acasă și până aproape de locul unde murise tata.... rămâneam la stradă, nu aveam curajul să plec în câmp până acolo. De la 22 noaptea (ora la care mă întorceam de obicei acasă) am început să ajung la 23, 00, 01, 02, 03. Nu mi-a păsat niciodată că mi se putea întâmpla ceva mergând pe stradă la orele acelea târzii. Pâna când, într-o noapte, când mă întorceam acasă, simțeam că cineva mă urmărește. Ora era 03:00 (îmi aduc aminte exact pentru că m-am uitat din instinct când mă repezeam spre casă). De la pas repezit am început să alerg. Strada era perfect iluminată dar simțeam că cineva era fix în spatele meu și îmi sufla in ceafă.
Intr-un final am ajuns acasă și m-am dus în camera în care dormeam singură.
Stăteam în ultima cameră din casa și pana sa ajung acolo trebuia sa trec prin holul în care a fost ținut sicriul cu tatăl meu 3 zile. Am intrat și am încuiat ambele camere cu cheia. M-am pus pe pat și m-am învelit. Când aproape mă liniștisem și eu, oglinda din hol a început să tremure. Avea pe ea o salbă pe care o folosise mama în tinerețe (ea provenind dintr-o familie de romi). M-am gândit că poate a fost cutremur și nefiind foarte puternic s-au auzit doar bănuții de la salbă cum băteau în oglindă dar... deodată am auzit la fereastră cum m-a strigat pe nume o voce care semăna cu a mamei! Gândindu-mă că este ea, am ieșit repede afară și am întrebat: "CE??"
Nu era nimeni!! Am simțit un fior rece pe șira spinării. Am închis ușa repede și am stat toată noaptea trează cu lanterna de la telefon în mână.
