SCRISOARE DIN PARTEA CONSILIULUI

3 2 0
                                    

Dragi cititori,

După cum bine stiti, ne aflăm în era Basmului Artificial, în care mare parte din promovare se face pe social media și în care storytelling-ul au ajuns la o cotă foarte mare. Cartea din prezent a fost interpretată ca una dintre acestea, pentru a tine aparențele, însă putem confirma că aceasta este sută la sută parte din istoria noastră. O istorie recentă, din 2018, dar tot istorie este...

Această carte totuși, în prezent nu este atestată de Legislația Kesem-Mundano-Vânătorească ca fiind sursă de încredere, deși lucrăm la asta. Acest proiect de lege a fost votat unanim pentru amânare și este în curs de aprobare pentru a deveni o carte de istorie atestata. Vă rugăm să ne scuzați, însă în ultimul timp am fost foarte ocupați cu construirea Legislației, ceea ce ne-a ținut pe toți ocupați.

P.S. editorial: Nu suntem vinovați de posibila inacurețe a evenimentelor din perspectiva unora dintre personaje, având în vedere că am fost în imposibilitatea de a primi declarații clare din partea agenților Adelina Dumitrescu și Victor Ivanov.

Reprezentantul vampirilor din Consiliu,

Capul Consiliului,

Adrian I,

Dinastia Dracula

Adrian

(Grefier: Eline Drozdov)


Aici incepe povesteaWhere stories live. Discover now