Mister X ( Pauză de modificări)

Cap. 37 Tara Minunilor sau Tara pe Dos?

  Am deschis ochii dintr-odata, si am reusit sa vad crengile copacilor, si frunzele inchise la culoare, si printre ele cerul innorat al diminetii. Capul imi pulsa ca dupa ore intregi de exercitii extenuante. M-am uitat in jurul meu, si vedeam doar pamant, radacini si crengute iesind din el. Eram intr-o groapa. M-am ridicat incet, auzind fosnetul frunzelor si fosnetul rochiei mele. Dar nu eram imbracata in aceasi rochie ca si cea de aseara. Era tot neagra, dar aveam bretele groase si lasate pe umar, si semana cu rochia lui Tessa, doar ca fara lini pe corset, si avea o fundita in fata alba cu buline negre. Purtam niste ciorapi asemanatori cu cei ai lui Gwen, albi cu buline negre, si niste ghete de piele negre. 

 Nu era foarte adanca groapa, asa ca am inceput sa ma catar pe pereti, folosind ca sprijin radacinile, care ma cam sacaiu atunci cand stateam pe spate. Nu ma mir ca ma doare capul. Cand am ajuns cu fata la pamant, am vazut o omida galbena cu lini negre, care isi vedea de treaba ei.

   Am avut asa un sentiment ca mai inainte am vazut un fluture asemanator. Poate mi s-a parut. M-am ridicat din groapa, luand rochia, si incepand sa merg prin padure. 

 Arata la fel ca deobicei. Intunecata, fara urma de iesire. Pana cand am vazut o persoana care purta niste urechi de iepure.

-Hei! Tu! Asteapta! strig eu dupa el.

-Nu am timp! striga el fugind mai departe, uitandu-se la ceasul lui auriu, care imi amintea de cel al bunicului, care acum dormea sub pamant. 

-Te rog! Nu stiu unde sunt! M-am pierdut!

-Nu am timp, regina imi va taia capul daca intarzi mult, si deja sunt in intarziere.

-Stii ca nu are nici un sens ce ai spus nu? il intreb eu nedumerita.

-Nu am timp! striga iarasi panicat luand-o la fuga, si eu dupa el. 

-Opreste-te! Spune-mi doar unde e iesirea si te las!

-Nu am timp, cauta pe altcineva pe care sa il bazai! spune acel baiat intorcandu-si capul si facandu-ma sa ma uit ciudat la el.

-Thomas?

-Nu stiu despre cine vorbesti si nu am timp de bazaconile tale! striga el intorcandu-se foarte nervos, aranjandu-si haina aurie , si luand-o la fuga.

-Opreste-te! strig eu dupa el, dar deja a ajuns mult mai departe decat mine Stiam din totdeauna ca Thomas alearga mai repede ca mine. Si acum unde sa ma duc? intreb eu suparata. Am luat-o pe poteca pe care a luat-o si iepurele. 

  Nu am dat de nimeni si nici de vreo iesire. Dar pana la urma am dat de cineva. 

  In fata mea era o masa lunga, foarte lunga, cu multe scaune goale , dar frumos tapitate. Pe masa erau fete de mese curate, doar pana la capat, de acolo find firmituri si pete de ceai. O multime de platouri cu fursecuri si briose, cate o cescuta de ceai cu farfurie din portelan, frumos facute in fata fiecarui scaun, si un ceainic mare statea tot in capatul mesei. Iar in capul mesei statea o persoana, imbracata intr-un costum visiniu din tot felul de petice din alte culori, cu pantaloni in carouri negre si albe, chiar daca nu vedeam prea bine pentru ca era o distanta cam mare si statea pe scaun si cu un joben pe cap, care se asorta cu costumul. Acesta cred ca era Palarierul Nebun. 

-Hei, stii cumva cum pot iesi de aici? il intreb eu, strigand, pentru ca daca vorbeam normal, probabil ca nu ma va auzi. 

-Poate ca stiu, spune el misterios. M-am apropiat de el, si imi parea tare cunoscut. Dar inca nu imi puteam da seama, mai era multa distanta intre mine si masa, da' mai intre noi doi.

-Imi poti spune? M-am pierdut si trebuie sa ies de aici.

-Iti voi spune. Daca iei ceaiul cu mine, spune el aratand catre scaunele goale.