Schimbarea lui Ashley

Epilog

O caldura cat de putin revigoranta imi mangaia trupul acum rece, fortandu-ma sa-mi deschid ochii. Am realizat ca sunt in viata cand am observat factorii care imi deranjasera somnul. Imi simteam genele intepandu-mi usor zona din jurul ochilor, adierea molcoma, plina de o lene nepotrivita si praful pe care acesta il imprastia nepasatoare. M-am ridicat brusc si am cautat cu ochi cuprinzatori orice semn ca sufletul meu pereche nu disparuse, dar tot ce am putut vedea au fost ramasitele oaselor sale si bucatele de haine arse fluturand. Cenusa era peste tot in jurul meu facandu-ma sa ma intreb cum de inca respiram. Era drept ca aveam arsuri pe corp greu de ignorat, dar care incepeau sa se vindece. Am oftat usurata ca tentativa mea de a-mi lua viata esuase, realizam destul de usor ca nu acesta era raspunsul.

Urmatorul lucru pe care am putut sa-l fac a fost sa ma cufund in frustare ajutata de modul in care simteam singuratatea. Disperarea ma cuprindea incepand sa respir precipitat si sa ma intreb unde ma aflam. M-am ridicat privind innebunita in jurul meu, eram atat de singura incat am inceput sa strig lipsita de compania cuiva care disparuse ireversibil. Am zacut cazuta in genunchi incercand sa-mi stapanesc strigatele tulburatoare pana cand mai multe persoane dadura buzna in salasul mortii. Vampiri, vrajitoare stateau la intrarea in ceeea ce mai ramasese din acea incapere. Le-am aruncat o privire doar pentru a le observa socul si compatimirea pe care le afisau, cred ca aratam jalnic. Flower isi facu loc printre ei si ma lua in brate, ma ridica si ma conduse catre o masina care conduse pana la academie. Ma duse in camera mea si imi puse intrebari simple, la care am raspuns cu o voce ragusita.

-Ar trebui sa faci un dus, ai nevoie de ajutor?ma intreba Flower.

-Nu.

Daca ar fi fost altcineva in situatia mea, intrebarile nu ar fi fost necesare. In cazul meu, Flower realiza ca puteam fi imprevizibila intr-o stare pe care ea nu o intelegea. Nu varsasem nicio lacrima de cand aparuse ea, implacabila. Vazandu-ma singura, am facut toate cele necesare intr-un mod lent, automat privind fix si intrebandu-ma ce se va intampla cu promisiunile pe care Sebastian mi le facuse. Au fost atat de multe pe care avea intentia de a le tine.

Am stat zile intregi in acea camera nelasand pe nimeni sa intre, infometandu-ma, nedormind, gandind ca doar iadul pe care mi-l cream imi poate inlocui durerea sufleteasca cu una fizica. Lacrimile imi curgeau fara oprire cand eram singura. Traiam un chin, mintea mea care se afla pe muchie, imi testa trupul care simtea pe deplin fiecare fibra din mine implorand sa fie hranita. Innebuneam, ma intrebam ce voi face cand voi fi nevoita sa ies de-aici. Mama va vrea sa ma vada, dar nimeni nu o va lasa sa intre, ci ma va scoate pe mine. Inchisa in acea camera, descopeream la ce se gandeau depresivi. Gandul imi zbura de la amintiri si senzatii traite si simtite alaturi de Sebastian la lucruri cu totul iesite din comun. Ma simteam neajutorata. Singura mea frica, de care eram constienta doar uneori, era ca voi deveni nebuna fara vreun motiv.

Uneori ma gandeam la cei care traiau inafara acelei usii, iar o parte franta din mine se intreba cat de bine se distreaza in privinta castigului. Nimeni nu ma intrebase inca ce ii facusem lui Aaron. De fiecare daca cand fata lui bolnavicioasa imi trecea prin minte mi se aduna saliva in gura pe care voiam cu ardoare sa o dau afara in cinstea lui, dar pe care o inghiteam.

Intr-un final, am acceptat sa beau sange. Si cu pasi mici, tot mai multe persoane au inceput sa intre in acea incapere.

-Ashley, zaci aici de o luna, imi spuse Flower asezandu-se la distanta de mine.

-Si ce e rau in asta? am intrebat-o luand mici inghitituri de sange din sticla pe care mi-o adusese.

-Daca vei continua asa, va trebui sa chem un psiholog sau sa te scot de-aici cu forta.

Am izbucnit intr-un ras plin de batjocura, in care nu puteam decat sa surprind amuzamentul.

-Abia astept sa incercati.

-Ashley, inteleg ca ai trecut printr-o experienta oribila, dar asta nu e prima, starui ea.

-Tu chiar nu realizezi, nici nu ai cum. Nu ai iubit pe nimeni asa cum am facut-o eu.

-Nu vorbi despre ceva ce nu cunosti.

-Nu imi amintesc sa-mi fi povestit despre vreo perioada depresiva din viata ta.

Tacu un timp doar pentru a-mi vorbi din nou despre taria pe care o avusesem si cat de mila mi-ar fi fost de o persoana in situatia mea. Cand a observat ca nu o ascult iesi trantind usa si facandu-ma sa tresar.

Dupa noaptea in care l-am visat pe Sebastian viu, m-am gandit sa incerc sa ies afara. Oricine ar fi staruit ca fusese sufletul sau care imi vorbise in vis, desi eu eram gata sa garantez ca fusese doar un vis foarte real.

Astfel, facand iesiri, am inceput sa iau masa si cu altii. Am inceput sa socializez, sa nu mai arat atat de distrusa. M-am intalnit cu cateva persoane pe care Flower le rugase sa imi evalueze starea. Frica mea disparea, facand nebunia mea interioara sa se adapteze. Vorbeam dechis si radeam cu acele persoane, modeland orice cuvant si reactie astfel incat acele persoane sa imi dea acordul.

Dar totul se schimba cand am intalnit-o pe batrana care se tragea din linia vrajitoarelor Orelia. Un neam vechi care fondase academia vrajitoarelor. Dupa primul zambet pe care i l-am adresat imi arunca o privire suspicioasa, apoi una care exprima o mare de compatimire si mila.

-Oricat ai incerca sa o reprimi, taria ta continua sa existe, spuse ea zambind.

-Ce?am intrebat alungand orice fatada pe care incercasem s-o adopt, ma mirosise.

-Taria ta este atat de evidenta. Desi nu o recunosti, modul in care te ascunzi in spatele unei exaltari ireprosabile, iti expui dorinta interioara de a alunga depresia.

Am tacut sorbind fiecare cuvant al batranei.

-Trebuie sa recunosc ca durerea ta interioara nu te-a oprit din implinirea scopurilor, ceea ce mi se pare remarcabil. Da-mi mana.

M-am conformat fascinata de ceea ce spunea acea femeie care intr-o masura ma inspaimanta.

-Am avut dreptate, spuse ea si imi dadu drumul la mana. Ai trecut printr-un soc imens care chiar a lasat urme. Ma mir ca nu ai recurs la sinucidere.

Acel cuvant suna atat de nepotrivit pe buzele ei, dar inca ma facea sa tresar.

-De unde stiti ca n-am incercat?

-Prietena ta mi-ar fi spus. Infara de modul in care te-ai lasat cuprinsa de flacari, acea decizie de moment. Felul in care ai refuzat cu indarjire acest act las si te-ai scaldat in tortura este neasteptat.

-Aveti vreun sfat pe  care ati vrea sa mi-l oferiti? am intrebat-o scurtand discutia.

-Nu am niciun sfat, doar tu vei reusi sa iesi din aceasta stare. Am mai vazut persoane ca tine, dar acestea nu au mai avut nicio sansa la recuperare. Dar vazand situatia ta, sunt sigura ca vei reusi, desi vei trece prin multe moment de confuzie si frustare.

-Nu ar fi pentru prima oara, am spus surprinsa de siguranta pe care o auzeam, desi pe dinauntru ma simteam dezgolita din cauza acelei femei.

-Sunt sigura ca vei face o multime de alegeri gresite sub influenta starii in care te afli, dar tot ce iti spun este sa incerci sa le eviti pe majoritatea.

Am asigurat-o ca asa voi face si ne-am luat la revedere.

In urmatoarele zile, Flower ajunse la decizia de a ma lasa sa plec acasa. Am avut o scapare de emotie cand ne-am luat la revedere, dar fu doar un moment efemer. In ciuda implacabilitatii pe care o afisam, iar cei din jurul meu o luau drept siguranta pe sine, continuam ca simt fiecare bucatica din sufletul meu sfasiata in fiecare clipa in care nu il aveam pe Sebastian alaturi, ma simteam din ce in ce mai goala pe dinauntru.