Ce ascunde o inimă nobilă

Nopți misterioase

Nici bine nu începu ziua că Victoria aranja ultimele detalii privind cină, Eugeni se învârtea agitată pe lângă ea, iar Carlos fuma linistit dintr-un trabuc.

— Va trebui să îl inviți și pe tânărul Eduardo, alături de părinții lui. Adăugă Eugenia și Victoria aprobă.

La palat erau invitate doar cele mai văzute persoane din societate, iar cinele organizate de regină erau discutate îndelung la curte, toți nobilii își doreau să fie invitați, dar un număr redus de invitați treceau pragul castelului. Mâncărurile erau din cele mai selecte: piept de rață, legume coapte, iepure umplut, tartă de lămâie. Muzica nu lipsea, regina foarte pasionată aducea cei mai talentați artiști de la Paris.
————-
Bea era nehotărâtă în privința ținutei, dar voia să impresioneze. Gândul ei era la Diego și se gândea cum să îi facă pe plac. Trecu mâna subțire peste rochia galbenă și surâse. Ce încântat ar fi Eduardo. Dar se mustră rapid. E neimportant el. Ignoră atunci toate acele rochii șterse, care îi conferea o siluetă obișnuită și luă un corset roșu, care îi definea perfect talia. Bijuteriile din argint se așezau frumos pe pielea ei de porțelan. Părul era perfect lăsat pe umerii goi. Aproape că nu ii venea să creadă ce superb arătau toate aceste mici detalii pe ea. Urma să aibă o seară superbă alături de Diego, pe care simțea că dorește să-l copleșească mereu cu iubire.
———
Eduardo purta un costum verde smarald, care i se potrivea perfect. Se apropie de Vicotria cu niște crini albi, care parcă erau din mătase.

— Ești prea atent! Surâse ea. Mă bucur că ai putut veni.

Victoria purta o rochie mov cusută cu ață aurie și era împodobită cu bijuterii. Eduardo nu văzuse multe regine, dar Victoria arăta ca o regină autentică, mai ales prin prezență și maniere. Hainele nu erau atât de grăitoare. Beatrice i se aseamănă mult. Gândi Eduardo. Ar fi o regină desăvârșită, dar eu nu sunt rege. Nu sunt bun ca ea, poate nici la fel de galant. Și se vede simpatia pentru acel Diego.

El mulțumi pentru invitație și i se alătură lui Victor, care zâmbi până la urechi.

— De când nu te-am văzut, bătrânule. Spuse el. Credeam că ai gânduri de însurătoare, dar se pare că planul ți-a fost dejucat. Glumi Victor, dar Eduardo zâmbi amar. Acum ne putem bucura de viața de burlac. Continuă el și îl trase pe Eduardo spre o masă plină de wisky, vin, coniac, lichior și cele mai fine băuturi.

Muzica era calmă în fundal. Candelabrele luminau salonul inalt, aranjat cu mult bun gust. Totul strălucea. Oamenii chicoteau și se bucurau de frumusețea vieții regale.

În acest cadru, Bea păși pe scările lungi cu toate privirile asupra ei. Era o apariție superbă. Dar ceva în gingășia și inocența ei se schimbase. Era mai sigură pe pașii ei și mai mândră, știa că este admirată.

— Nu aș fi zis că tu o să fii atât de... Nu mai contează! Arăți impresionant. Afirma Arya entuziasmată. Poți respira?

— Greu! Recunoscu Bea și fetele chicotiră.

— Aș vrea să țin un toast! Vocea suavă a Vicoriei cuprinse încăperea și muzica se opri. Sunt recunoscătoare pentru familia mea și pentru voi, pentru gândurile voastre bune și ajutorul oferit Coroanei. Se adresă invitaților, care nu depășeau cu mult cincizeci. Pentru prosperitatea regatului Spaniei! Ridică ea paharul și fu aprobată. Să luăm loc.

Invitații se îndreptară spre sala, unde urmau să cineze. Victoria se întrecu pe sine. Pereții maro intrau in contrast cu piedestalii de marmură, vazele aurii, lumânările albe și crinii sângerii.