7.

376 61 0
                                    

○câteva zile mai târziu○

     Muzica îmi răsună în căști, din cauza asta cred că zâmbesc ca un idiot. Dar acum în capul meu e un întreg spectacol de lumini și nebunii. Vreau să fie vară să pot să merg la festivaluri, sa ma rătăcesc singur prin mulțimi de oameni care au aceeași pasiune ca mine. Dar până atunci trebuie suport locul ăsta...

—Neața.zic după ce îmi las căștile în jos, după gât și deschid dulapul, uitându-mă la el

        Îmi răspunde la salut și nu pot să nu bag de seamă că de data asta a zâmbit puțin. Zilele trecute au fost destul de liniștite, m-am ținut cât de departe am putut de Cole și restul, se pare că și ei fac acelasi lucru. La ora de sport ce ne mai intersectăm. Aparent am acum fac parte din echipă. Antrenorul l-a obligat pe Leon să mă bage în locul cuiva. Au avut o mica discuție si minunea s-a produs. I-a enumerat si trei motive pentru care s-a mă accepte, aici am fost surprins puțin. Primele două, da, sunt în regulă. Adică mă aflu printre cei mai înalți, undeva la 1.85. Le am cu pasele și aruncatul la coș, sunt de acord și cu asta. Dar la final, ca ultima motiv, a spus că îi plac tatuajele mele ceea ce mi s-a parut un pic cam creepy. Toți profesorii din școală se uită la mine ca la un nebun și apare profesorul de sport căruia îi plac. Why? Mai ales că m-a numit "tatuat", luasem porecla în nume de rău. Oricum mi se pare ciudat, sper sa nu aiba si alte manifestări.

—Vrei să îl vizitezi iar pe Hilton?

       Îmi trag un caiet din dulap apoi închid ușa și răsucesc cheia, privindu-l. Amicul meu, Elliot. Am crezut ca o fie supărat pe mine zile în șir, dar nu a fost așa. Nu suntem nici prieteni, nici dușmani, cred. Suntem doar colegi de bancă.

—Da, mi-e dor nebun de el.spun ironic și înaintez alături de el. Hm, cred că nu l-am mai văzut de...zic si imi mângâi bărbia

—De ieri, Maddox. De când a intrat în clasă și aproape a avut o criză de epilespie din cauza ta!

—Omul e bolnav, Elliot. Are ADHD și OCD în faza terminală și pe deasupra mai e și bătrân, demența e o boală normală la vârsta lui!

—Nu ți-ai luat cumva 2 ore de detenție pentru nerespectarea regulii?întreabă și se uită la mine. De ce am auzit muzică la ora 15:30?

—Ba da, dar profesoara era plictisită și ne-a lăsat să plecăm cu o oră mai devreme!zic mândru

—Înțeleg, și te-ai gândit să recuperezi astăzi ora aia și poate să iei și ceva bonus.spune râzând și dau să îl lovesc cu caietul însă fuge

—Dacă dă naiba și ajunge iar să mă verifice fac pe dracu în patru și vii cu mine la detenție!il ameninț rânjind

           Își dă ochii peste cap apoi îmi aruncă o privire gen "n-ai nicio șansă" și dispare în clasă. E un tip mișto, în ciuda a tot ceea ce spune Leon sau Cole. Intru în clasă și zăresc un individ nou, pe locul meu. Imi trântesc caietul pe masă, însă nu mă bagă în seamă pentru că era prea ocupat să râdă și să se uite la Elliot.

Amicul meu, Madd (boyxboy)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum