Cap. 4 Tristețea e necesară

375 15 6
                                    



                                                     "Sper că te-ai simțit bine la mall. Mister X"

                Nu aş fi onestă zicând că mesajul ăsta nu mă panicase rău de tot. Îmi doream tare mult ca un taxi să vină odată.

                De unde ştie că am fost la mall? M-a spionat? Încă mă spionează? Cine Dumnezeu e?

              „Dacă ai ştii cât de puţin despre mine ai ştii că atunci când dansez mă simt bine, nu contează că sunt la mall sau acasă."

               Tastasem rapid răspunsul, dar la fel de repede am primit un răspuns:    

             „Te ştiu atât de bine încât pot spune că actualele dansuri pe care le-ai performat nu sunt pe placul tău şi că ai preferă altceva."

               Un punct pentru el, nu am ce reproşa.

-Alison? Alisoooon!

               Andreea strigă la mine, iar eu mă holbasem la ea, cu telefonul parcă blocat la mine în mâna.

-Ce s-a întâmplat? Cine ţi-a trimis mesaj?

-Ă...ăm.... mama! Da... mama, hah, mi-a spus că a ajuns cu bine acolo.

               Aceasta se uită un moment sceptică la mine, apoi fusese gata să zică ceva când o maşină se oprise în faţa noastră:

-Sunteţi liber? întreb eu repede şoferul taxiului.

               Acesta mormăie un răspuns, care sună cumva ca un „N-aş fi vrut", însă ne făcuse semn să urcăm. Am ridicat rapid sticlele de pe jos, iar Andreea şi-a uitat cuvintele şi nu le-a mai spus niciodată.

               Pe tot parcursul drumului, noi două vorbeam fără neruşinare, iar după faţa şoferului, cred că noi urmam să fim ultimele cliente.

-De ce m-ai luat de la mall? Începuse partea mea favorită!

               Andre mereu se smiorcăie când e luată din faţa unor băieţi.

- Concursul de Mister..., şoptise ea visătoare.

               Am tăcut câteva momente apoi am spus:

-Nu eu am vrut să plecăm! Cosmina ne-a trimis acasă. Crezi că eu nu aş fi vrut să îi văd?

-Arătau aşa de... spune ea încercând să îşi continue propoziţia, însă nu i-a ieşit de nici o culoare, deoarece cred că picase într-o transă provocată de hormoni.

               Mai mereu i se întâmplă asta şi probabil cel mai trist e că în timpul orei de religie îşi imaginează tipi fără tricou. Doar atât mi-a zis, n-am de unde să ştiu dacă şi-a imaginat mai mult.

-Ghici cine m-a sunat cât timp tu dansai? mă întreabă ea deodată.

-Cine?   

                Nu făceam nimănui acest joc de a ghici, decât unei prietene din altă clasa, Alice, care nu îmi zicea până măcar nu încercăm.

-Luciosu'!

                Acest băiat poreclit „Luciosul" este fostul ei iubit. Porecla lui a reieşit dintr-o întâmplare ciudată care n-are nici un sens să o destăinui. Aşadar, acest băiat probabil încă mai simte ceva pentru ea deoarece mereu îi trimite mesaje, o sună sau încearcă să dea peste pe ea pe holuri, însă din păcate pentru el, ea nu prea iese din clasă în general, iar la mesaje sau apeluri îi răspunde când se plictisește sau vrea să râdă

Mister X ( Pauză de modificări)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum