De-a v-ați ascunselea - Vol I

Capitolul 28

Merg cu calm pe holurile spitalului. Detest mirosul ăsta de dezinfectant și boală. Simt că mi se formează un nod în capul pieptului. Inspir adânc, dar nu mă ajută. Toată oboseala și stresul încep să îmi afecteze sănătatea. Nu este ok. După ce mă întorc acasă am nevoie de câteva ore de somn. Și o masă bună.

Nu am de gând să devin o ruină doar de dragul iubirii.

Intru în cabinet urmată de doamna doctor și iau loc pe scaun. Veștile sunt neschimbate. Nimic nu mai prevestește o însănătoșire. Starea tatălui meu se deteriorează de la o zi la alta. Iar eu nu simt nimic. Am impresia ca vorbim despre un străin, nu despre omul care m-a crescut.

Imediat ce ies din cabinet, noul telefon îmi sună în buzunar. William.

— Da, William?

— Bună scumpo, ce faci? Cum este tatăl tău? Ceva vesti?

— Doar ce mă pregăteam să plec de la spital. Din păcate nu am vești bune. Nu cred că se va termina cu un final fericit vizita mea aici.

— Oh. Ai nevoie să vin? Nu pot sta locului de grija ta. Știu că îl ai pe Michael acolo și pe prietenul lui, dar totuși. Nu mă simt liniștit .

— Sunt bine, Willis. Nu este nevoie să vii aici. Am nevoie să îmi tii locul la firmă. Doar așa pot sta relaxată fără să duc grija responsabilităților ce i le-am lăsat lui Marko.

— Am înțeles scumpo. Atunci aștept să mă mai suni când ai vești. Îmi pare rău pentru tot ce ți se întâmplă. Știu ca ești puternică și vei trece cu bine și peste încercarea asta.

Simt un nod în gât și un gust amărui în gură. Ochii încep să mă usture, pregătindu-se de o serie de lacrimi chinuitoare. Știu că el se referă la situația cu tata, dar eu îi transpun vorbele în propria-mi problemă. Blake.

Închid apelul și încep să formez numărul de telefon al procurorului. Se pare că m-am înșelat. Pana la urma chiar aveam nevoie de numărul lui.

— Alo, bună ziua domnule Catalani. Sunt Edaline Ryu. As dori să ne întâlnim să discutam despre cazul tatălui meu, George Ryu. Se poate?

— Bună ziua, domnișoară. Momentan sunt prins cu ceva, dar încerc să rezolv repede și să vin spre dumneavoastră.

— Dacă v-ar fi ok, as veni eu unde este nevoie. Sunt deja în oraș.

— Atunci vă aștept la cafeneaua din fața secției centrală de poliție, voi ajunge în scurt timp și eu.

Mă urc în primul taxi ce îmi iese în cale și mă îndrept spre locul descris. Cafeneaua despre care vorbește arată mai degrabă a bodegă. Mă așez la o masa mai retrasa și îmi comand o cafea.

Câteva zeci de minute mai târziu, intra pe ușa și tipul cărunt ce deține cheia misterului pentru mine. Îi fac semn și de îndată ce ne intersectam privirile afișează un zâmbet de politețe. Se așează pe scaunul din fața mea și îi cere ospătarului un ceai.

— Bună ziua, domnișoara Ryu. Cum este tatăl dumneavoastră?

— Bună ziua. Rău spre mai rău. Din păcate nu primesc vesti prea bune.