The Time

14. Acele buze păcătoase...

Il invinovatesc pe el, pentru greselile mele si nu sunt capabila macar sa recunosc ceea ce am facut, probabil nu o voi recunoaste niciodata, si mai probabil tot din vina slabiciuni mele nu ma voi ridica din mocirla in care ma aflu...

Poate ca eu m-am obisnuit sa stau ingropata pana in gat in mizeria asta, dar ma doare atat de tare ca involuntar trag si persoanele pe care le iubesc dupa mine, Aden nu ar fi in halul asta daca eu nu m-as fi intors aici, o sa imi calc din nou pe inima si o sa ma indepartez, o sa ii dau sansa la fericirea pe care o merita, langa o persoana demna de el, si cu un junghi in inima trebuie sa recunosc ca acea persoana nu sunt eu...

Ma ridic stangaci de pe jos, imi sterg lacrimile si ma apropii din nou de el, ma asez pe marginea patului, ii dau iar cateva suvite pe spate si poposesc cu mana in parul sau, buzele i se deschid incet si un instinct primar imi spune sa i le gust din nou, ma aplec si imi lipesc buzele de fruntea sa transpirata, o alta lacrima imi paraseste bariera pleoapelor, strang din ochii si cu inima bubuindu-mi in piept îi ating buzele...

Acele buze păcătoase cu care mă  enerva și în același timp alina, acele buze ce au dat glas celor mai adânci secrete si care mi au șoptit mii de cuvinte dulci... acele buze păcatoase ce mi-au fost atât venin cât și antidot...

Mi-a fost atât de dor de acest sentiment, de moliile ce se zbăteau în stomacul meu, de vibrațiile corpului la atingerea pielii sale, de sentimentele de emoții și frică ce se împleteau între ele...

Mă retrag repede și mă indepărtez de pat, știu că nu ar trebui să fiu aici, știu că nu ar trebui să îl ating, știu că voi regreta asta mai tarziu, dar inima asta nenorocită nu mă lasă să plec, să știu că este în starea asta și eu să îi întorc spatele...

Cu pași mici, mă îndrept spre camera de zi, îmi scot leptopul și telefonul din rucsac și le așez pe măsuța, îi trimit repede un mesaj mamei că voi întârzia, apoi deschid leptopul și încerc să mă focusez pe muncă, dar îmi este așa de greu când știu că el este doar la câțiva metri de mine...

Oftez zgomotos și închid înapoi leptopul, la naiba cu toate astea, nu mai pot ramâne aici, trebuie să plec urgent, poate se trezeste și nu știu ce explicație plauzibilă pot avea pentru prezența mea în apartamentul lui...

Îmi strâng din nou lucrurile, scot o tabletă de pastile și din bucătărie iau un pahar cu apă, o să aibă dureri îngrozitoare de cap dimineață și mă reântorc în dormitor, le așez pe noptiera de lângă pat și mă întind peste el pentru a ajunge la cearșaj, dar în acel moment două mâini puternice îmi prind mijlocul și mă trag în pat, lipita de trupul său...

Îmi țin respirația și îmi prind buza de jos între dinți pentru ami abține un țipăt, inima îmi bubuie în piept și tot corpul îmi tremură...

Încerc să mă ridic, dar se întoarce într-o parte și cumva am ajuns cu spatele lipit de el și cu mâinile sale în jurul meu, strângându-mă ca într-o menghină...

Plămâni mi s-au incarcat de mirosul său îmbinat cu alcoolul ce i se plimba prin vene, aveam un mușuroi de furnici pe umăr unde respirația sa fierbinte îmi gâdila pielea, nu știam ce să fac sau ce să nu fac, mintea mi sa golit instant și stomacul mi s-a strâns într-un ghem...

După ceva timp, un bipăit răsună în toată camera, iar Aden slăbește strânsoarea și într-o frscțiune de secundă mă retrag repede și sar în picioare, bipăitul se aude din nou, dar de data asta el nu își miscă decât o mână palpând patul în locul unde am stat eu...

Acum chiar ar fi momentul să plec, dar înainte de asta îi caut telefonul ce era în buzunarul sacoului său și văd că acele sunete erau defapt mesaje de la Kai.

,, unde ești? "

,, m a sunat Cris, era nervoasă și am venit să te caut, dar nu mai ești la local "

,, ce naiba ai făcut iar?"

Mă bucur că nu are parolă și pot să îl deschid ușor și să îi las un mesaj lui Kai să vină urgent la Aden la apartament, ii asez telefonul pe noptiera langa pastile si paharul cu apa.

Picioarele mi se misca aproape involuntar spre usa ce dadea in micul hol, ii mai arunc o privire inainte sa ies din camera, oftez si in cea mai mare viteza imi iau lucrurile si ma indrept spre iesirea din apartament, incercand sa nu fac galagie, deschid usa si in acel moment telefonul incepe sa ii sune, imi intorc involuntar capul spre usa dormitorului si ii aud mormaielile in timp ce incerc sa inchid usa, ghinionul meu este ca pe geamul deschis de la camera de zi intra o rafala de vant ce face usa de la intrare sa se inchida brusc, prinzandu-mi in drumul ei doua degete, ma abtin sa nu tip si sa injur si o zbughesc repede pe scari, usa dormitorului sau se aude cateva secunde mai tarziu si rasuflu usurata ca sunt deja in scara blocului cu mana pe senzorul usi.

Ies repede din bloc, lasand usa sa se tranteasca in urma mea si cotesc la dreapta imediat dupa bloc incepand sa alerg, nu stiu incotro ma indrept, dar stiu ca trebuie sa fiu cat mai departe de locul asta....

Am ajuns din nou in centru si mi-am adus aminte de masina parcata, am scotocit in rucsac dupa chei, am pornit masina si am inceput sa conduc aleatoriu pe strazi, am impresia ca toata lumea imi urmareste fiecare miscare, ca se holbeaza la mine de parca as fi un extraterestru...

Cand in sfarsit reusesc sa respir normal si potopul din mintea mea incepe sa se linisteasca, trag pe dreapta intr-o parcare si cobor din masina, trag aer puternic in piept si imi simt corpul linistindu-se, un miros sarat imi patrunde in plamani si sunetul valurilor imi dadea o stare de liniste.

Privesc in jur si la marginea parcarii observ o scara ce cobora printre stanci pe o plaja virgina, inchid masina si ma indrept spre ea, soarele era mancat aproape jumatate de intinderea de apa si cerul era brazdat de culori galben pai, roz si un portocaliu inchis spre rosu, tenisii mi se afundau in nisip, asa ca ii scot si incep sa pasesc spre apa, nisipul rece imi calma talpile incinse, ma prabusesc aproape de locul in care valurile spalau nisipul si lacrimi reci imi brazdau obraji..

Sincer nu pot sa inteleg cu ce am gresit de viata mea merge din rau in mai rau, nu inteleg de ce nu pot sa fiu si eu fericita, uneori stau si privesc in jur la fetele de varsta mea si imi imaginez cum ar arata viata mea, daca as fi fost in pielea lor, cum ar reactiona o alta fata daca ar trece prin trec eu, dar de fiecare data cand fac asta ajung la aceeasi concluzie, ca degeaba visesz cu ochii inchisi, atunci cand ii deschid tot eu sunt, tot aceeasi viata duc si cel mai important, tot de mine se tin scai problemele...

♡