Binele necesar

Capitolul 5

Dispare la fel de repede cum a venit, iar eu rămân pe balustradă, privindu-mi reflexia în ușile de sticlă ale balconului. Îmi umezesc buzele și scrâșcensc involuntar din dinți, clipind rapid ca să alung înțepăturile din ochi. Pot să simt cum nările îmi freamătă și aud cum suflu ca după maraton. Îmi desprind privirea de ușa pe care Cameron a ieșit abia când aud de undeva de jos:

— Sasha!

Brandon e nevoit să strige din nou ca eu să mă întorc și să privesc în jos, la el.

— Vino jos, îmi cere de pe marginea piscinei.

E înconjurat de persoane pe care nu le-am văzut în viața mea, dar puțin îmi pasă. Sar jos de pe balustradă și îmi trec mâinile peste față, îndesând pachetul de țigări în buzunarul din spate al pantalonilor scurți și sfâșiați. Iau cheia camerei din yala interioară și o încui pe dinafară, asigurându-mă că nu va intra nimeni în dormitor și că lucrurile mele sunt în siguranță. Pe drumul spre parter dau de multe persoane cu priviri pierdute și expresii euforice, care se comportă ca și când m-ar cunoaște de-o viață. Încerc să-i ocolesc pentru că nu vreau să-mi doresc să le împărtășesc uraganul de sentimente.

Îmi fac loc printre cei aflați la parter și merg spre barul din colțul living-ului, turnându-mi un pahar de bere rece, pe care îl dau pe gât și mă șterg la gură cu dosul palmei. Ridic privirea în stânga mea și-l văd pe Ashton stând de vorbă cu un tip care pare gay. El îmi simte atenția și ochii i se îndreaptă înspre mine, concomitent cu sprâncenele care i se apropie. Pornește imediat în direcția mea, lăsându-l baltă pe tip.

— Ți-ai schimbat orietarea, Medai? îl tachinez când ajunge în fața mea.

Mă sprijin cu cotul de bar și-i zâmbesc așa cum numai lui îi pot zâmbi: sincer.

— Ce faci aici? mormăie, îndesându-și o mână-n buzunarul pantalonilor.

Sunt doar câteva persoane care nu poartă bermude și sunt la bustul gol, iar Ashton e printre ele. Persoanele astea sunt și singurele care ratează toată distracția; dinspre piscină de aud urlete și căzături în apă.

Îmi feresc privirea de a lui Ashton. Nu-mi place când se uită așa la mine; îmi amintește cât de disperată sunt. Sau eram.

— M-am înscris la facultate.

El ridică din sprâncene, dar se încruntă iar, prinzându-mi privirea într-a sa.

— E totul ok, mă grăbesc să-l asigur. Nu-ți face griji.

— O fi, dar tu arăți ca dracu'.

Încep să bat din picior și îmi dau ochii peste cap.

— Sunt bine. Am avut zile și mai nașpa, știi doar. Mă duc să fac o baie. Vii?

Dau să trec pe lângă el, dar mă prinde de braț și mă strânge cu putere, uitându-se în jos la mine.

— Cam e aici, îmi zice sec.

— Știu, ridic eu din sprâncene. Și ce-i cu asta?

Maxilarul lui Ashton se încordează. Îmi dau seama de presiunea pe care o pun asupra lui și înghit în sec.

— Ți-am spus că e totul ok, Ashton. Pricepi?

Ashton trage aer pe nări și slăbește strânsoarea din jurul brațului meu. Brandon se apropie de noi, iar eu îi fac semn lui Ashton, așa că devenim un puc mai relaxați.

— Reuniune de familie? dă Brandon din sprâncene.

Un mod mai prost de-a își alege cuvintele, nu se putea.

— Nu știam că Sasha se mută-n oraș, zice Ashton, doar ca să avem un subiect de dezbătut.

— Nici eu nu știam c-o să fiți aici, mormăi și eu în barbă, scoțându-mi o țigară din pachet.

Ashton se uită urât la mine, dar îl ignor și o aprind.

— Dacă nu ați mai vorbit, eu ce să vă fac? ne compătimește Brandon.

Îi arunc o privire scurtă lui Ashton. El e singurul care a știut ceva despre mine în tot acest timp. Și așa vreau să rămână.

Cameron: