~--Ochi Albi--~

La un pahar cu tata

Vicky își ținea sora la podea. Lulu încă lupta Cori, chiar dacă pe fața fetiței ar fi renunțat de mult la luptă. Dan luă bastolun din mâna lui Zack și alergă înspre Vicky, însă ea folosi o vrajă, ținând-un în aer.

   -Cori, am aici hrana ta! zise Vicky.

Ally dorea să lupte, însă nu mai avea pentru cine. Moartea îi bătea la ușă. Îl vedea pe Newp în spatele lui Vicky.

   -Nu mă lasa cu ea. zise el.

Vicky nu îl putea auzi. Era încă om.

   -Scuze Newp, însă nu mai am pentru ce să lupt. zise Ally.
   -Ha... Te lași atât de ușor? Credeam că chiar va fi dificil. zise Vicky.

La un moment dat, Cori căzu la podea. Era epuizată, cartea îi alunecă din mână, iar Lulu o ridică. Vicky își aținti privirea înspre el. Lulu începuse să răsfoiască paginile.

   -Ally, dacă nu mai ai pentru ce să trăiești, trăiește pentru viitorul care va veni. Cu toții nu mai avem pentru ce lupta, însă sperăm că va veni un viitor mai buni, pentru care merită să luptăm. zise Lulu.
   -Viitorul este deja distrus. Iadul va veni pe pământ. zise Vicky.

De odată, ușile mari ale sălii se izbiseră puternic de perete. Dan privi înspre acea persoană. Nu a mai simțiți niciodată o fericire la fel de mare. Era bătrânica pe care o văzuse astă dimineață. O cunoștea. Era un demon, ce în mod normal, se credea că e moartă. Unica persoană ce știa că ea încă este în viață, era Dan, și mereu o ajutase.

   -Vai de mine Cori. Nu știam că ești atât de vicleană și de răutăcioasă. Ziceai nu demult că dorești să devii medic și să salvezi vieți. zise bătrânica.
   -Atunci eram vie! zise Cori obosită.
   -Păi și ce, nu îți poți duce visul până la capăt? întrebă bătrâna.
   -Toată lumea fuge de demoni. Cine dorește să mă învețe pe mine? zise fetița abia dacă mai putea scoate un cuvânt.
   -Tu cine mai ești? întrebă Vikcy.

Însă nici nu reuși să își finiseze propoziția, că o lovitură puternică o lovi în piept. Vicky nici nu înțelese ce tocmai se întâmplase. Era încă un om, iar durerea era destul de mare. Ally, reuși să iasă din înghesuiala surorii sale. Ea o lovise.

   -Nu vreau să te rănesc. Poate că merit să mor, însă nu și acele mii de vieți nevinovate. zise Ally.
   -Uite cine vorbește! Cea ce ucidea lumea ca să se țină pe Ea în viață ne vorbește despre cât de importantă este să nu mai rănești pe nimeni.  zise Vicky.
   -Știu. Am greșit și merit cea mai groaznică pedeapsa. Nici măcar moartea nu e o pedeapsă. Ea e cea mai rapidă și mai ușoară cale, însă, chiar și așa, am învățat că, nu ar fi trebuit să procedez astfel.
   -Ce tot vorbești? Unde vrei să ajungi cu discuția asta? zise Vikcy.
   -Ally vrea să spună că dacă omori lumea ești un criminal împuțit și meriti să ajungi să trăiești cu șobolanii! zise Marry râzând de Vikcy.
   -Așa e! Sunteți doar niște copii, și voi vreți să aduceți iadul pe pământ?  Ce prostie! Dacă ar fi după mine, mai bine aș intră în pământ de rușinat. Am câștigat! zise Zack.
 
Vicky luă cartea ei. Tremura toată. Încerca să spună o vrajă, însă nu putea. Cu toții începuse să le descurajeze. Cuvintele lor, erau mult mai puternice ca curajul lui Vicky. Oricât de mult încerca Vicky să spună o vrajă, începea tot mai mult să dea dreptate cuvintelor celor din echipă.

Vicky se puse la pământ. Începuse să lovească cu pumnii în podeaua tare și rece în timp ce lacrimile ei i se scurgeau pe obraji picurând unul câte unul pe podea. Cartea era abandonată la distanță de ea. Ally luă cartea în mână. Privi puțin în ea, apoi o închise. Se uită la sora ei, ce părea să sufere de tristețe și amărăciune. Huiduielile celorlanți se opriseră. Ally, se puse jos lângă sora ei în genunchi, privind-ui amărăciunea.