De-a v-ați ascunselea - Vol I

Capitolul 13

Confuză și cu o urmă de fericire în suflet, mă las condusă de Blake înapoi în casă. Afară a început să plouă, vremea fiind deloc prietenoasă.

Blondul stă tolănit pe canapea, butonând telefonul cu o urma de amuzament pe chip. Își aruncă o fracțiune de secundă ochii spre noi, dar nu ne dă importanță.

— Ce planuri aveți pentru călătoria voastră? întreb curioasă privindu-i pe amândoi.

— Mâine eu am un program încărcat. Am luat bilet la cel mai șmecher concert de pian așa că nu ma includeți în planurile voastre, ne anunță blondinul cu ochii încă fixați în telefon.

Oftez.
Deci mâine vom rămâne doar eu și Blake. Inima îmi tresare în piept.
Doar noi doi. Singuri.

— Și azi? insist eu.

— Ceva takeaway și odihnă. Nu te baza pe mine, eu am venit aici complice pentru îndrăgostit ăsta, spune arătând cu degetul spre Blake.

— Adică? mă uit confuză spre el.

— Adică, sunt aici pentru că Adonis este topit după tine și mă luase cu șantajul emoțional că vai cât de mult ar vrea să te revadă, că vai ar da orice să vină la tine, că vai cât ii lipsești...

— Taci idiotule! scuipă Blake printre dinți cuvintele.

Dar blondinul nu îl ascultă și continuă, riscând să încaseze un pumn.

— Mi s-a făcut milă de el și am decis să îl aduc în vizită. Cred că amândurora vă va face bine, iar eu iubesc să fac pe Cupidon.

Discuția este întreruptă de telefonul lui Blake, care pare să sune insistent. Acesta se retrage tăcut în dormitorul oaspeților, iar eu profit de moment pentru a-l trage de limbă pe blondin.
Mă arunc imediat pe canapea lângă el și încep interogatoriul.

— Care-i treaba Mike? Ce naiba se întâmplă aici? Blake, care-i faza cu el și toată îndrăgosteala asta?

— Nu știu aiurito ce i-ai făcut, dar l-ai aprins serios. Nu pot să divulg chiar totul, că aș încălca codul de onoare al bărbaților, dar crede-mă că merită. Îl cunosc de mulți ani și nu l-am mai văzut așa. Aiurit și zâmbitor. Sfatul meu sincer: dați-vă o șansă. Se vede pe fața ta că nu îți este indiferent și s-a aprins o scânteie între voi.

— Dar el trăiește în Roma, eu aici. Este o relație imposibilă.

— Și totuși este aici, în casa ta, făcând posibil imposibilul.

— Dar nu putem duce un viitor așa. Ce naiba, vom face cale bătută tur-retur Roma-Vancouver în fiecare weekend?

— Permite-ți să nu mai gândești fiecare detaliu, nebuno! Lasă-te purtată de val și încrede-te în destin. Cu siguranță el va rezolva orice obstacol.

Destin. Același lucru mi l-a spus si Martin la ultima ședință. Încep să cred că poate nu sunt ei nebuni, ci eu. Poate trebuie să ascult vocile din jur și să îmi dau voie să trăiesc, să îmi dau o șansă la fericire.

Blake se întoarce în living cu o grimasă iritată. Emană un nor negru de ură și nu putem să nu ne uitam întrebători spre el. Oare ce vești i-au adus apelul acela de s-a schimbat așa repede. În urmă cu zece minute era un romantic siropos, iar acum pare că ar vrea să strângă pe cineva de gât.