Se spune că cele mai multe accidente aduc cu ele urmări neplăcute. Însă Kat pare să schimbe sensul cuvântului 'accident'. De obicei, când scoti mufa castilor din telefon, nu se întâmplă nimic, insa, de această dată, acest simplu gest a avut cea mai mare insemnatate. Kat a ajuns în lumea în care petrecerea nu se oprește niciodată, însă coșmarurile au o oră a lor. Miezul nopții aduce teroarea iar ora 1 am aduce imensa usurare pentru cei 7 băieți. Au sperat incontinuu ca vor scapa de aceasta menire oribilă, însă tot ceea ce primeau în schimb era doar descoperirea de noi frici și orori. Cei 7 băieți credeau că suferă toți la fel, însă adevărul era ca Jay suferea mai puțin decât ceilalți iar Jake mai mult decât puteau suporta limitele umane. Deși Jake ar fi meritat să scape primul de tot, soarta pare să îl lase în urma. Va reuși Kat să îi salveze pe toți, vor rămâne împreună să trăiască cosmarul în 8 sau vor trece doar 7 de partea cea buna, Jake rămânand să continue cosmarul pentru toți?
7 rész