Iubirea Unui Emir

Capitolul 20

-Zahrati, zise Karim și o sărută pe obraz, nu știam că îți place să gătești.

Karim se uită în cartea deschisă de pe masă și citi primul rând.

- Fish and chips ( pește si cartofi prajiti ).Sună bine. Ce zici să te ajut și eu?

Cum Aida nu zise nimic Karim continuă.

- Iau asta ca pe un da.

Se întoarse să caute un cuțit prin sertarele de la bucătari.

-Te avertizez de pe acum iubirea mea, că nu am mai făcut așa ceva. Așa că la final dacă nu iese gustos, poți să dai liniștită vina pe mine.

Deschise câteva sertare până găsi un cuțit apoi îl luă și reveni la masă.

-Apropo zahrati, zise Karim luând un cartof în mână, ești foarte frumoasă astăzi.

Aida de la moartea bunicului ei se închise într-o carapace și nu dorea să iasă de acolo. Era în lumea ei și nu voia să iasă de acolo pentru că îi era frică să facă față dureri. Așa că ea sa închis într-o cutiuță, dar Karim pe zi ce trece fisura acea cutie. Cu vorbele lui, cu gesturile lui cu săruturile lui. Puțin câte puțin o cucerea. Nu arata, dar mereu era conștientă de prezența lui, de parfumul lui, de senzația pe care o simțea de fiecare dată când el o lua în brațe sau când o săruta. De cum inima ei bătea cu repeziciune când se afla în preajma lui. Când era cu el se simțea în siguranță, protejată, și se gândea că poate până la urmă nu era singură. Dar îi era frică să spere, să creadă că căsnicia lor avea un viitor.

Karim care nu mai curățase în viața lui cartofi se uită cum făcea Aida și se gândi că nu putea fi așa de greu. Însă după câteva minute când practic ciopli acel cartof, din care nu mai rămase aproape nimic, din neatenție cuțitul alunecă tăindu-l în palmă iar sângele își făcu imediat apariția.
Karim se întinse după șervețel, dar rămase cu mâna în aer, surprins când Aida luă repede un șervețel și îl puse grijuliu pe rană. Aida îi făcu să se așeze pe un scaun, apoi îi luă mâna și se uită la ea. Tăietura nu era adâncă, dar trebuia curățată înainte de a o pansa, așa că Aida merse să aducă ce avea nevoie pentru a-l pansa. Karim rămase acolo pe scaun iar fața lui trecu de la surprindere la fericire. Zâmbi acolo pe scaun, pentru că era primul gest pe care îl făcea Aida de la moartea bunicului ei. Primul gest prin care arăta că este conștientă de prezența lui. Acest gest pentru Karim însemna enorm. Era un pas spre vindecare.

Aida veni repede înapoi cu câteva pansamente. Stătea acolo între genunchii lui Karim cu mâna lui mare în mâinile ei mici, și începu să îl panseze. Karim nu se uita de loc la ce făcea ea, nu îi păsa. Îi păsa în schimb de cum era de concentrată asupra a ceea ce făcea. Cum fruntea ei se încrețit, iar el ar fi vrut să sărute locul acela. Cum parfumul ei îi invada nările. Cum trupul lui reacționa la apropierea ei. Pe zi ce trece se îndrăgostea tot mai tare de ea. Voia ca ea să își revină, să treacă peste această perioadă grea, dar în același timp nu își dorea asta deoarece risca să o piardă. După ce și-ar fi revenit ea ar fi putut să plece și el nu ar fi ridicat nici un deget ca să o oprească. Înainte nu a lăsat-o să plece pentru că credea că așa o protejează, dar astăzi nu o mai putea opri nimic. Iubirea lui pentru ea ? Poate, dar nu era suficient. Aida simțea ceva pentru el, că era afecțiune sau atracție, simțea. Dar nu era dragoste. Ea nu îl iubea. Și el nu ar fi obligat-o niciodată să își petreacă restul vieții alături de el știind că inima ei nu îi aparține.
Câteva fire de par i se desprinse din împletitură, iar Karim nu rezistă imboldul-ui de a i le da după ureche. Mâna lui poposi apoi pe obrazul ei, iar degetul lui mare o mângâie încet. Aida ridică privirea spre el. Karim o privi atât de tandru, că Aida se pierdu în ochii lui. Karim își puse mâna pansată pe talia ei, și o trase mai aproape de el. Știa că avea atenția ei așa că dorea să profite de ea.

-Știu că îți este greu zahrati, dar la un moment dat va trebui să îți revii. Nu te forțez, i-ați cât timp ai nevoie. Voi fi lângă când vei dori să ieși din carapace. Dar nu ține durerea prea mult în tine, plânge zahrati, pentru că ai nevoie de asta.

Karim se ridică în picioare și o îmbrățișă. Spre surprinderea lui, Aida îl îmbrățișă și ea. Au stat așa câteva minute bune, apoi Karim se îndepărtă și zise.

-Cred că nu mă prea descurc la curățat cartofi. Dar dacă vrei să îmi arăți cum se face, să ști că învăț repede. Ce zici? Ești dispusă să înveți un emir să gătească?

Au gătit împreună iar pe urmă au mâncat. Aida nu îl mai ignora pe Karim. Nu vorbea, doar că era atentă la ce spunea el. Următoarea zi Karim aduse o boxă și au gătit în timp ce în bucătărie răsunau cele mai populare melodii. Acest lucru de a găti împreună a devenit o rutină. Prin tot palatul s-a răspândit vestea că emirul și prințesa gătesc împreună în fiecare zi, așa că cei care nu credeau că așa ceva este posibil veneau până la ușa bucătărie de unde îl puteau vedea pe emir dansând în timp ce mesteca în mâncare, iar apoi cum se întorcea și o învârtea pe prințesă ale cărei zâmbete de la început, sau transformat acum în râsete.

Cu fiecare zi care trecea, Aida își revenea câte un pic. Încă nu voia să vorbească, nu era gata încă să accepte durerea. Karim nu o forța deloc. Era mereu lângă ea , iar Aida și-a dat seama că pe zi ce trece se îndrăgostea încet încet de el.