Extaz murdar

capitolul 45

HADES

Am simțit-o cum dansează cu inima mea
Noi nu ne călcam pe picioare.

Ritmul era al nostru și eram in sincronizare.

Dar acum trăim separat și nu-mi este simplu să tac.

De trei luni nu mai dorm si mă doare tot mai tare .

Pufăi din tigară și tot nu reușesc să-mi ies din stare .

Ea este departe în propria casă și sper Doamne, chiar dacă nu mă număr printre preferații tăi, că este bine și doarme.

Lumina ei imi bântuie visele și mi-aș dori cu o asa ardoare să-i simt mângâierea.

Mă pot numi demon deoarece am făcut un înger să sufere.
Am reusit sa fac sa se verse lacrimi prețioase, lacrimi ce nu ar fi trebuit să cadă niciodată.

Strâng între degete paharul ce mai are pe fund putina tărie.

Il dau pe gât încercând să îndepărtez nodul ce mi s-a format .

Nu sunt pregătit să mă întorc și să văd micul îngeraș răpus la pământ.

Însă, cu toate acestea, trebuie să mă întorc și am să mă asigur că am să o țin la distanță.

Mă ridic de la masă și mă strâmb nemulțumit la vederea pachetului de tigari golit.

Imi trec o mână prin păr, deranjându-l înainte de a mă tolăni în patul moale.

Ploapele grele mi se închid și fără să vreau, mi se conturează imaginea trupului ei gol, torturat și frământat de mâinile mele dornice.

Mă ridic în șezut ca ars și înjur puternic printre dinți la vederea unei erectii de toata frumusețea.

Nu este momentul potrivit astfel mă trezesc sub jetul rece al apei, reușind să elimin întreaga tensiune ce-mi acaparase trupul.

Nu m-am putut odihni întreaga noapte , gândul zburându-mi la roșcata focoasă.

La bustul gol, imi pregătesc cafeaua, dorind să scap de gustul lăsat de tăria băută cu o seară în urmă.

Privesc pe geam, cum soarele de-abia acum își face apariția temător.

Razele sale invadează încăperea oferindu-i un strop de viata însă stiu sigura persoană ce ar putea să ofere acestui apartament acel element pentru a îl putea numi acasă.

Imi închid strâns ploapele și-mi trec limba peste buzele uscate amintindu-mi de coșmarul ce nu-mi dă pace de cinci luni întregi.

Ai fost doar un înger ce a trăit în grădina diavolului.
Aripile ți s-au frânt, au ajuns doar niște cioturi.
Plângi cu lacrimi amare, ducându'le dorul.
Însă în locul acelor aripi se nasc altele doar ca de aceasta dată sunt negre.
Le privești pentru scurt timp iar apoi te ridici șizți scuturi genunchii în timp ce continui drumul pe care ai ales să mergi, pe care de una singură l-ai ales știind că o să fie dificil să-l parcurgi.

O parte din mine își dorește ca micul îngeraș să fi rămas răpus în acel loc, însă cealaltă parte a mea, întunecată, însetată de inocența cât și frumusețea acestui înger corupt, vrea ca aceasta să fi continuat cu adevărat drumul deoarece astfel, lucruri o să devină și mai interesante decât erau deja.

Întors acasă, prietenul meu nu mă întâmpină cu o privire călduroasă.

Dacă ar putea, m-ar ucide în acest moment, pe loc.

Cu toate acestea aleg să-i ofer un zâmbet în colțul gurii cu speranța că am să-l înduplec.

Observând că rămâne pe poziții, cu brațele strânse în jurul pieptului, oftez înfrânt.