Până la sfârșit - fan fiction

I

Îmi pun ultimele lucruri în valiză și reușesc să o închid fără să fac vreo boacănă. Îmi iau carnețelul și bifez ultimul lucru de pe lista cu "Lucrurile necesare pentru Hogwarts", iar apoi cobor scările din dormitorul meu până în living.

- Totul este pus la punct. Sunt pregătită, îi spun bunicii când îi zăresc privirea.

- Mă bucur. Dacă uiți ceva, îl trimiți pe Arch cu o scrisoare și rezolvăm imediat, bine?

- Categoric! răspund și mă uit zâmbind la bufnița mea care era acum în cușcă, gata de drum.

- Ești sigură că...-

- Da, bunico! răspund fără să o las să-și termine propoziția. Părinții lui Hermione ne duc la gară, asta e sigur.

- Păi... bine atunci, să ai grijă ce faci, să ai grijă de Arch... O să-ți mai trimit o scrisoare pe el din când în când, să văd ce mai faci. E bine?

- Da, dar nu ai motive să îți faci griji! Voi fi bine!

Bunica îmi zâmbește la fel de cald ca de obicei și nu mai apuc să spun o vorbă că aud claxonul unei mașini. Arunc o privire scurtă afară și se pare că Hermione și părinții ei erau gata de drum.

Am luat cușca lui Arch într-o mână, iar in cealaltă, valiza cu haine. Bunica a luat cealaltă geantă cu alte lucruri necesare mie și am pornit afară.

- Bună ziua! se aude vocea senină a domnului Granger.

- Bună, bună. Mulțumesc că v-ați oferit să o luați și pe Hailey, eu nu cred că...

- Normal, doar nu avea să o lăsăm așa! intervine doamna Granger, zâmbind politicos.

- Dă-mi voie să te ajut, Hailey.

Domnul Granger îmi ia bagajele din mână și le pune în portbagaj. Arch era mai agitat ca de obicei și făcea prea mult zgomot.

Îi mulțumesc politicos domnului Granger și urc în mașină, alături de Hermione care mă întâmpină fericită.

- Nu prea am vorbit cu băieții vara asta, oare ce au făcut?

- Nu știu, nici eu nu am prea vorbit cu ei. Ron mi-a trimis o scrisoare pe la mijlocul vacanței să vadă cum mai sunt, iar Harry la fel.

- Da, la fel și la mine. Pun pariu că au fost ocupați, dar vom avea destul timp de povestit. Sunt așa nerăbdătoare să începem orele!

- Nu mai spune, abia aștept! Anul acesta va fi strălucit, simt asta.

- Da, asta cred și eu. Sper că nu am uitat nimic din cauza entuziasmului.

- Ai roba?

- Da!

- Bagheta?

- Normal, spune și o scoate la iveală.

- Cărțile?

- N-aș pleca fără ele!

- Atunci nu văd ce ai fi putut uita.

- Da, probabil e doar sentimentul ăsta... știi tu.

- Uite, am ajuns! zic fericită și indic cu degetul afară, unde se arăta gara.