Mio a simțit rafala de vânt din partea de sus a clădirii școlii când Junkyu a deschis ușa, în mod reflex a pășit după Junkyu care l-a tras apoi s-a oprit când tânărul și-a dat drumul la braț.
Junkyu nu înțelege golul care îl întâmpină atunci când eliberează strânsoarea.
Kim Junkyu a luat o gură de aer când și-a dat seama de ceea ce făcuse, trage cu forța o fată nevinovată spre școală era ceva ce merită investigat, iar Kim Junkyu nu a putut înțelege cum conținutul capului său formează mișcări spontane și vorbire spontană atunci când trăgea această fată departe de el.
Așa că Kim Junkyu și-a îndepărtat privirea de toate prostii și l-a chinuit când fata nu i-a spus deloc un cuvânt.
Amândoi sunt tăcuți.
Sunetul vântului l-a făcut pe Mio să clipească, acum îl privi pe Junkyu mergând mai aproape de baza acoperișului și apoi tânărul se așeză pe marginea clădirii cu mâinile pe ambele părți ale podelei ținându-i greutatea.
Junkyu s-a bucurat de atmosfera liniștită care era umplută doar de fricțiunea frunzelor, de rafala de vânt și de cerul albastru care se întindea proiectat pe globii oculari, precum și de zona largă a zonei școlare pe care o putea surprinde.
De asemenea, Kim Junkyu a fost făcut să gâfâie când Mio stătea lângă el, chiar dacă distanța era destul de îndepărtată.
"Îmi pare rău, am vrut să întreb. Ai spus că trebuie să merg în camera lui Songsaenim. B-dar de ce suntem aici acum. N-nu în camera profesorului ..?" A fost nevoie de ceva efort ca Mio să-și compună cuvintele și să înceapă să-i scuipe cuvintele pentru tânărul care a tras-o brusc.
Junkyu a auzit o voce care a rupt tăcerea dintre ei, nu s-a înțeles, nu tipic pentru Kim Junkyu, deoarece acum părea să-și concentreze simțurile auditive pentru a auzi sunetul până când fata și-a terminat discursul.
Junkyu se uită la fata care aștepta răspunsul ei, apoi tânărul zâmbi.
"Am mintit."
A durat câteva secunde până când Junkyu a surprins expresia drăguță a fetei. Și i-a trebuit câteva secunde să-și recapete răsuflarea pentru că fața adorabilă a fetei i-a luat mintea.
"Minciuni? Huh ...?"
Junkyu nu înțelegea de ce corpul lui se apropia de Mio pentru a restrânge distanța dintre ei înainte de a înclina capul pentru a-l privi pe Mio care privea în jos. - Ești atât de nevinovat. El a spus: „De ce ești atât de nevinovat"?
A fost o declarație rostită de Junkyu cu vocea sa joasă, cum a scuipat capul și Junkyu nu a înțeles noul sentiment care i-a învăluit întregul sine când a văzut că fata s-a uitat din nou cu o lucrare amuzantă după ce i-a auzit cuvintele.
Junkyu oftă: „Nu înțeleg de ce acum hobby-ul meu a revenit cu tine ca obiect". A exclamat că nu se poate opri din gânduri După ce s-a trezit îngrijindu-se de această fată, acum Kim Junkyu a găsit un nou hobby care îl făcea pe această fată să se uite la el.
Așa că Kim Junkyu și-a apropiat fața de Mio, a deschis din nou vocea: „Hei, uită-te la mine ..."
Kim Junkyu lipsește.
Aproape ca un fulger care a spart lumea într-o secundă plină de lumină, toate culorile din viața lui erau negre, iar ochii îi erau legați. Ochii fetei păreau să pătrundă insolent și să-i distrugă întregul sistem, lăsând-o înăbușită în privirile respective și cum acum bătăile inimii ei țipau atât de tare, găsind distanța atât de aproape și Junkyu găsind o roșie pe obraji, cu simțurile moarte ale lui Mio, cu nu știu pe sine însuși Kim Junkyu și-a apropiat fața de Mio.
