Gândurile Emmei

ce lucru ciudat e iubirea.

în timp ce mie mi se face dor de tine,
tu ții să pleci.
să călătorești,
să te refugiezi
departe de mine.
în timp ce eu te caut prin inimă
tu mi-ai șoptit că nu ți găsești locul acolo.

și fugi
și sari
peste munți și mări
crezând că o să dai de acasă.
ceea ce nu știi de fapt
e că eu sunt acasă.
sunt ce vrei tu să fiu.
prietenă, iubită,
frumoasă, cinstită,
copilăroasă,
ușor curioasă
de noi în viitor.
păcat ar fi să mă lași să mor
în timp ce eu te caut
să te aduc înapoi
să-ți arăt răsăritul
și curcubeul de după ploi.

în timp ce eu îmi calc pe orgoliu,
tu ții să te ridici deasupra mea
și să uiți de unde ai plecat,
să nu-ți pese. de ai ști că e păcat.
o să afli mai încolo,
când o să te trezești singur.
că ceea ce nu iubești la timp
o să te macine sigur.
și o să cauți dragostea
-pe care ai lăsat-o la voia întâmplării,
să se lupte cu furtuna mării,
să se strivească de pietrele nebune
să piară cu repeziciune-
pierzând nopți, zile și suflet,
o să plângi în pumni ca un nebun,
o să zgârii pereți și o să arzi tutun,
o să golești sticle,
o să dezgropi morminte
doar ca să mă poți privi
și să mă poți ști
încă o secundă în viață.

Emma.