Aici incepe povestea

CAPITOLUL 13 IN CARE PARTICIPAM LA TRUCURI SI OTRAVIRI

Adelina

La iesirea din Bucuresti, Victor a oprit pentru a face plinul, iar eu am coborat pentru ca nu mai suportam sa respir acelasi aer cu un om care a baut ceva de 10 ori mai tare ca vodka.

    Nu m-am gandit ca acelasi om m-ar urmari i afara din masina.

    -Nu stiam ca ielele sunt atat de salbatice, spune el de parca acel lucru ar fi un lucru bun.

    -Ielele sunt femei speriate. Le fac barbatilor exact ceea ce ei le-au facut lor. Ii imbata, ii folosesc, apoi ori ii mananca ori pur si simplu ii omoara.

    -Asta suna destul de morbid

    -Spune omul care bea sange, protestez eu in soapta.

    Privirea mi-a alunecat inspre fereastra, apoi mi-am intors-o din nnou cand am trecut mai departe. Era o zi intunecata, plina de nori, insa stiam ca in locul unde aveam sa ajungem nu avea sa fie atat de frig sau poate nu va fi ploaie deloc. 

    Am iesit din magazin si mi-am scos telefonul. Am cautat numele prin agenda si intr-un final am apasat butonul de apelare.

    -Da? Adelina? intreba Tibi plin de speranta de la celalalt capat

    -Da. Sunt eu.

    -Ma bucur ca ai sunat! Tocmai ce m-am intors din misiunea din Ungaria si ma gandeam ca poate putem sa iesim impreuna. Poti sa-l aduci si pe Victor!

    -Putem sa stam cateva zile la tine? Avem nevoie de putin ajutor.

-Oh desigur. As fi fericit sa va ajut. Cu orice.

-Ajungem in jumatate de ora, ii spun rece si inchid.

Nu aveam exact un motiv pe care l-as fi spus cu voce tare pentru care relatia mea cu Tibi era una asa rece. El mereu parea sa se straduiasca, dar ceva in mine mereu ma tinea din a ma implica cu adevarat in relatia dintre noi doi.

Atunci cand parintii mei au murit, Tibi, fratele tatei si-a luat responsabilitatea de a fi tutorele meu legal. Mereu a incercat sa umple golul, insa era in zadar. Mereu l-am respins.

    -Faceti-va ca acasa, ne spune Tibi jucandu-se cu mainile nervos.

    Mi-am dat seama ca Tibi era mai tanar decat Adran, cu toate ca Tibi era serios si profesional, iar vampirul era foarte distrat.

    -Vreti ceva de baut? mai intreba acesta cand vazu ca nimeni nu spune nimic.

    -Nu, multumim, spune Victor politicos, zambindu-i intekegator in locul meu.

    -Si la ce aveati nevoie de ajutor? incerca din nou Tibi disperat sa se atarne de cel mai mic fir de conversatie.

    -E tarziu, cred ca ar trebui sa ne odihnim si maine putem discuta, ii raspuns in continuare calm si empatic Victor.

    -Ah, desigur, spune el si ii conduce pe Adrian si pe Victor in camera lui.

    Am ramas in sufragerie, uitandu-ma in gol la pozele care inca mai erau prin casa. Tibi nu putea sa se descotoroseasca de ele, insa el nu mai avea niciun fel de atasament fata de persoanele care le bantuiau.