Sophia

1-Totul a inceput cu...

*Acum 10 ani in urma*

-Andrew, de ce esti rau? Da mi jurnalul inapoi!
Spun eu aproape disperata caci cel mai enervant om din viata mea imi furase cel mai intim lucru al meu .
-Oh de ce ? Ai scris ceva despre colegul tau de banca ? Ohhh James ce ochi superbi ai . Iubesc sa te privesc .
-Ce enervant esti. Nu imi place de James. Stiai ca toata lumea il crede gay?
-Poate da, poate nu . Dar asta nu te opreste sa l iubesti .
Spune el sarind pe pat iar eu chinuindu ma si intinzandu ma la maxim pentru a ajunge la jurnalul meu dar fara vreo reusita caci Andrew era de trei ori mai inalt decat mine, eu fiind o pitica de cand ma stiu .
-Hei ce se intampla aici ? Ii aud eu glasul salvator al mamei ce statea in tocul usii si ne privea melancolica cu o urma de tristete in ochi .
-Idiotul asta vrea sa imi citeasca jurnalul mama .
-Ei haide Sophia. O sa iti fie dor de momentele astea .
-O sa imi fie dor ? Nu i ca si cum suntem scai inca de cand ne cunoastem .
Mdaa.. mamele noastre aparent erau cele mai bune prietene. Chiar daca el e cu 2 ani mai mare decat mine mamele noastre, mereu faceau glume ca si cum am fi sorititi unui altuia. Nu i ca si cum abia stiam sa ne punem chilotii pe noi si ele faceau glume de maritisi . Eu sa fiu cu idiotul asta ? Niciodata . Il iubesc dar e ca si fratele meu . Plus ca am 10 ani acum iar el 12. Pana o sa ne gasim noi sufletul pereche mai dureaza, momentan inca ne batem pe locul din fata al masinii, sau cine sa ia cea mai mare bucata de ciocolata, sau cine sa fie primul la playstation, stiti si voi, chestii de "frati"
Am fostul unul langa altul inca de cand ne am nascut iar prietenia noastra e mai stransa decat v ati imagina. Revenind .

-Andrew, Sophia eu cu Valentina, mama lui Andrew va asteptam in bucatarie, trebuie sa va anuntam ceva. Si mama a plecat fara a mai scoate un cuvant.
Andrew s a dat jos de pe pat si mi a pus jurnalul pe masa .
-Ai scapat de data asta razgaiat o . Iar cu o mana imi ciufuleste insistent parul dar eu incerc sa i dau mana la o parte .
-Idiotule ti am zis sa nu mai faci asta .
-Dar ma iubesti .
-Am de ales ?
-Nu prea .
-Si in viata de apoi o sa te iubesc enervantule.
-Cand vom creste .. ma lasi sa iti cer mana ?
-Ti a spalat mamele noastre creierul Andrew ?
-Nu, dar stiu ca esti a mea pentru totdeauna asa ne a fost scris .
-Suntem doar niste copii .
-Niste copii care se vor transforma in niste adulti .
-Promite mi ca nu o sa ne desparta nimic! Oriunde ne duce viata asta .
-Promit !
-Pe degetel.
-Of doamne ! Da pe degetel
-Andrew, Sophia. Hadeti, coborati!
Am coborat in graba scarile facand concurs cine ajunge primul jos. Parca orice faceam era o competite intre noi .
Ajunsi in bucatarie am luat o inghetata si ne am napustit pe ea .
-Am nevoie sa fi ti atenti iubirile mele, incepe Valentina un asa zis discurs . Ceea ce va spun eu acum este foarte important .. imi pare rau ca trebuie sa va dau o asa veste .. stiu cat de mult va iubiti si tine ti unul la altul .
-Ce vrei sa spui mama ? O intrerupe Andrew .
-Vreau doar sa spun ca .. a venit timpul Andrew. Am vorbit cu tatal tau .
-Cu tatal meu ? Fii serioasa mama .
In momentul acela o vad pe mama ca isi pune mana la gura si isi pleaca capul in jos. Iar eu ma uit confuza ba la Valentina, ba la mama, ba la Andrew neintelegand . Stiam ca tatal lui l a parasit inca de cand avea 1 an .
-Mama, spune Andrew . Nu poate reaparea dupa 12 ani ca si cand nu s a intamplat nimic .
-Ai nevoie de el in viata ta. Avem nevoie de el .
-Nu mama. Tu ai nevoie de el, doar tu.
-Deja am luat o hotarare .
-Ce vreti sa spuneti dna Valentina o intrerup eu .
-Vreau sa spun draga mea ca ne mutam.. spune ea cu capul plecat. Ne stabilim in Franta. Tara natala a lui Andrew .. imi pare enorm de rau .
Ne a cazut fetele la amandoi . Nu se putea intampla asta. Noi eram la pachet weekendurile dormeam unul la altul. Dimineata imi sarea geamul si mergeam la scoala impreuna plecam de la
Scoala tot impreuna . Ba stateam la el ba stateam la mine . Petreceam tot timpul impreuna ca acum sa primesc o astfel de veste ? E singurul si adevaratul meu prieten . Nu o sa accept sa stau departe de el .
-Mama nu poti face asta . Nu ma poti obliga sa am un nou inceput cu el . Pentru mine el este un strain. Spune Andrew.
-Poate ma urati acum. Zice Valentina. Dar fac asta spre binele nostru . Va las sa va luati ramas bun te astept acasa Andrew .
-Hai duceti va sus cateva ore cat mai aveti de stat profitati. Eu trebuie sa imi iau la revedere de la prietena mea . Zice mama .

Am plecat tacuti in camera mea . Eu m am asezat pe pat iar Andrew pe covor cu capul plecat . Observ cum o lacrima cade pe parchet . Urmata de inca una si inca una . M am ridicat brusc din pat si m am aruncar in bratele lui. El m a strans cu putere .
-O sa imi lipsesti prostutule .
-Si tu mie razgaiat o . Nu sunt pregatit sa l revad, nu sunt si nici nu vreau .
-Oricat de egoista as fii, trebuie sa accept ca asta este spre binele tau desi nu vreau sa ma mai gandesc ca nu o sa mai fim prieteni .
-Hei hei prostuto. Nu te gandii acolo . Am promis ceva si o sa ma tin de promisiune ...

***

Timpul a trecut atat de repede incat nici nu mi am dat seama cand am ajuns la varsta de 15 ani . "Relatia" mea cu Andrew a parcurs ok. Dupa ce a plecat in Franta ne sunam zilnic pe videocall. Vorbeam zilnic nu era mare diferenta , singura diferenta era ca nu ne aveam fata in fata dar asta nu ne impiedica sa nu comunicam .
Au trecut anii si cu cat treceau cu atat prietenia noastra se racea . Vorbeam o data pe zi pana ajunsesem sa vorbim o data pe saptamana . Pana cand facusem 15 ani iar el 17 . Vazusem pe facebook ca si a facut o iubita . Ma incercau sentimente de gelozie si nu stiam de ce pentru ca nu mai vorbisem cu saptamanile si chiar si cand vorbeam conversatia noastra era "ce faci? Bine tu ?" Si atat, asa ca ajunsesem in punctul in care nu ne am mai vorbit deloc . Era de asteptat ca o sa se intample asta asa ca am acceptat odeea chiar daca ma ranea .

***

Acum am 20 de ani , am terminat liceul. Am o relatie cu un tip super ok si il iubesc . Iar astazi e ziua cea mare, ziua in care ma inscriu la facultate . Cutreier pe strazile ploiase ale Londrei cu castile in urechi si cu un dosar plin cu acte . Ma afund in ganduri, cand deodata ma izbeste o amintire cu vechiul meu prieten Andrew. Dau un search pe facebook si observ ca nu mai este cu tipa cu care era la 17 ani . Ce e drept au trecut atatia ani . Oare ma mai tine minte ? Of doamne ce prostuta cine isi mai aduce aminte de o prietenie din copilarie plus ca au trecut 10 ani . Fiecare este cu viata lui si asa este cel mai bine . Ma afund in gandurile mele cand deodata ma izbesc de un trup solid . Ce neindemanatica sunt .
Ma aplec spre unele foi ce au cazut din dosar si cand ma ridic ochii mei fac contact cu cei mai albastri ochi pe care i am vazut vreodata . Am mai vazut la o persoana culoarea asta chiar credeam ca e unicul om ce putea avea albastru asta .
-Scuze ma, esti bine ? Spune el
Ma dezmaticesc si dau afirmativ din cap .
-Da, scuza ma a fost vina mea .
Si plec fara sa privesc inapoi ... dar ceva imi spune sa ma intorc caci privirea aceea simteam ca o cunosc de cand ma stiu, dar nu m am intors... cu speranta ca ochii aia ii voi reintalnii..

A fost ciudata toata aceasta intamplare si sentimentul de deja vu din mine incerc sa l ignor . Iar ma afund in ganduri dar soneria de la telefonul meu ma trezeste .
-Da . Alo. Buna Bily, ce faci iubitule ?
-Bine scumpo te am sunat sa te intreb daca ai ajuns la facultate .
-Inca nu . Sunt pe drum. Te sun imediat cum rezolv .
-Bine ai grija de tine te pup. Si imi inchide telefonul .
Cateodata simt ca eu cu Billy nu suntem cel mai compatibil cuplu dar totusi m am atasat de el desi nu am avut niciun contact niciodata cu niciun barbat el e un barbat special .
Am intrat in facultate in sfarsit nici nu mi am dat seama cand am ajuns caci am fost iar prinsa in gandurile mele .
Un nou inceput deci. Speram sa fie cu noroc ...

-Andrew Martin acum 10 ani-