Cateodata stau si ma gandesc cum viata mea a decurs asa cum a decurs pana acum. Nu ma simt vie, dar nici moarta. Parca sunt obisnuita sa fac absolut tot ceea ce fac iar oamenii din jurul meu sunt doar niste fiinte oarecare. Sunt atat de obisnuita cu viata mea incat pur si simplu fac tot ceea ce-mi taie capul fara sa simt macar ceva. Ma simt rece dar in acelasi timp simt o durere si nu stiu daca inima imi este ranita sau e doar o simpla durere in piept. Sunt doar o persoana al dracului de confuza care nici ea nu mai stie ce simte.
Si cam asa incepe fiecare zi din viata mea. Simt ca ceva lipseste. Ma simt incompleta si e ciudat. Eu nu am nevoie de un baiat sa ma faca sa ma simt bine sau mai bine spus vie. Am prieteni baieti care ma fac sa ma simt bine pe moment dar dupa eu tot ma reintorc la starea asta deci nu asta imi lipseste. Am nevoie doar de un timp nelimitat in care sa-mi dau seama ce se petrece cu mine. Se intampla des sa vreau sa simt durerea pentru ca am momente in care nu mai simt chiar nimic. Ar fi amuzant sa spun asta dar cred ca am ajuns asa din cauza ca nu am avut un sprijin destul de mare si puternic. Mama mereu a fost si e acolo pentru mine, sa nu intelegeti gresit, la fel si prietenii mei, dar nu stiu, ma simt cateodata atat de vulnerabila si nici eu nu mai stiu ce e bine sau rau pentru mine. Da, poate am innebunit. Eram sa spun ca am nevoie de un baiat. De un baiat care sa nu fie ca prietenii mei. Un baiat care sa fie reflexia mea, oglinda mea. Dar asta ar fi imposibil. Eu sunt doar o tipa ciudata si.. virgina care viseaza la printisori si cai albi. Oh, cateodata pot sa fiu atat de penibila. Alexandra, acum chiar ca ai facut-o de oaie.
Ma ridic usor in sezut si dau la o parte plapuma sub care ma aflam de ceva timp, visand inca cu ochii inchisi asteptand sa ii aud vocea tatei care ironic dar, este alarma mea.
Si acum poate va intrebati: De ce mama ma-sii nu-si pune fata asta alarma la telefon? Eh pai, nu-mi pun pentru ca eu mereu ma trezesc inainte ca tata sa vina. Am ceva cu ora 6 dimineata. Foarte des ma trezesc la aceasta ora si nu-mi pot da seama de ce si asta e inainte cu 45 de minute ca tata sa vina si sa ma strige. Pardon, inainte ca alarma sa-mi dea semnalul ca e timpul sa incep sa ma pregatesc pentru scoala. Mama ei de scoala.
-Alexandra! Aud vocea usor rastita a tatei, eu tresarind si deschizandu-mi rapid ochii, el privindu-ma serios. Hai misca-te odata. Iarasi vei dormi in picioare si vei intarzia la scoala. Continua el sa spuna si tot ceea ce aud eu e: Bla bla bla, misca-te.
Ma ridic din pat cascand putin somnoroasa si-mi privesc cu ochii intredeschisi papucii pufosi de culoare roz neon, un mic suras facandu-se auzit din gura mea din pricina faptului ca gandirea mea a sarit instantaneu la imaginea prietenei mele Nat cand mi i-a dat. E o prietena buna iar in legatura cu culoarea papucilor, sincer, nu ma prea reprezinta. Sa nu ma intelegeti gresit, imi place culoarea roz dar tot negrul ramane pe primul loc printre culorile mele preferate pe langa albastrul royal, movul si verdele menta. Lasand astea la o parte, pana si pijamaua mea are o nuanta de roz ceea ce ma face sa ma simt ca si o fetita mica si dragutica. Adica, draguta oricum sunt iar modestia mea e inca prezenta. Oh Doamne, cateodata nici eu nu mai stiu ce am. Sunt o nebuna incurabila. Bine, haideti sa uitam asta. Toata lumea stie ca sunt nebuna oricum. Bine, iarasi vorbesc de ale mele si continui sa visez cu ochii intredeschisi si imediat trebuie sa fiu la scoala. Rahat!
***
Simt cum ma avant din nou in imaginatia mea bogata, imaginandu-mi o lume mai buna unde eu sunt cu adevarat fericita si am un zambet adevarat pe chip. O lume in care nu am parte de oameni falsi. O lume in care tot ceea ce vreau eu se intampla si radiez. Radiez din cauza fericirii dar Doamne cat de scurta poate fi si starea aia de fericire ca parca incepi a realiza ca a fost doar o iluzie. La inceput imi imaginez o luma buna iar apoi, apoi vad adevarata fata a lumii. Tot ceea ce ma inconjoara e fals. Tot ceea ce vad e negru si mincinos. Aud rasete batjocoritoare din fundal si pentru cateva momente ma simt inferioara si vulnerabila. Simt ca eu nu sunt facuta pentru lumea asta si nu ii pot face fata. In acel moment, in acel futut de moment intru in depresie iar gandurile sinucigase nu-mi mai dau pace. Dau dracu' tot si-mi vine sa tip si sa plang dar nu pot. Sunt genul de persoana care sufera in tacere si asta ma consuma incetul cu incetul pana simt ca sunt la limita si cad pe pamantul rece, ramanand acolo. Nu stiu daca cineva va fi in stare vreodata sa ma inteleaga. Nu cred ca ar fi in stare sa o faca.
Sunt o persoana sensibila dar totusi par puternica si incerc sa-mi spun ca sunt dar nu cred cu adevarat ca as fi. Am nevoie de o persoana care sa ma tina cu picioarele pe pamant, nu pe el. Am nevoie de cineva care sa ma faca sa zambesc, sa-mi faca ziua mai buna, dar pana si persoanele care m-au facut sa ma simt asa, m-au dezamagit. Toti se schimba, pana si eu, dar eu, eu nu as putea sa fiu indiferenta in legatura cu nimic. Simt totul pentru ca sunt un om, dracie, nu o papusa de plastic. Am vrut atat de mult sa ma desprind de oamenii care-mi faceau rau dar era prea complicat pentru mine deoarece pe langa ca imi faceau rau, imi faceau si bine si nu puteam intelege ce se petrece dar realizam intr-un final ca oricum sunt prea atasata ca sa-i pot lasa sa plece. Dar lucrul cel mai amuzant stiti care este? Faptul ca odata ce o persoana draga mie pleaca din viata mea, simt cum o parte din mine dispare si devin din ce in ce mai rau. M-am distrus prea mult deja ca sa mai pot permite cuiva sa o mai faca. Sunt prea slaba si lumea nu intelege. Lacrimez in acest moment, lucru ce nu ar trebui sa-l fac dar nu ma pot abtine. Imi este al dracului de dor de tot ce odata a fost in viata mea dar nu pot zice ca mi-a apartinut. Imi este dor, dar imi va trece odata pentru totdeauna deoarece incerc sa uit si am facut-o dar inca o farama de dor si speranta se mai afla in sufletul meu si nu o pot lasa sa dispara chiar daca stiu ca intreaga mea viata voi ramane cu o dezamagire in sufletul meu. Cu un gol. Si cu o durere in piept din cand in cand.
De ce sa mint ca sunt bine cand nu sunt? Langa prietenele mele par ok, dar in realitate nu prea sunt. Langa ele nu as putea sa arat ca sufar pentru ca nu simt sa o arat deoarece atunci chiar par ca sunt bine si parca simt ca sunt bine dar odata ce ajung acasa, totul se destrama. Nici eu nu mai stiu ce este cu mine. Nici eu nu mai stiu ce vreau de la viata. E ca si cum as trai fara un scop, un motiv. Incerc tot ce-mi apare in cale si risc pentru ca m-am saturat sa fiu o fricoasa si sa las totul asa balta. Mi-am invatat lectia din trecut si nu mai las asa nimic. Am sa fac orice imi sta cu putinta ca sa fiu fericita pentru ca merit. De fapt, cu totii meritam. Si acum ca v-am lasat sa imi intrati intr-un fel in corp, haideti sa aprindem o tigara, defapt, lasati-ma pe mine sa fac asta. Tigara nu e sanatoasa pentru voi si nu v-o recomand dar totusi lasati-ma pe mine sa imi fut plamanii pentru ca-mi place sa fac asta.
Ma gandesc la Alaska Young in acest moment si imi amintesc de replica ei care mi-a placut mereu: “Voi fumati ca sa va bucurati de tigara. Eu fumez ca sa mor.“ Eh, cat de tragic, nu-i asa? Si acum precis credeti ca daca asta este replica mea preferata inseamna ca si eu de aia fumez pentru ca vreau sa mor. Ei, nu. Faza cu traitul mai putin poate ma intriga dar in rest fumez din cauza agitatiei si a nervilor. Senzatia de ameteala ce o primesc cateodata din cauza tigarilor ma fac sa ma simt vie si ciudat sau nu, chiar nu stiu daca v-am mai spus-o dar imi place durerea. De fapt nu imi place, o ador. De ce? Pentru ca am fost ranita si am inceput sa ma obisnuiesc cu suferinta si am zis: De ce sa nu imi placa? Daca asta primesc mai mereu, mai bine sa ma hranesc cu ea si sa incep sa inteleg ca asta merit. Si pe langa asta, de ce sa nu transforma suferinta in placere? De ce sa nu le rad in fata oamenilor care si-au batut joc si m-au crezut doar un simplu om trecator prin viata lor? De ce sa nu le zambesc si sa le arat ca suferinta lor nu ma doboara, ma face mai puternica? Ok, asta e o minciuna. Chiar daca le arat asta, numai eu stiu ce simt inauntrul meu dar haideti s-o lasam asa. Subiectul asta cu suferinta ma face sa devin prea melancolica si chiar nu am starea necesara sa ma lupt acum cu ea. Sa o ia dracu' de viata, oameni naspa si depresie.
-Ale, esti ok? O aud dintr-o data pe prietena mea Dede intrebandu-ma, eu scuturandu-mi usor capul si privind-o prin fumul lasat de tigarile noastre. Ochii ei caprui ma privesc usor ingrijorati iar eu ma las pe spatarul scaunului, rezemand mai apoi usor tigara de scrumiera, inspirand si expirand mai apoi aerul proaspat care intra in incaperea mica si retrasa din cafeneaua noastra preferata care este etajata, cat de misto, nu-i asa? Bine, sunt fumata rau fratilor.
-Normal ca sunt ok. Nu e ca si cum nu as fi fumat o jumatate de pachet singura. Nu, da de unde. Vi se pare doar. Zic eu cu o voce usor ragusita si jucausa si aud cum telefoanele fetelor sunt usor trantite de masa.
-Esti fumata rau. Imi zice Em iar eu incep sa rad. E clar, Dede, aminteste-mi si mie de ce dracu' o lasam sa fumeze. Continua ea iar Dede se uita ba la ea ba la mine iar vederea si mintea mea o iau razna.
Ametesc.
-La dracu', nu mai tipati ca mi rau fa! Ma rastesc eu la ele intre timp ce-mi masez tamplele cu o mana, cealalta mana fiind ocupata cu telefonul.
Habar nu am ce tot tipa caprele astea la mine dar nu-mi pasa. Vreau doar sa scriu un amarat de mesaj dar mana imi tremura mai rau ca gelatina.
Cat de superb. E cel mai extramegasuperminunat sentiment ever si asta va jur pe ce e mai drag si scump pe planeta aceasta care poarta numele de Terra care ironic sau nu dar inseamna pamant. Ce nume genial.
-Iarasi ne merge gura degeaba. Em, uita-te la ea. E terminata maxim. Ce dracu' e cu tine, Ale? Aud dintr-o data vocea lui Dede care e putin ingrijorata dar mai pot simti si faptul ca mai e si nervoasa pe langa si stiu ca nu se va termina bine toata iesirea asta.Ma auzi? Ma intreaba ea in continuare iar eu incerc sa ma uit la ea si reusesc. O vad clar desi nicotina mi-a ajuns rau la creier si nu sunt in stare sa zic o propozitie prea normala fara sa zic vreo prostie sau sa fac vreo gafa. Cand imi ziceam ca tigara nu e facuta pentru mine, nu minteam, sunt varza dupa ce fumez mult. Chiar foarte varza.
-Las-o Dede sa se linisteasca. Ne va spune ea mai incolo ce s-a intamplat.. Ma salveaza Em din toata situatia asta de tot rahatul, eu ranjind si luand tigara rezemata de scrumiera o duc incet la buze si trag un fum lung din ea, tragandu-l in piept si simtind din nou cum mintea mea o ia razna iar stelelor verzi nu le ia mult sa apara. Doamne, le ador.
***
De unde as putea sa incep? Totul a inceput cand am pus pata pe el. Acel el a carui nume nu vreau sa il pronunt. Avea ochii albastri si parul saten. Iubeam ochii lui. Pana atunci aveam o slabiciune pentru cei caprui dar asta pana intr-o zi cand i-am simtit cu adevarat pe ai lui si m-am indragostit de oceanul plin de secrete ce erau ascunse in ochii lui. Eram nebuna. Nebuna dupa el. Dar eram o copila si nu stiam ce e iubirea pe atunci dar eram atat de indragostita de el ca pana si fluturasii din stomacul meu nu se astamparau sa nu zboare. Dar intr-o zi totul a disparut. Inca si acum cred ca a fost doar o simpla joaca, o iluzie desi sentimentele alea erau foarte dragute pe vremea aceea. Trecusera cativa ani de atunci si stiu ca intr-un timp avea el pata pe mine dar nu mai era la fel, imi trecusera si nu mai puteam schimba nimic, nici el, nici eu. Simteam fiori prin tot corpul atunci cand eram pe langa el si acei fiori erau provocati de gandul ca poate ma place deoarece ma tot sacaia si nu ma lasa in pace nici macar o secunda si cica eu eram aia enervanta, si pe langa asta cauta scuze banale ca sa-mi auda vocea la telefon. Eram doi copii, nu pot sa neg asta, iar de iubire ce as putea sa spun? Nu stiam sa iubesc pe atunci, nici nu stiam ce inseamna iubirea sau cum o simti cu adevarat pentru ca nu am avut nicio relatie si nici pana in prezent nu am avut. Poate acum stiu mult mai clar ce vreau de la un baiat, dar nu stiu daca voi fi in stare sa iubesc pe cineva cu adevarat pana la epuizare. Nu stiu daca am sa pot. Chiar nu stiu. Si e amuzant dar parca-mi este teama de iubire pentru ca iubirea te orbeste si te prosteste iar eu nu vreau sa fiu prostita de unul care vrea doar sa ma seduca pentru a ma avea si pe mine in patul lui. Iar de placut, nu vreau sa ma placa cineva pentru ca mie nu-mi ajunge doar atat. Sunt prea pretentioasa sa imi ajunga sa fiu doar placuta. Vreau sa fiu iubita. Iubita de un baiat a carei inimi imi va apartine si voi sti cat de bun e chiar daca nu va avea atitudinea si infatisarea unui astfel de baiat. Ce ti-ai putea dori mai mult ca un baiat rau cu inima buna, acum pe bune? Imi doream pana acum un baiat bun dar asta nu inseamna ca nu ma provoaca doar simplul gand la un astfel de baiat. Fiind o fata oarecum cuminte, m-as potrivi cu un baiat rau, cred. Cel putin chimia perfecta e intre un baiat rau si o fata buna, asa stiu eu. Acum depinde si de baiat si de fata dar ar fi interesanta o astfel de relatie. Cel putin nu ar fi plictisitoare si avand in vedere ca eu sunt si mai nebuna de felul meu, nu cred ca vreodata ne vom plictisi unul de celalalt deoarece as fi in stare sa fac orice nebunie si nu, nu numai pentru persoana iubita si aici depinde. As putea face nebunii si pentru persoanele dragi mie la care tin mai mult decat la propria-mi viata dar si aici sunt cateva exceptii. Ceea ce-mi place la mine in acest moment e faptul ca oricat de greu ar fi, nu renunt si raman puternica si cel mai mult imi place faptul ca nu am sa renunt nici in ruptul capului la persoanele care au intrat in viata mea si in inima mea. Nu am sa renunt la oamenii din care stiu ca pot scoate tot ce e mai bun chiar daca sunt rai si vor sa para asa si mai mult pe langa asta, vor sa para indiferenti, reci si fara sentimente. Si eu am momente in care sunt asa dar mereu am avut un suflet bun si mereu am sa am. Sunt putin mai rebela dar nu fac inca nu stiu ce prostii si aici nu puteti sa luati cuvantul “prostii” ca orice vreti voi. Inafara de fumat si baut nu cred ca am facut alte prostii de care nu as stii. Ah da, nici nu invat excelent de bine dar asta e partea a doua si poate vom discuta despre asta altcandva.
Deci, doua oceane albastre. Aa da, o pereche de ochi albastri care mi-au sucit mintile si care mi-au aparut in gand pentru un timp mult prea lung. Inca si acum tin minte acea seara de vara. Ne-am luat ramas bun si desi nu vroiam sa fie definitiv, simteam ca e. M-am simtit ciudat langa el. Stiam ca il mai simpatizez dar nu mai era asa de puternic ca atunci in urma cu cativa ani. Ne-am imbratisat de doua ori si dupa ne-am dat drumul. Eram ok pe moment, si am fost si dupa ok, dar dupa un an si ceva, interval de timp in care am simtit o atractie nebuna fata de un alt tip dragut a carui ochi caprui m-au dat total peste spate si am luptat sa-mi revin cu picioarele pe pamant deoarece nu erau reciproce sentimentele, am inceput sa-i simt lipsa lui. Poate va intrebati de ce. Nu a fost nimic interesant intre noi. Totul a fost o mare copilarie. Dar nu stiu de ce inca mai eram prinsa intr-un mod ciudat de el desi nu-l vazusem de extrem de mult timp. Au trecut cateva saptamani infernale in care ma gandeam la el non-stop pana intr-o zi in care am spus stop. El era in lumea lui, eu eram in lumea mea. El vroia un liceu bun, de fite, si o fata desteapta care sa fie pe asteptarile lui, nu o proasta ca si mine care si-a ales un alt liceu si pe langa asta si-a ales si cel mai slab profil. In momentul in care am realizat de ce a renuntat si nu m-a mai cautat niciodata am simtit acel dezgust total fata de el si tot. Nu-l uram, dar eram dezgustata si stiam ca trebe sa renunt si asa am si facut. Am renuntat. Am renuntat si am zis ca mai astept pana cand se va intampla o minune sa intalnesc pe altcineva pentru ca lumea e mare si plina de baieti, dar putini sunt baietii cu care m-as putea potrivi si intelege bine. Dar voi astepta. Voi astepta si astepta si astepta si astepta pana cand se va intampla ceva, poate o greseala, poate o coincidenta, poate cine stie. Si stiu, stiu ca acolo undeva e un baiat care cauta o fata ca si mine. Dar este nevoie de timp pentru ca nu toate se intampla cand vrem noi, din pacate. Iar motivul pentru care fumez e ca inca imi este putin dor deoarece stiu ca nu am incercat nimic cu el si nu stiam ce simte el mai exact, nu ca as fi stiut ce simte celalalt de dupa el dar macar stiu ca am incercat sa fac ceva sa ma fac remarcata si nu i-a pasat si m-a durut dar am trecut peste. Dar de la el in momentele in care eram unul langa celalat nu am primit nimic care sa ma faca sa stiu ca eu si el niciodata nu se va intampla sau sa ma respinga pentru ca nu am incercat nimic cu el. Si totusi, totusi in urmatoarea fractiune de secunda dupa ce mi-am revenit din ameteala groaznica provocata de tigari mi-am dat seama din nou cat de proasta sunt si ca lui nu ii pasa chiar daca nu m-a ignorat in acele momente. Eu nu faceam parte din lumea lui, din filmul lui. Eu nu eram alaturi de el, personajul principal al propiului sau film. Eram doar o iluzie. El era doar o iluzie. Noi eram doar o iluzie. O simpla iluzie. O simpla stea. Un simplu nume. Adica un nume banal. Oh Doamne, atatea prostii imi vin acum in cap dar stiu ca sunt doar inca fumata. Si oh, Isuse, cate prostii imi vine sa scot in momentul de fata pe gura.
Si cum ziceam si acum putin timp, tigara nu e sanatoasa pentru voi si nu v-o recomand dar totusi lasati-ma pe mine sa imi fut plamanii pentru ca-mi place sa fac asta.
Si aici demonstrez cat de idioata pot sa fiu incat sa spun pentru a doua oara ca-mi place sa-mi fut plamanii. De fapt imi place sa-mi distrug mintea ca sa uit, dar asta nu o voi face pentru ca undeva in subconstientul meu amintirile vor ramane. Amintire raman mereu orice ai face. Poate intr-un colt intunecat al mintii si al inimii tale sau doar intr-un colt intunecat al mintii sau al inimii.
Oh, cred ca am s-o iau mai incet data viitoare cand am sa fumez. Totul e asa in ceata inca.
Hei :*
Si aici s-a terminat si primul capitol din aceasta carte. Sper ca va placut :)
Kisses,
VanessaN16