VÂNDUTĂ MONSTRULUI

Capitolul 49

În mintea mea, mi-am imaginat deja cum o voi trage în camera neagră, aș pune-o în genunchi și aș începe ziua cu nenorocirea interminabilă a gurii. Atunci o voi lega...

Soneria de la ușă mi-a întrerupt gândurile brusc.

La naiba.

Viola mi-a privit fața. Am simțit cum i se tremura de teamă corpul.

"Liniște, nu te mișca."- am spus și m-am îndreptat.

Mi-am băgat penisul în pantaloni și m-am uitat din nou la Viola. Se ridică încet și cu grijă, se așeză pe masă și mă privi neliniștită, șopti:

"Cine e?"

"Daca știam. John are o cheie."

"Nu putea..."

Am acoperit gura Violei cu mâna ca să tacă. Da, a gemut prea tare.  Naiba. A trebuit să-mi amintesc acești pereți subțiri. Și ce casă mai au ei, de-a pula. Probabil că aceștia sunt vecinii. Deși aproape nici una dintre bătrâne nu va ajunge să ne ceară să nu gemem prea tare în timpul sexului.

Dar dacă.

Cu pași rapizi, fără sunet, am intrat pe hol. Merg încet spre ușă și soneria sună din nou. M-am cutremurat. Nu am vrut ca poliția să vină după mine chiar acum. Chiar nu voiam. Și Viola este goală, pe masa din bucătărie.

Se auzeau pași în fața ușii. 

Cineva a coborât și apoi am pășit mai îndrăzneț către vizor și în întuneric m-am agățat de ușă. Ceea ce am văzut a fost doar cum a dispărut capul bărbatului în spatele perlelor. M-am dus repede la fereastră, de unde ar fi trebuit să fie vizibilă ieșirea de la intrare și persoana care tocmai sunase la apartament trebuia cu siguranță să meargă de-a lungul cărării.

În bucătărie, m-am dus la fereastră și m-am uitat în deschiderea jaluzelelor fără să le ating sau măcar să respir, ca să nu se miște, Doamne ferește. Un bărbat în costum a ieșit din intrare, a mers pe potecă până la mașina colorată în negru.  Bărbatul se întoarse și se uită la fereastra bucătăriei. Din neașteptarea acestei inversări, chiar m-am retras. Străinul stătu o vreme, privi într-o direcție, apoi în cealaltă, apoi se așeză pe scaunul pasagerului și mașina începu să se miște.

"Cine a fost acela?"- șopti Viola.  Era deja în picioare, înfășurată din nou în cearșaf.

"Oricine ar fi, știe că sunt aici. Trebuie să plec."

"Unde?"

"Undeva. Doar că nu imediat. Acum du-te îmbrăcate. Te voi lăsa afară, iar apoi John te va găsi."

"Mi-e teamă pentru tine."- s-a apropiat de mine.

Nu aveam chef să o consolez acum. Era necesar să decidem urgent ce să facem și cum să ieșim din acest apartament. Dacă ar veni unul, atunci ar veni altul. Nu am nevoie de nimeni aici, nu de poliție, de nimeni altcineva. Și judecând după mașină și costum, acesta este cu totul altcineva.

"Du-te îmbrăcate. Mai repede. Trebuie să pleci. Amintește-ți, dacă cineva întreabă despre mine atunci nu știi nimic, nu ai fost nicăieri, nu ai văzut nimic. Nu m-ai întâlnit."

"Dar de ce?"- părea să refuze cu încăpățânare să înțeleagă ceea ce spuneam.

"Nu pune întrebări."- am apucat-o de umeri și am scuturat-o - "vinoți în fire. Du-te îmbrăcate."

Viola intră repede în cameră. Am auzit-o tragându-și hainele și oftând de nemulțumire. Când a intrat pe hol, era deja îmbrăcată.

Trebuie să-mi iau la revedere din nou. Să mă ascund din nou. Mi-am pus palmele pe obraji ei și i-am văzut privirea tristă.

"Hei ce faci? Nu este pentru mult timp."

"Poliția te caută, nu?

"Nu te gândi la asta, uită."

"Cum pot uita?"

"Trebuie. Dacă vrei să fim împreună odată, trebuie să uiți tot ce a fost aici. M-ai înțeles?"- am fugit peste obrazul ei și am șters lacrima care mi s-a rostogolit pe deget.

"Se va întâmpla asta vreodată?"-ea și-a mușcat buza.

"Bineînțeles că se va întâmpla." am îmbrățișat, am tras-o spre mine puternic. Viola tresări, răsucită de durere.

Cicatricile de pe spatele ei încă nu dispăru iar eu nu pot uita.

"Bine, pleacă. Te voi găsi foarte curând."

Buzele mele au căzut pe ale Violei. La naiba, e așa greu să o las să plece, dar trebuie, trebuie să îi dau drumul.