HADÈS - BOALĂ NESFÂRȘITĂ.

●Adăptări noi; Capitolul nouă.

M-am trezit din somnul inconștient când am auzit sunetul pașilor lui tata târșinându-se pe sub pragul ușii, saboții lui de casă se opriră în tocul ușii, batând scurt în ea.

- Nina, te-ai trezit? strigă din spatele ușii, iar o înviorare mă asaltează.

Mă ridic în capul oaselor după ce-mi deschid brusc ochii și palpez partea de pat unde stătuse el.

- Nina...trezește-te odată, trebuie să mergem la secție pentru declarații, vocea lui se distanțează de ușă, iar sunetul saboților se îndreaptă spre scări.

Mușchii mei se destinseră facându-mă să simt cum toate fricile mi se îneacă într-o singură suflare, nebunia îmi era animată în pupile, eram perturbată de propiile gânduri care îmi fisurau mintea.

M-am dezbrăcat de toate hainele care se lipiseră de pielea mea din cauza sudoarei și m-am oprit în fața oglinzii, căpătasem o culoare a pielii albă și dezhidratată, carnea de desuptul ochilor îmi înnegrise.

Oasele păreau că îmi părăsesc carnea având doar un strat subțire de piele asupra lor, buzele mi se învinețiseră și făcuseră coji. Căpătam fizionomia unui om nebun.

- Cine ești?...cum poți să mă înstrăinezi de mine? de ce îmi acoperi adevărata imagine?

Eram speriată de propria mea înfățisare începând să-mi scarpin cu vârfurile unghiilor încheieturile și buzele în neștire, privind și găsind în mine însămi imaginile doctorilor care mă trataseră.

- De ce ți-e frică? boala ți-o instaurezi tu singură în minte. Tu aspiri la boală, găsește o realitate corectă, una care să nu te sperie, el răspunse în locul meu după ce se postă în dreptul meu în oglindă.

Trupul meu inert și vlăguit era din ce în ce mai slăbit simțindu-mă de parcă urma să mă prăbușesc, voiam să-i spun cuiva ce mi se întâmplă. Strâng din ochi și îmi masez tâmplele circular vrând să-i alung imaginea.

Neputințele mă schilodiseră și îmi transformau inima într-un spital rece ai cărui bolnavi erau internați în mintea mea - eram la terapie intensivă și eram sedată cu activități imaginare. Tata deja mă aștepta în mașină, după puțină vreme am coborât și eu.

Motorul era pornit și ventilatoarele mașinii aruncau căldură artificială, mirosul aromat de brazi dinăuntru mă făcu să devin amețită simțind cum stomacul mi se strânge puternic.

- Ești pregătită? îmi aruncă o privire nesigură, vom fi interogați, mânuie volanul și mă privește din oglinda retrovizorie.

Buzele îi erau strânse într-o linie ce îi trăda sentimentele negative, virând din volan spre ieșirea din curte.

- O să spun ceea ce știu despre el, n-ai de ce să te îngrijorezi, mi-am repezit mâna pe antenbrațul lui, în definitiv nu am avut alte tangențe cu el.

Tata încuviință din cap și continuă drumul spre secție, era deja ora prânzului și eu nu mâncasem nimic. Stomacul îmi trimitea crampe dureroase sub zona coastelor, iar eu îmi mascam durerea înghițind-o precum saliva.

Într-un final am ajuns și ne-am dus direct către sala unde urma să fim interogați, o masă masivă din lemn laminat umplea camera și câteva scaune stăteau dezordonat pe lângă ea.

- Așteptați aici, o să vină comisarul care a preluat cazul și se va ocupa de voi, ne spuse amabil o tânără secretară descoperindu-se prin crăpătura ușii.

Ne-am așezat pe scaune și mi-am proptit coatele pe muchia de lemn, pe masă erau răsfirate câteva foi și documente, pixuri și un suport pentru cerneală.