Gândurile Emmei

"tevreaucâtmairepede" km/h

aș vrea ca uneori
să mă disipesc în univers,
să mă contopesc cu el,
să pară că n-am fost niciodată aici.
oricum nu mai sunt de mult timp.
îmi scufund părți din mine în partea neconcretă a ceea ce ne înconjoară,
adică, pe scurt, mor încet pe zi ce trece.
cine spune că nu vrea o moarte violentă,
poate nu își dă seama că însăși viața, este una.
deși uneori nu pare, pentru că nu ești tu suficient de atent la tine și la ceea ce simți,
asta nu înseamnă că nu te topești pe picioare de dor.
de un dor al iubirii plecate prea devreme, dar care încă își are cuibul undeva în locul de unde provin sentimentele. și crește, ca o bătaie de joc la adresa sănătății tale mintale și fizice.
și dacă cineva m-ar dezbrăca de haine, ar vedea un trup întreg, frumos, bine pus la punct, neatins fizic de rănile trecutului.
și dacă s-ar putea da la o parte toată carnea asta, s-ar descoperi...fix nimic.
da, un gol de care nu știu cum pot să mă țin, cum pot să mă sprijin, să merg și să nu cad.
și cum ar putea ieși altceva din golul asta?
din nimicul ăsta? ce s-ar mai putea crea în mine?
și totuși, aș avea un răspuns la întrebarea asta cretină. așa a luat naștere lumea, din nimic. un loc fără ceva, dar cu predispoziție spre tot.
m-aș putea crea din dor,
din vină,
din ce ai fost tu pentru mine.
și aș înflori, comparându-mă cu o plantă de casă, pe care ai uitat-o într-un colț al camerei, dar pe care ai udat-o la momentul oportun și a rodit...pe neașteptate.
dar până atunci mai e mult.
și eu încă sunt un gol.
participând la întâlniri cu alte suflete goale și înfometate de dragoste,
necompatibile în goana spre completare,
poate pentru că fiecare are viteza lui cu care se îndreaptă spre fericire.
și noroc să am,
dacă îmi găsesc acel "el" care aleargă cu "tevreaucâtmairepede" km/h.

Emma.