Taming The Beast
By Anonim_artist
10.8K
866
...Am reușit sa găsesc totuși o banca pe care probabil au stat alți oameni pentru ca nu era acoperita de zăpadă. Mi-am tras mai bine gluga pe cap, mustrandu-mă pentru ca am plecat de acasă fără căciulă.
Oamenii treceau grăbiți, fără sa se uite în jurul lor, fără sa se scuze în caz ca loveau pe cineva sau sa admire frumusețea decorațiunilor care au mai rămas agățate prin oraș. De când am devenit toți atât de nepăsători și de indiferenți? De ce nu mai acorda nimeni importanta lucrurilor nesemnificative?
-Da, iubito, o sa ajung acasă în câteva minute. Nu îți face griji, cadoul asta este mai mult decât perfect pentru mama ta.. Da, și eu te iubesc. Mult mai mult. Ne vedem acasă! se auzi o voce de bărbat care trecu în viteza pe lângă mine, zâmbind fericit.
'Ne vedem acasă.'
Nicăieri nu-i mai bine ca acasă.
Nu și în situația mea. În momentul asta nici măcar eu nu mai știu unde îmi este adevărata casa. Acolo unde Josh mi-a omorât singura ruda cu care mai aveam vreo legătură? Acolo unde Harry ma tine captiva ca pe o pasare în colivie și conțină sa îmi ascundă diverse lucruri? Sau aici, lângă Lucas unde ma simt incompletă și străină?
-Scuză-mă, știi cât este ceasul? aud o voce familiara în dreapta mea și îmi întorc instantaneu capul în direcția respectiva.
-Harry? rostesc uimită, privindu-l.
Același zâmbet, același par, aceeași ochi. Nu e posibil, el este la kilometrii depărtare de aici.
-Cred ca ma confunzi... spune și clipesc de câteva ori, ca după sa observ ca bărbatul din fata mea nu are absolut nimic în comun cu cel pe care eu l-am menționat.
-Um, da, scuze. Este ora 16. am mormăit, privind rapid ecranul telefonului.
-Mulțumesc. îmi zâmbi blând înainte sa se îndepărteze.
Ce se întâmplă cu mine? Este a doua oara când confund oamenii cu el. Oameni care nu au nici măcar o trăsătură asemănătoare. Ori Harry mi-a făcut vreo vraja prin care îmi
No comments listed yet.