Machiavelic (boyxboy)

40

  — Oh, chiar voiam să aflu asta, îi răspund sarcastic și îmi rostogolesc ochii peste cap.

  — I-ai călcat pe nervi rău de tot în ziua aia, chicoti, apropiindu-se de mine din spatele meu.

  — Mă lauzi acum? Îmi arcuiesc sprânceana.

  Îmi las capul pe speteaza canapelei și îi întâlnesc privirea. Stătea cu gâtul aplecat deasupra feței mele, simțindu-i irișii negri asupra mea. Zâmbi.

  — Oare să o ascult? Își prompti palmele în spetează.

  — Mi-ai duce dorul, Acosta, îi schițez un zâmbet înapoi.

  Surâse și își apropie fața tot mai mult de a mea, sclipirea sa devenind tot mai incitantă. De când ne-am culcat împreună acum câteva zile, a devenit tot mai ciudată atmosfera dintre noi doi. Găsea atât de des ocaziile de mă ispiti în pat încât nici nu mai aveam degete la mână suficiente încât să le enumăr. Și deși poate nu aveam ce face mare lucru înăuntru, nu însemna că trebuia să facem asta.

  Și așa, oricât de mult nu o suport pe tipa aia, acum că mi-am readus aminte de existența ei, nu voiam să fiu eu cel care îi va pricinui durere. Indiferent că ea mă voia mort. Nu suport gândul că tipul din fața mea avea iubită, iar el plănuia să o înșele atât de lejer.

  Aveam și eu un anumit nivel la care mă clasificam, iar eu încă nu eram atât de jos încât să mă culc cu femeile (sau în cazuri excepționale cu bărbații) care aveau deja pe altcineva.

  Dă să mă sărute, dar mă mișc fix înainte să reușească, simțindu-i buzele în schimb pe obrazul meu. Și le mișcă spre colțul buzelor mele, dar îl împing înainte să o facă.

  — Nu, Acosta, mă strâmb. 

  — De ce?

  — De aia. Ce a fost între noi e ceva de domeniul trecutului, nu mai vreau să o fac, îi răspund puțin frustrat.

  — Care e rostul dacă ți-a plăcut? Se încruntă. 

  — Are. Acum nu fi enervant și lasă-mă în pace.

///

  — Ce vrei să faci? Îl întreb debusolat.

  — Păi mor de plictiseală aici. Deci vino cu mine sau vrei să putrezești aici? Își arcui o sprânceană.

  Mă gândeam să accept, dar când îmi amintesc ce s-a întâmplat ultima dată când am ieșit împreună, mă ia cu fiori. Nici nu am habar ce îi poate trece lui prin cap, nu am în planuri să mă revăd din nou în astfel de scenă că data trecută. Abia am scăpat de visele urâte. Însă concomitent, avea dreptate, muream și eu de plictiseală aici și poate ieșitul printre oameni nu era atât de rău. În special pentru că Axel a dispărut cu totul din cadru și cine știe când voi revedea lumea din nou.

  Oftez lung și îmi încrucișez brațele la piept.

  — Dar îmi dai voie să îți iau din hainele tale. Nu am ce purta.

  — Păi îți dau voie să le îmbraci, dar de dezbrăcat, sunt hainele mele, deci doar eu am-

  — Mai taci, îl tai repede și îl las în hol singur.

  De data aceasta nu mai iau haine la nimereală, dar verific vremea și realizând că este o căldură de îți venea să mori afară, iau ceva mai subțire. Urme încă aveam, dar deja ajungeau să dispară, nu mai erau o problemă atât de mare. Semănau doar cu mușcături de țânțari care deja și-au pierdut din culoare, nu mai era atât de grav.