Schimbarea lui Ashley

Capitolul 17

Ziua procesului venise si eram mai emotionata decat as fi vrut sa recunosc. Dupa cate vorbisem cu Flower si Caleb, ori ma vor muta, ori o sa pierd alianta cu vrajitorii. Continuam sa ma intreb cate persoane erau impotriva mea. Iar daca ma vor muta, atunci unde?

Flower m-a mai vizitat, dar singura, ceea ce ma intrista intr-o anumita masura deoarece simteam ca Caleb ar fi reusit sa ma faca sa ma simt mai bine in acele momente.

Flower imi povestise despre noile antrenamente la care participa. Se pare ca Oscar ii storcea de toate puterile. Antrenamentele erau dure si grele, iar Flower incepea sa spere ca va continua chiar ea antrenamentele. Eram mandra de ea si gandurile sale marete.

Ma plictiseam in celula, Cassie si Daniel nu erau prea interesati de inceperea unei discutii cu mine. Mai ales Cassie care era geloasa. Se uita de fiecare data urat la mine cand ne primeam portile de sange. Eu primeam mai mult deoarece eram, cum s-ar spune, importanta. Asta parea sa o irite. In majoritatea timpului dormeam, daca ceea ce faceam se putea numi somn. Salteaua era inconfortabila, cu arcuri care ieseau din ea si ma intepau. Mai erau apoi si susotelile din cauza carora nu ma puteam concentra pe un gand linistitor. Faptul ca eram vampir ma facea sa fiu mereu precauta, pur si simplu nu ma puteam relaxa.

Dar acum aproape reusisem sa adorm. M-am gandit la Jason, imi era teribil de dor de el. Gandul la el nu ar trebui sa ma linisteasca. Dar atunci cand imi aparea chipul lui in gand ma relaxam. Aveam un gand stupid ascuns intr-un loc indepartat in capul meu. Gandul ca el inca ma iubea. Ca avea sa ma salveze. Aveam sa fugim impreuna, sa uitam de tot si de toate, doar el si eu. Uram faptul ca inca il iubeam. Partea realista din mine imi spunea ca el ma ura, ma ura pentru ca i-am batut noua iubita, ma ura deoarece il jignisem, ma schimbasem. Imi doream atat de mult sa am pe cineva care sa ma stranga in brate, sa simt ca sunt in siguranta, ca sunt iubita de cineva. Dar nu aveam timp acum de asta.

Ma aflam intr-o inchisoare. Devenisem oficial o infractoare, nu puteam fi sentimentala. Stiam ca sunt dura, dar imi pot ingadui doar sa ma gandesc la el, doar putin. Peantru a putea sa dorm...

Totusi, stiam ca mai exista cineva pe pamant care tinea la mine: Sebastian. Nu-l mai vazusem de cand aflasem despre trecutul sau cu Flower, ii spusesem ca-l urasc, ca vreau sa dispara. Asta a facut, a disparut. Si ii sunt recunoscatoare. Dar acum, am nevoie de cineva. Si nu mai am pe nimeni.

-Poti sa intri, l-am auzit spunand pe paznic.

Usa se deschise. Jason mi-a aparut in ganduri ca un virus care nu putea fi sters. Am inghesuit gandul in strafundurile mintii mele. Am ignorat zgomotul de pasi. Ceilalti nu primeau vizitatori, deci probabil era pentru mine. Am ramas in aceeasi pozitie, stand dreapta cu spatele la intrarea in celula. Pasii s-au oprit in fata celulei mele, iar usa s-a deschis. Pasii se uzira din nou. ele puternice a lui Jason inconjurandu-mi talia lipindu-ma de el. Pasi s-au oprit, am simtit pe obraz respiratia cuiva. Cine putea fi? Flower imi spusese ieri ca nu ma va vizita astazi. Atunci probabil ca daca as deschide ochi as gasi un cutit la gat.

Am intredeschis ochi usor, imperceptibil. Nu aveam nici un cutit la gat. Asta nu inseamna ca nu era un atacator. Am apucat rapid mana care se odihnea pe talia mea, punand-o intre omoplati strainului si cu cealalt brat am inconjurat gatul lui. Acesta scanci si incerca sa vorbeasca.

-Sunt…Caleb, spuse el sufocat.

I-am recunoscut vocea si i-am dat drumul imediat. Lua cateva guri zdravane de aer. M-am apropiat de el si mi-am asezat mana grijuliu pe spatele sau.

-Esti bine?

-Da, raspunse el cand isi reveni.

Se indrepta si ma privi in ochi. Am inteles ca era bine acum, am oftat si m-am lasat sa cad pe saltea, toata oboseala ma invalui, mi-am inchis la loc ochi.