Binele necesar

Capitolul 4

Caut ceva de schimb în geantă, după ce ies din baie, și îmi dau seama că nu mi-am luat prea multe haine la mine. Înlocuiesc însă maioul cu un tricou larg, negru, și niște pantaloni scurți. Când mă zăresc involuntar în oglindă, îmi dau seama că toată lumea poartă jos doar costume de baie, așa că-mi scot tricoul și rămân în sutien. La dracu'. N-o să fac pe pudica. Arunc o privire pe geam, la grupurile care ocupă grădina din spate, și apoi la orizont, unde soarele se strecoară în spatele acoperișurilor, într-un apus care mă face să mă simt nelalocul meu.

Aud un bocănit în ușă și descui fără să ezit, străduindu-mă în aceași timp să îmi prind părul într-o coadă, la spate.

Cameron stă sprijinit de tocul ușii, cu o sticlă verde de bere Brooklyn în mână. Se uită drept la mine când mă vede, nicidecum la sânii mei, așa cum ar fi fost perfect normal.

— O să dormi aici? mă întreabă.

Ridic din umeri.

— Probabil. Dacă nu, am memorat deja câteva locuri libere pe străzile pe unde am venit.

Cameron scoate un hohot forțat, și se uită într-un sfârșit la sutienul meu. Nu știu de ce, dar mă simt bine că am prevăzut asta și că nu mă simt nici de-al naibii stânjenită. Nu. De fapt, îmi place ca el să se uite la sânii mei.

— Pot...? zice, scuturând simulacru sticla de bere, ca și când mi-ar cere acordul să intre în cameră.

Ridic pentru a doua oară din umeri și mă dau în spate, ducându-mă înspre geam ca să-mi scot o țigară din pachet. Aud ușa închizându-se și pe Cameron oftând adânc în timp ce-și așază sticla pe comoda de lângă ușă.

— O să rămâi aici pe bune?

Stau cu spatele la el și urmăresc cum soarele dispare încet de pe cer. Cred că trebuie să îmi pun din nou tricoul pe mine.

— Ce dracu' e așa greu de crezut, Medai?

Îl simt apropiindu-se și fumez tot mai repede țigara, conștientă ca dacă n-o aveam, începeam să tremur de nervi. Deschid geamul și norul de fum acumulat se strecoară imediat afară din cameră. Ies pe balcon tocmai ca să reimpun distanța dintre mine și Cameron. Îmi arde spatele.

— Ce e greu de crezut? pufnește el, repetând. Am încercat să dau de tine atâta timp, Sasha.

Nu știam. Dar el nu trebuie să afle asta.

Turtesc țigara de balustradă, creând o pată afurisită pe vopseaua albă, și mă întorc deodată cu fața la el, găsindu-l în pragul ușilor de la balcon. Apropierea lui bruscă mă intimidează pentru o clipă, dar reușesc să mă răstesc la el:

— Ei bine, iată-mă! Ce dracu' vrei?!

Ne uităm unul la altul preț de câteva secunde, apoi face câțiva pași înspre mine, silindu-mă să mă sprijin cu fundul de balustrada din spatele meu, și se apleacă deasupra mea, îngrădindu-mă cu brațele de-o parte și de alta. Sunt uluită de siguranța pe care o emană și trebuie să recunosc că s-a schimbat într-un fel care mă irită, pentru că în același timp mă atrage al naibii de tare. Îmi amintesc din nou... și devin  fata de șaptesprezece ani, dornică să exploreze și experimenteze cu el orice. Respirația lui e aproape de buzele mele și, dacă n-aș fi în starea de nervozitate în care sunt, l-aș săruta și probabil m-aș culca cu el. Însă nu acum. Nu vreau să stric farmecul revederii... Nu vreau să-i demonstrez că îl vreau și să-i arăt în același timp cât îl urăsc.

— E prea târziu pentru ceea ce vreau eu, Sasha, murmură, aplecându-și capul ca să mă sărute apăsat pe linia pulsului.

Închid strâns ochii și îmi mușc buza de jos, apoi mă străduiesc să îmi recapăt respirația fără ca el să observe.