Binele necesar

Capitolul 18

„Dragostea pentru aproapele nostru, nu este ea oare o dorință aprigă de o nouă proprietate?"

Nu, Nietzsche, îmi zic în gând. Nu e!

Îmi trag pantalonii scurți pe mine în timp ce-l caut pe Ashton din priviri. Încă am părul umed, așa că-l ridic într-un coc în vârful capului. Intru în casă și mă ridic pe vârfuri pentru a putea vedea dincolo de oamenii care s-au strâns deodată în casa lui Brandon. Versurile melodiei City of Satan răsună peste tot, iar în căutarea mea nebună îl zăresc pe Oliver fredonând, urcat pe una dintre mese.

La naiba.

Mă strecor printre ceilalți, ignorând mirosul de marijuana, tutun și alcool. La naiba cu rahaturile astea; nu-s pentru mine. Când trec pe lângă canapea, simt mâna cuiva pe fundul meu. Tresar și mă sucesc pe călcâie, convinsă că o să trebuiască să îmi dau seama cine a făcut-o. Însă el mă privește direct în ochi, cu un zâmbet șmecheresc pe buze, și îmi face semn din ochi.

Fac o grimasă.

- Pardon?

Rânjetul lui se mărește. Pot să văd pe fața lui că nu e nici fumat, nici drogat. Oare chiar crede că eu sunt?

- Ce? înalță el din sprâncene, ca și când ar fi făcut ceva normal.

Mă uit un pic în jur și îmi dau seama că, de fapt, sunt singura de aici care crede că e o problemă în gestul lui. Nimeni nu îmi acordă atenție.

- Ești în costum de baie, ridică nonșalant din umeri. Dacă nu te deranjează că-ți văd dosul, nu te deranjeză nici dacă ți-l ating.

Rămân perplexă, blocată cu privirea pe zâmbetul lui. Dintr-o dată, mi se pare unul bolnav.

Îmi revin repede și, înainte să îmi dau seama, sunt gata să mă reped spre el, ca să-i dau un pumn, dar, spre surprinderea mea, Nick mi-o ia înainte. Îl ridică de pe canapea și-l împinge peste masa ticsită cu sticle de bere, pehare și scrumiere pline vârf. Tipul e șocat, dar nu atât de tare încât să nu riposteze.

Și așa începe o bătaie între ei doi: Nick îi da un pumn în falcă, celălalt îi dă unul în coaste, apoi se trântesc reciproc de pereții aflați în jur. Încerc să-i despart, dar e în zadar, pentru că cei din jur le fac galerie, încurajându-i să continue.

- La dracu'! strig, încercând să-l trag pe Nick de pe individul pe care nu-l cunosc.

Cel care, în sfârșit, întervine este Cameron. Îl ridică pe Nick de pe celălalt tip și îl apucă de tricou, cărându-l până la piscină, unde îl și aruncă, în ciuda împotrivirilor inofensive ale lui Nick. Cei prezenți strigă entuziasmați, cu excepția tipului care a rămas lat pe podea, ținându-și mâinile la nas.

- Ce mama dracului, Medai?! se revoltă Nick, scuturându-și părul de apă când iese cu capul la suprafață. Niște mulțumiri ar fi mai bune, nu crezi?!

Cameron se îndrepta spre intrarea în casă, dar se oprește și se întoarce, făcând câțiva pași spre piscină.

- Nu te pune cu mine, Jonnes.

Îl văd pe Cameron apropiindu-se și mă bag în fața lui, dar mă ocolește și merge țintă spre tipul care abia ce a reușit să se ridice de pe podea, ajutat de alți doi băieți. Nu îndrăznesc să mă apropii, pentru că știu ce s-a întâmplat când Nick și Cameron s-au bătut în Renton, așa că rămân neclintită ca o stană de piatră. Strâng din ochi când îl aud pe Cameron înjurând, după care urmează sunetul înfundat al unei lovituri. Cineva geme, iar eu simt că îmi vine să vomit.