Domnişoara (editare)

Întorsătură neaşteptată

 Întorsătură neaşteptată

 Ziua de duminică s-a arătat şi ea. Londra de la ora opt dimineaţa era deja activă. Craciunul se apropia şi el, dar minunatele domnişoare nu renunţau la rochiţele lor sofisticate. Hainele de blană, unele mai frumoase şi mai spectaculoase ca altele au fost scoase din şifonier. 

  Azi era o zi în care cineva o să dispară de pe planetă şi alt cineva o să ni se alăture în călătoria noastră pe acestă lume, pentru că toţi am fost aduşi aici cu un scop cât de mic.

  Lorette împreună cu frumoasa roşcată, Jessica, s-au întâlnit la Julie Caffe. Un plan mortal urma să aibă loc în acestă seară. Un plan periculos şi lafel de palpitant. Ambele zambeau în timp ce îşi gândeau la milimentru planul bine pus la punct. Uşa cafenelei s-a deschis. 

-Juliet... , rostind acestea cu ură şi dispreţ s-a apropiat de blondă.

-Bună dimineaţa surioară. Ce mai faci? Cum a fost în State? Juliet era sigură pe ea. Zâmbea triumfător.

-Foarte bine, dar am o misiune, sti? Şi m-am gândit să o fac ceva mai palpitantă. Dacă nu te superi, în seara asta mai mergi la Lord John?

  Juliet se uita la ea cu o oarecare nesiguranţă. Ce răspuns să dea?

-De ce întrebi Lorette?

-Păi, mă gândeam că ar fii frumos să merg cu surioara mea să îi cunosc prietenii.  Lorette s-a întors către Jessica cu un zâmbet triumfător, apoi iar la sora ei cu sprânceana dreaptă ridicată.

-Da, de ce nu? A vorbit blonda cu dezgust. Acum, a început acesta aşezându-se pe un scaun de lângă Jessica, povesteşte cum a fost sejurul tău în America.

-Nu cred că poate! Trebuie să plecăm. S-a băgat rapid Jessica în discuţie.

-Nimeni nu te-a întrebat nimic. O privire tăioasă s-a aţintit asupra Jessicăi.

-Da, dar noi chiar trebuie să plecăm. Pa, surioară. Şi-a luat geanta, blana şi a ieşit din încăpere împreună cu Jessica.

   Era ora doisprezece, într-o fabrică de mult părăsită de la marginea oraşului, cele două domnişoare misterioase aveau pregătirea în toi. Cinci pistoale erau aranjate frumoas pe o masă din metal, o roche neagră până la genunchi era aranjată lângă ele, o pereche de pantofi roşii, şi multe altele aşteptau să fie folosite cât mai rapid. Lorette a aruncat o privire ceasului de pe perete, apoi a luat un pistol la îndreptat către o ţintă şi POC. Glonţul a străpuns ţinta lăsând în urmă o gaură.

-Perfect! A rostit acesta în timp ce lua în mână altul. Jessica cerceta nişte foi. La un moment dat faţa roşcatei s-a umplut de bucurie.

-Lorette! Uite, a început acesta în timp ce îi arăta ceva pe foie, marţi. Intrăm prin spate apoi o luăm la stânga şi prima uşă, scrie pe ea patruzeci, intrii şi de aici şti ce faci, da? A rostit acesta. 

-Sigur. Acum, Edward nici nu o să ştie ce o să îl lovescă. 

-Ai zis că mai era un bărbat cu el. Cine era?

-Habar nu am. Nu ştiu. Un prieten de-al Julietei. Nu îţi face griji Jess, o să fie bine. Promit. Şi-a îmbrăţişat prietena şi s-a întors la minunatele ei jucării.

  În timpul acesta, lângă internat, Eve, bruneta de aseară, vorbea cu o fată. O fată mai mică, cu părul scurt negru, ochii mari albaştrii, îmbrăcată gros stăteau pe o bancă.

-Otilia! Ascultă! Nu mă mai întrerupe! Lorette este aici! Ai înţeles? Eve vorbea tare, foarte tare oarecum nervoasă.

-Eve, nu! Şi oricum dacă ar fii aici ai văzut-o tu? Sau ce ar putea face? Huh?

-Înţeleg că este prietena ta, dar ascultă! 

-Pa, Eve! Otilia a pleca. Nu dorea să audă că prietena ei este criminală în serie. Nici nu concepea aşa ceva. Nu era posibil. A copilărit cu ea. Era un om bun, cu suflet mare, nu un om obsedat de sânge care abia aşteaptă să bage cât mai adânc cuţitul în inima cuiva...

   Ora cinsprezece se apropia. La acea oră barul se deschidea pentru toată lumea. În acel timp cineva o să moară. În acel timp Lorette o să facă o greseală dar în acelaşi timp o faptă bună. Cele două surori s-au întâlnit în faţa barului. Cei doi bărbaţi erau şi ei acolo. Planul brunetei mergea pe roate.

-Edward, Mikel, ea este... Juliet nu a terminat de zis că frumoasa ei soră a continuat.

-Sunt Lorette! Încâtată! A rostit acesta dând din cap.

-Bine gata. Hai înăuntru. Juliet a tras-o de mână pe sora ei şi s-au aşezat la o masă mai ferită de lume, într-un colţ al barului.

  Nimeni nu vorbea. Cele două surori îşi trimiteau priviri urâte unei alteia.

-Ăăă, Lorette? A făgăduit Edward.

-Da? S-a întors spre el cu un zambet uriaş.

-Asta cred, probabil că este a ta. I-a întins mânuşa neagră pe care Lorette a lăsat-o în bar intenţionat.

-Oh! Mă tot gândeam pe unde este. Mulţumesc! A luat mânuşa din mâna acestuia, apoi cu mişcari delicate s-a apropiat de obrazul acestuia, dândui un sărut fin, delicat şoptindui mai apoi la ureche ceva. Acesta a zambit şi a dat din cap că da.

-Ăăă, Lorette, ce ai zice să pleci să iei ceva de băut? A zis oarecum panicată Juliet.

-Sigur. I-a făcut cu ochiul lui Edward şi a mers spre bar apoi a cotit-o spre ieşirea din spate.

  Mikel s-a ridicat de la masă, mergând şi el spre ieşirea pe unde bruneta a mers. Edward s-a scuzat plecând şi el întra-colo. Juliet a rămas singură la masă. Şi-a întors capul spre bar. Nu era acolo. S-a panicat. Nu ştia ce să facă.

  Mikel a ieşit afară. Lorette era la un colţ cu degetul pe trăghici. Când bărbatul a trecut pe lângă ea, glonţul i-a trecut prin cămaşă. Femeia s-a aplecat spre el apoi şi-a pus mâna la buzele roşiatice. Ce făcuse? Sângele curgea şiroaie din pieptul acestuia. Cămaşa care acum două minute era albă se transforma uşor, uşor în roşu. A murit... , şi-a zis bruneta. O silută trecea pe lângă bar. Edward a apărut şi el. Lorette a aruncat arma cât de departe, a început să plângă ca şi cum nu a făcut nimic.

-Lorette! Ce s-a întâmplat? Edward s-a apropiat de ea, şi-a văzut prietenul zăcând mort într-o baltă de sânge. Cine a făcut asta? A continuat el nervos.

 Lorette a arătat spre trotuar.

-Nu ştiu. A fugit pe acolo, a zis ea.

O noapte grea, în care o crimă a fost comisă. O crimă care era destinată altcuiva. Lorette nu era supărată, doar nervoasă. A plănui ceva şi a ieşit alceva. Nu era bine... . Mâine, mâine şi-a promis că nu o să mai facă aceeaşi greşeală. Şi-a jurat asta.