Până la sfârșit - fan fiction

III

În scurt timp am ajuns la Hogwarts și, ca de obicei, Hagrid ne întâmpina cu un zâmbet cald.

- Anul 1, pe aici! Se aude vocea puternică a acestuia și zeci de studenți de anul 1 se îndreaptă spre ei.

Îmi plăcea ceremonia de la începutul fiecărui an și îmi aduceam aminte de emoțiile și trăirile pe care le-am avut acum doi ani, exact în această perioadă, când am fost repartizată la Gryffindor. Îmi iubesc casa și pe cei de aici, sunt chiar mândră că sunt aici.

Însă, am văzut persoane interesante și la celelalte case, cum ar fi la Hufflepuff. Ei îl au pe Cedric Diggory, e enervant de frumos și joacă Quidditch. Ravenclaw au de asemenea un jucător bun în echipă, și anume pe Cho Chang. Când eram în anul 1 m-am pierdut prin castel și o fată foarte simpatică de la Ravenclaw m-a ajutat să găsesc drumul până la clasa unde aveam oră.

Apoi, mai sunt cei de la Slytherin, despre care nu știu ce să zic. Draco Malfoy e capul răutăților și nu-i plac nici pe ”prietenii” săi, Crabbe și Goyle, dar care sunt mai degrabă gărzi de corp. Fără ei, Draco e un laș. Mai stă de asemenea cu o fată brunetă, Pansy Parkinson, despre care nu știu prea multe. Anul trecut, la un meci de Quidditch, râdea cu cei din casa ei de echipa adversă. Nu prea am întâlnit studenți din Slytherin care să fie amabili, dar întrebarea mea este dacă există așa ceva.

Cobor din tren împreună cu Hermione, Ron și Harry și ne îndreptăm spre prea cunoscutele bărci, pe care le foloseam să traversăm lacul până la castel. Anul trecut vremea nu a fost prea prietenoasă și a plouat cu găleata, astfel încât am ajuns în școală uzi din cap până în picioare. Anul acesta însă, norocul era de partea noastră.

- Ce afurisit e ăsta micu'! Mă ciupește într-una! se plânge Ron.

- Pe Hermione pare să o placă, intervine Harry.  

- Tot nu i-am găsit proprietarul! spune Hermione fără să-i bage în seamă pe băieți. Dar totuși, de ce nu-l caută nimeni?

- Probabil se va întreba de el când ne adunăm în Sala Mare... sau vom afla într-un final că cineva și-a pierdut bufnița, știi și tu cum circulă veștile.

- Da, ai dreptate Hailey.

- Dar totuși, începe Ron, cine și-ar aduce cu el un pui de bufniță? E complet nefolositor, pun pariu că nici nu poate zbura, darămite să mai aducă poșta.

- Bine punctat, îl susține Harry.

- Poate e doar pentru companie, Ronald. Un animal nu trebuie să facă neapărat ceva, ce gândire!

În scurt timp eram ajunși în Sala Mare, așezați cu cei din casa Gryffindor. Cei din Slytherin râdeau de zor, probabil de cei din anul 1.

- De ce nu începe odată ceremonia? Sunt mort de foame!

- Sunt puțini elevi care trebuie sortați, în comparație cu anul trecut. Nu va dura prea mult deci ai noroc, Ron! îl liniștesc eu.

După ce am terminat fraza, profesorul Dumbledore se ridică și tușește odată, după care începe să-și recite discursul din fiecare an, pe care oricum nu-l ascultă nimeni. Puiul de bufniță era mult mai neastâmpărat decât mi-aș fi imaginat și îi ciupea pe băieți într-una.

- Hei, Seamus! șoptesc și mă întind peste masă. Știi pe cineva care a pierdut un pui de bufniță? îl întreb și punctez spre pui care se liniștise.

Acesta dă din cap în semn că nu.

- Aș putea să întreb mai departe, poate îi găsiți proprietarul.

- Mi-ai fi de mare ajutor, mersi!

Dumbledore își termină discursul, iar profesoara McGonagall ia pălăria care sortează elevii în casele lor și cheamă câte un student pe rând.

Primul a fost un băiat blond care tremura vizibil din cap până în picioare. Se așează pe scaun iar pălăria strigă "Hufflepuff!". Elevii de la Hufflepuff aplaudă iar micuțul pornește spre masa acestora.

Apoi Ravenclaw, iar Hufflepuff, un Slytherin...

- Haide, cred că glumește! exclamă Ron când vede că următorul elev e repartizat tot la Slytherin. De ce nu e nimeni la Gryffindor?

Ironia sorții este că, imediat după asta, o fată este repartizată la Gryffindor. Aplaudăm cu toții, iar Fred și George, cei mai gălăgioși, încep să fluiere.

- Ce jalnic, se aude vocea cuiva de la Slytherin care părea a fi Draco Malfoy.

În cele din urmă, toți elevii erau repartizați, mulți dintre ei chiar la Gryffindor, spre surprinderea tuturor.

Imediat ce s-a încheiat ceremonia, Ron a început să mănânce mai repede decât mi-aș fi putut imagina.

Hermione îi aruncă una dintre "acele" priviri specifice ei, iar Ron se strâmbă.

- Ce e? Mi-e foame!

După ce am terminat cu toții de mâncat, ne ridicăm și îl urmăm pe Percy, prefectul casei noastre, la etaj. Ajungem în fața tabloului unde era  Doamna Grasă și se aude vocea cunoscută a acesteia.

- Parola?

- Baliverne, răspunde Percy iar tabloul se dă la o parte, lăsându-ne astfel să intrăm in camera comună Gryffindor. Ron se întinde pe o canapea în fața șemineului.

- Am mâncat atât de mult că aș putea...

- Ron! strigă Hermione și îl lovește în umăr.

- Că aș putea dormi perfect acum! Ce e cu tine? Fetele astea, zice și se uită peste umăr la Harry care era încă trist.

- Hei, Harry? Ești în regulă? îmi fac curaj și îl întreb.

- Da, da, normal că da. De ce nu aș fi?

- Nu știu, pari trist, credeam că s-a întâmplat ceva.

- Nu, totul e bine!

Îi zâmbesc și o iau pe Hermione spre camera unde dormeam. Le găsim acolo pe Lavender și Parvati, care păreau a fi preocupate de o carte.

- Da, știu, și ai multe teste! se aude vocea lui Lavender.

- Bună fetelor, le salut politicos.

- Bună Hailey, Hermione! ne răspunde Parvati.

- Hermione, ai luat tu puiul de bufniță? tresar și o apuc pe Hermione de umăr.

- Nu, credeam că l-ai luat tu! Poate l-au luat băieții?

- Vezi să nu! Mă întorc jos să-l iau, revin imediat.

Am coborât înapoi scările până în camera comună și l-am zărit pe canapea pe Harry. L-a dat de gol părul lui negru care era ciufulit tot timpul. Mă apropii încet de el.

- Hei, Harry! Ai văzut pe undeva...-

Când am ajuns în dreptul lui, am văzut puiul cum stătea în palmele lui Harry, sărind și învârtindu-se de zor.

- Oh! exclam când îl văd. Aici era.

Harry mă privește cu ochii lui verzi și îmi zâmbește blând.

- Măcar acum nu mai ciupește.

Nu mai putea minți. Harry era prietenul meu și știam dacă ceva nu era în regulă. Și în plus, ar putea să-mi spună, știe că poate avea încredere în mine.