Palarierul Nebun si jucatoarea inimilor rosii

CAPITOLUL 1

          Ah si dupa cum spuneam, sunt multi oameni care nu-s in toate mintile in lumea asta. Si se intampla sa fie chiar o comunitate destul de mare. Dar asta nu prea are legatura cu ce s-a intamplat cand am cazut in vid dintr-o palarie-portal.

Am cazut direct in mijlocul mesei rotunde, intr-o tufa de trandafiri fara tepi.

Multe strigate indignate au rasunat in incapere si am ridicat capul confuza. Din fericire am cazut pe ceva considerabil mai moale decat planta radicinoasa, pe Palarier care inca incerca sa se desprinda de tufele care i se infasurasera in jurul membrelor tinandu-l locului.

Am ridicat privirea la o multime de oameni uitandu-se speriati la noi si doua randuri de soldati imbracati in vesminte albe inconjurandu-ne cu sulitele indreptate inspre noi.

-O vai, retragerea! Retragerea! striga Regina Alba.

Tufisurile ne-au dat drumul si am cazut la marginea mesei. Soldatii s-au imprastiat imediat, iar Regina s-a apropiat si ne-a tras pe rand intr-o imbratosare zdrobitoare.

-Am fost atat de ingrijorati de intarziere! Am crezut ca ati fost prinsi, asa ca scuzati masurile de precautie. Nu voiam niciun strain in Tara Minunilor.

-Nu-i nimic, Maiestate, spun eu si fac o scurta plecaciune, iar Cheshire apare pe umerii mei exact cand m-am ridicat.

-A fost foarte amuzant, spune Cheshire si se arcuieste, sfastacindu-se pe langa gatul meu.

-Trebuie sa-mi povestiti imediat ce s-a intamplat cu Alice.

Poate n-am fost complet onesta cand am zis ca numele meu era Alice Kingsley atunci cand eram in lumea "normala". Nu era chiar numele meu. Era numele altei fete, una care ne salvase, partial, de la domnia cruda a Reginei Inimilor Rosii. Si nici nu aratam ca si Alice in vreo privinta acum ca vualul de magie imi cazuse.

Daca era sa fim sinceri, numele meu era Victoria, iar acum pielea mea nu mai era palida, ci de o culoare mai bronzata, ochii mei erau verzui si parul meu era inchis la culoare si tuns pala la umeri.

Regina nu astepta alte cuvinte, doar se intoarse si se indrepta afara din Sala de Consiliu care era plina cu oameni confuzi, mergand in modul acesteia specific, balansandu-se pe picioare de parca patina, cu mainile indoite elegant. Am incercat sa merg normal in spatele ei, insa mi-am dat seama ca incercam si eu sa imi exprim personalitatea prin pasi. Grabiti. Precisi. Apoi Palarierul a veni in pas hotarat, iar Cheshire a decis sa pluteasca pana acolo.

-Alice este intreaga. Acolo au trecut 5 ani. Are 28 de ani in lumea lor. Este capitan de vas. Am incercat sa nu ne apropiem si sa nu atragem atentia, lucru greu de facut cand...amm...ai un om care refuza sa imbrace haine tipice acelui loc.

-Bazaconii! Hainele alea sunt mult pre monotone, iar eu am mult pre mult stil! obiecta Palarierul.

-Nu este timpul sa ne agitam. Misiunea a fost un succes cu tot cu intarziere. Oricum, care a fost problema? intreba Regina incruntandu-se

-Mi-a fost furata palaria, se grabi sa raspunda Palarierul. Revoltator! Niste animale sunt in lumea aia! Fara pic de maniere, dramatiza acesta gesticuland puternic din maini pentru a-si accentua cuvintele.

-Imi pare atat de rau, se scuza regina punandu-i mana pe umar incercand sa-l linisteasca. Sper ca totul s-a incheiat bine si sper ca intelegi situatia. Avem nevoie sa o tinem pe Alice in vizor in caz ca avem nevoie de ajutorul ei. Nu exista nimeni altcineva care poate manui Midgard si e cea mai importanta arma pe care o avem momentan.