Schimbarea lui Ashley

Capitolul 10

-Trezeste-te, draga! Trebuie sa incepem pregatirea! am auzit o voce trezindu-ma din vraja visurilor.

Mi-am deschis ochii, vazand-o pe bunica.

-Ce pregatire?am intrebat buimaca. Cat e ceasul?

-Sase dimineata, raspunse bunica vesela.

Am facut ochii mari. Voiam sa-i spun bunici:,,Ce dracu' facem la ora asta?!,, Dar mi-am amintit ca e bunica mea si ar zice ca sunt prost crescuta.

-Bine, bunico. Vin imediat.

Bunica iesi. Am luat niste blugi rupti in genunghi si un tricou rosu. Am coborat scarile. Am incremenit numai vazand ce facea bunica. Masuta din bucatarie era plina de sticlute de toate marimile si formele, colorate in nuante de toate felurile, unele erau stridente, altele invechite. Am vazut si un bol cu broaste.Mai vazusem si inainte  broaste in boluri la biologie, dar ce facea bunica cu ele? Dar motivul pentru care eram ingrijorata era faptul ca sticlutele se tot adunau pe masuta nevinind parca de nicaieri.

-Bunico!am strigat-o, iar ea se intoarse. Ce faci cu sticlele alea?

-Acum ca esti vrajitoare....

-Nu sunt vrajitoare!am spus jignita. Sunt vampir!

-Stiu si eu despre profetie, scumpo. Mi-a zis mama ta.

-Da...a dat deja raportul, presupun.

-Nu te supara pe ea! E nevoie sa stiu. Trebuie sa te invat tot ce stiu despre magie.

-Si magia inseamna doar potiuni? am intrebat sarcastica.

-Bineinteles ca nu, le scot pentru cand ne ocupam si de ele. Deocamdata, mergem sa te invat chesti simple si sa te controlezi...

-Ma controlez!am spus indignata.

Bunica iesi pe usa si-mi facu semn sa o urmez. Am iesit dupa ea si am urmarit-o pana in padure. Cand am intrat, bunica se duse inainte pana cand disparu. M-am oprit, am facut cativa pasi si am intins degetul tremurand spre locul unde disparuse bunica. Degetul meu atinse ceva gelatinos, transparent. Am sarit in spate speriata si am auzit o voce in gand spunandu-mi:,,Nu-ti fie frica, poti intra.,, Vocea era atat de calma si linistita, neomenesca, ca si cum ar fi un gand de-al meu, dar nu era. M-am gandit ca o sa las asta pe alta data. Vocea imi  dadu impulsul necesar sa ating din nou zidul gelatinos. Am atins usor cu degetul, era neplacut, bratul, si tot corpul. M-am trezit in aceeasi padure. M-am simtit dezamagita de faptul ca-mi facusem curaj degeaba. Cand am vazut-o pe bunica in departare. Nici macar nu ma asteptase, am gandit indignata.

-Ce-i cu zidul gelatinos?am intrebat-o cand am ajuns-o din urma.

-Este zidul care desparte partea asta de padure destinata vrajitorilor si partea pentru oameni. Aici te vei antrena.

Am urmarit-o pana cand ne-am oprit, bunica parea multumita de locul ales.

-Ce facem acum? am intrebat-o pe bunica pregatita de antrenament.

-Acum te voi invata vraji simple. Cum sa zbori, de exemplu.

-Pot sa zbor.

-Ceea ce faci tu nu e tocmai zbor, spuse bunica, iar eu am putut mirosi un discurs pe care ea il anula imediat ce realiza ca nu avem mult timp la dispozitie. Vom exersa telekinezia

Am privit-o pe bunica putin inspaimantata. Aveam sa fiu ca un personaj din benzi desenate. Bunica imi intinse o frunza si spuse:

-Incearca s-o faci sa pluteasca.

-O frunza? Asa simplu?

-Daca e asa usor, sa  te vedem!

Acum era momentul in care ma chinuiam din toti ranunchi s-o fac sa pluteasca si nu reuseam, iar bunica imi spunea: Ti-am spus eu! Dar nu se intampla asa.