Machiavelic (boyxboy)

65

  O văd pe Mia cum iese frustrată din biroul lui Hardin, pășind apăsat. Nu mă mira atât de mult asta. În ultimul timp Hardin a revenit la obiceiurile sale din a încerca să ne evite, deși nu o făcea atât de evident ca înainte. Iar uneori se comporta precum un idiot.

  — S-a întâmplat ceva? O întreb buimac, iar ea lăsă un oftat lung să îi părăsească buzele când îmi întâlni privirea.

  — Nu s-a întâmplat nimic, îngână abia auzită cuvintele.

  — Nu prea cred asta.

  — E doar Hardin, nimic nou. S-a enervat pe mine când am propus iar să vorbim cu un profesionist. Mă gândeam că poate scrisoarea lui Axel o să aibă un impact pentru el, dar nici măcar n-a citit-o. Nu vrea să audă nimic.

  — Agh, drace, nu văd ce bun iese din asta dacă este încăpățânat. 

  — Să vorbesc cu un perete mi-e mai ușor. M-am și săturat de dânsul. Îmi stric dispoziția degeaba. Azi s-a înfuriat mai tare decât de obicei.

  Știam deja că nu ajungem nicăieri cu asta, dar chiar aș vrea să știu de ce refuză cu tenacitate să încerce un profesionist. A zis clar că știe că are probleme, ce îl oprește din măcar a încerca? 

  Voiam oricum să discut cu el, însă despre altceva. Voiam să îi zic pe față ceea ce simt eu pentru el.

  — Păi acum ce face?

  — Dumnezeu știe. Oricum nu intra la el în birou chiar acum, e destul de supărat. Probabil vrea să rămână singur.

  — Vreau să discut cu el…

  — Nu cred că este momentul potrivit acum, dar poate pe tine o să te primească. Mă rog, nu știu. Nu e de bine să discuți cu el când este într-o dispoziție proastă, dar cine știe de tine.

  — O să-mi încerc norocul.

  — Succes, murmură suspicioasă fata, iar eu îi zâmbesc scurt drept răspuns.

  Nu aveam atât de multă încredere în mine totuși, însă țineam morțiș să îi zic lui de sentimentele mele. Poate nu era ceva impresionant, dar era ceea ce simțeam și mă simțeam prost să ascund asta— nu aveam nici un motiv de ce să nu îi zic adevărul, când acesta era și așa destul de evident. Însă aveam să recunosc, eram emoționat. Mai mult sau mai puțin. Nu ziceam în fiecare zi cuiva că aveam sentimente pentru el. Mai ales că el era primul bărbat pentru mine.

  Bat la ușă și înainte să aud un răspuns, mă strecor pe ușă. Nu acceptam nici un refuz astăzi— anticipam că el are de gând să îmi zică că este ocupat și nu are nici un chef de a vorbi. Dar eu aveam de gând astăzi să vorbesc indiferent de situație. 

  — Sunt ocupat, își ridică privirea spre mine.

  Ținea telefonul la ureche, stând în picioare lângă geam. Lumina bătea slab, scoțându-i în evidență irișii negri. De fiecare dată când îi întâlneam privirea— făcea acel sentiment gol din stomac să se simtă mai puternic.

  — Vreau să vorbesc cu tine.

  — Mai bine pleacă, Ash.

  Închide telefonul și îl aruncă pe birou indiferent. Mă privi neinteresat și oftă.

  — Doar câteva minute, insist.

  — Dacă vrei să îmi spui același rahat că Mia, poți ieși direct, mă privi încruntat, scrâșnindu-și dinții. 

  — Dar de ce nu accepți? Doar știi că o să fie bine pentru tine, îl întreb curios.

  Pufni iritat și se așeză în fotoliul său, lăsându-se pe spate. Își trece degetele peste marginea biroului său și își drege limba peste buze. Vedeam după expresia feței sale că nu îi plăcea deloc întrebarea. Mi-am înfrânat amarul de pe buze și mi-am mutat greutatea pe alt picior.