Înotăm în disperarea albastră a mărilor închise,
respirăm atunci când toate visele ne sunt cuprinse
în rugina lanțurilor de care cuvintele ne stau prinse,
libertatea ne regăsește în uitare din punctul de plecare.
Vocile surde ale ecoului cald evocă în mine amețeală, mă îmbăt gustând mustul dezbrăcării de pește al mărilor și arunc peste bordul uitărilor toate hărțile chemărilor tale, nu eu ci tu vrei să arzi pânzele fiindcă în port te așteaptă trădarea tuturor așteptărilor.
Vârtejul picăturilor de apă arde cozile sirenelor și pe puntea de ieri azi cade busola unui curcubeu, când marinarii se pregăteau să înjure și să fluiere către lună cântecul necântat de către o bătrână asfixia toată nepriceperea ta, nu tu ci eu m-am biciuit cu marginea cuțitului ruginit.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
