Romanul surprinde o poveste de dragoste complexă, din perspectiva celor doi eroi: Emily Evans și Eduard Ludovik. Emily poartă în spate povestea tragică a familiei sale, care acum s-a destrămat. Aceasta trăiește cu fratele său mai mic și guvernanta acestuia. Însă, lucrurile se complică atunci când verișoara sa se căsătorește. Astfel îl cunoaște acum pe fratele cumnatului sau, Eduard, care îi inspiră un dezgust total. Se pare că nici el nu o privește altfel. Dar, se pare că, timpul aprinde o scânteie ce la început părea imposibil de atins. Însă sunt multe obstacole ce stau între cei doi : căsatoria lui Eduard, secrete ascunse și un misterios personaj în secret îndrăgostit de Emily. Oare vor reuși ei să dovedească că „dragostea nădăjduiește totul", și că aceasta „nu va pieri niciodata"? „Eu, în lumea asta, nu aleg să cunosc pe oricine, căci toți aceștia sunt capabili de multe. Însă nu toți sunt fii ai rațiunii, compasiunii si simțirii. Un om ce nu-ți este drag poate fi doar din simplă antipatie, însa poate fi și din lipsa unor astfel de valențe, ce sunt nelipsite din sufletul si mintea unui om în toată firea." ~E.L. *** "Frica e a trupului, domnule: trupul tremură. Curajul e al sufletului: sufletul n-are cum să tremure. Toată rațiunea noastră cedează în fața unor astfel de sentimente. „ ~E.E *** "-Domnule Eduard, facerea femeii din bărbat demonstrează unitatea și egalitatea ființelor umane. Așadar, nu pot să nu am așteptarea ca un bărbat să fie în aceeași măsură supus precum o femeie, iară un bărbat ideal este acela care face o femeie să se simtă frumoasă si apreciată în fiecare moment al vieții. „ ~E.E
4 parts