Am realizat că timpul trece.
Iar eu mă simt slăbit fără a-mi fi foame sau sete sau orice altceva. Nici măcar nu am avut nevoie să dorm. Dar sunt plictisit și confuz.
Sau cel puțin așa cred...așa că m-am apucat să număr secundele. Apoi minutele. Apoi orele... Și am ajuns departe cu numărătoarea. Am hotărât să mă opresc înainte de a înnebuni. Cu toate astea se pare că nu pierdusem numărătoarea.
Asta mi-a adus aminte de de o zi în care Steven se apucase să îmi numere firele de păr. Am fost puțin răutăcios atunci și i-am spus ceva de genul: O să îți ia ceva, Stevie. Mai ales pentru că tu nu ști să numeri decât până la cinci.
S-a cam supărat pe mine atunci. Și a stat închis în camera lui de hotel refuzând să-mi mai vorbească și stând supărat cu un botic tris ca de copilaș. Iar eu am fost nevoit să aștept stând pe jos, sprijinit de ușa camerei lui, beat, ținând sticla în apropierea mea și plimbând neliniștit țigara dintr-o parte în alta a gurii în tomp ce mai băteam la ușă și mai fredonam din Knocking On Heavens Door. Nu m-am prins atunci de ce Axl se tot vântura pe acolo, de colo-colo și când se oprea îi șoptea câte ceva la ureche lui Izzy în timp ce amândoi mă priveau. Apoi Izzy dădea din cap, așa cum făcea mereu. Probabil nu putea să îi faca asta lui Duff, pentru că Axl e prea scund ca să ajungă să îi zică girafei ceva la ureche. Și probabil Duff era prea beat ca să se aplece fără să cadă. În cele din urmă însă, Steven a deschis ușa iar eu am căzut pe podeaua camerei imediat ce mi-am pierdut sprijinul. Privind în sus am văzut că eram pe picioarele lui Steven iar el mă privea cu acel zâmbet ce copilaș adorabil ce m-a făcut să mă simt bine...deși am pierdut o sticlă de Jack Daniels în ziua aceea. Tot golul a duhnit a băutură și mie mi-a plăcut. Cred că după ce am plecat noi, hotelul a fost nevoit să cheme dezintoxicarea pentru restul oamenilor cazați acolo și pentru personal. Și probabil mai ales pentru camerista ce ne-a făcut curat în camere.
Mă simțeam cam singur...îmi lipseau mult ei. Îmi era foarte dor de ei. Dar ei sunt acolo, air eu sunt înca aici, fără a ști măcar unde.
Am realizat însă că s-ar putea să fiu ținut aici de trei zile. Și nici nu știu unde mă aflu, dar știu că sunt singur. Mă simt pustiit aici...și nu îmi place.
