Un capitol lung plin de raspunsuri. Sa stiti ca daca aveti intrebari, eu raspund la orice. Enjoy :}
Statuia regelui Hendrix era in mare contrast cu ce se intampla acum. Ea stralucea ca un inger, iar taisul sabiei din piatra parea ca ma poate taia in doua. Auzeam niste pasari cantand pe crengile unor copaci, dar auzeam deasemenea si inima mea care batea nebuneste. Scrasneam din dinti, avand ochii mijiti pe fiecare detaliu, fie el cat de inutil. Dalmy al trecutului era pasnic.
Malika tremura violent in fata mea, iar gatul ii era incordat. Tineam pistolul lipit de ceafa ei si o fortam sa mearga inainte, spre casa ei. Eram precauta, desi in starea in care era femeia, ma indoiam ca va incerca ceva. Era speriata, ingrozita chiar. Tocmai a fugit de Leon si din Amaris, iar acum a dat de o problema mai mare. "Norocul" ei. Pufnesc in sinea mea. Singurul noroc pe care il va avea ea e sa ramana in viata dupa explicatia pe care mi-o va da, dar sansele ei sunt minime.
Bocancii mei alaturi de cei ai femeii faceau un zgomot straniu de simetric, ca un cantec de razboi. Imi strang degetele in jurul pistolului meu si suflu niste fire care imi gadilau fata. Cealalta mana o tin aproape de pumnalul meu. Bate vantul, iar parul lui Malika flutura in toate directiile ca niste flacari argintii.
Continuam sa mergem pana ajungem in fata casei albe a femeii. Ea paseste in fata usii si isi indreapta mainile spre buzunarele pantalonilor, dar ezita un timp indelungat. O inghiontesc violent.
- Deschide usa. ma rastesc eu.
Malika scoate tremurand un set de chei. Imi incordez corpul cand observ ca ea nu indreapta cheia spre broasca, ci alege una dintre cele mai inguste. Femeia se intoarce brusc spre mine, evitand arma mea, si ridica mana deasupra capului, gata sa infiga cheia in unul din ochii mei. Las pistolul sa cada pe pamant si ii apuc mana inainte sa ajunga la mine, intorcand-o intr-o directie dureroasa. Malika icneste si scapa cheile. O lovesc cu genunchiul in abdomen, corpul ei fiind impins spre usa.
Marai sub nas, vrand sa o injur pentru incercarea esuata, dar in schimb imi infasor degetele in jurul gatului ei si strang tare. Ii blochez accesul spre aer, iar ochii ei negri si mari ma privesc rugatori. Imi abtin dorinta de a o scuipa si ma concentrez spre a o tine nemiscata. Pasesc in fata si imi ridic piciorul, apoi lovesc usa cu tot ce am. Lemnul invechit scartaie, iar incuietoarea cedeaza asupra fortei bruste. Usa se deschide, trantindu-se de perete. Un hol lung se dezvaluie. O imping pe Malika inauntru, ea cazand pe spate pe parchetul prafuit.
Ma aplec cu atentie si imi recuperez pistolul cat timp Malika tusea, incercand sa inspire cat mai mult aer. Imi asez degetul norocos pe tragaci si pasesc in casa, stand deasupra femeii. Ea se sprijina in coate si ma priveste printre gene. Ii zambesc fals, apoi ii apuc gulerul hainei si o trag in picioare, ea incercand sa se impotriveasca. Dupa una din privirile mele cele mai reci si intimidante, postura ei a devenit infranta.
La capatul holului era o canapea micuta inconjurata de lampi vechi si niste flori uscate. Nu stiu ce cauta acolo, dar era perfecta pentru o perioada de discutii aprinse. O imping pe Malika spre ea, iar femeia se conformeaza rapid, mai ales cu pistolul meu ca motivatie. Nu as ezita sa o impusc daca va refuza sa imi raspunda la intrebari. Daca Camber nu exista in viata mea, casa ei se transforma deja in camera de tortura.
Malika inghite in sec si se aseaza pe canapea, praful plutind in jurul ei. Ridurile de pe fata alaturi de oasele care se vad evidente prin pielea ei o fac sa arate neajutorata, dar stiu ca nu este. Poate si eu arat neajutorata pentru ca sunt slaba si nu foarte inalta, dar diavolul stie ca nu am fost asa de mult timp. Ochii ei negri sunt intunecati de griji, la fel ca hainele ei care, dupa parerea mea, trebuie aruncate la gunoi. Dar nu sunt aici ca sa o invat stiinta hainelor.
Imi strang mainile la piept, ramanand in picioare, si ii zambesc batjocoritor.
- Ce-ar fi, Malika, sa iti deschizi gura? intreb eu pufnind.
- Iti raspund doar daca juri ca ma lasi in viata. zice ea, evitandu-mi privirea.
Scot un raset sec.
- Nu tu faci regulile aici. Acum lasa-ma sa iti spun ca nu ne-am intalnit din greseala, sunt din viitor si am vrut sa te intalnesc deja de ceva timp.
La asta, Malika face ochii cat cepele.
- Asa ca incepe sa vorbesti, pentru ca din cauza actiunilor tale cu Leon, peste cateva luni din acest moment Amarisul va fi distrus. Cine esti si cum ai ajuns in camera aia de spital?
Amintirile de cand aveam abia cateva saptamani si parintii mei deja nu ma suportau ma lovesc din plin, dar le alung cu o mana de fier. Malika isi musca obrazul.
- Sunt un om pierdut, dar de cand am fost mica, mi-am dorit sa fiu altceva. Asa ca am inceput sa invat si sa experimentez in speranta ca voi putea crea ceva nou, superior atat oamenilor pierduti, cat si celor ca tine. Am furat informatii din Amaris si din alte orase, am creat legaturi cu Oameni de Stiinta talentati... spune femeia incetisor, dezvaluind secretele vietii ei.
Clipesc des spre ea, digerand informatia asa cum as infuleca biscuitii deliciosi ai lui Camber. Laboratorul intunecat si metalic al ei imi trece prin minte. Deci Malika e versiunea de om pierdut a unui Om de Stiinta. Nu e proasta in domeniul asta.
- Ce legatura am eu in asta? intreb, facand cativa pasi in spate ca sa ma sprijin de perete.
- Cu douazeci de ani in urma, am aflat de la niste cunostinte din spital ca s-a nascut o fetita Calatoare de la niste parinti normali. Eu stiam deja ca tu nu o sa poti trai in Abingora fiind ce esti, asa ca i-am contactat pe Mia si Benjamin si le-am facut o propunere.
- Explica. spun eu incruntata, desi am inteles deja despre ce era vorba.
- Le-am cerut acordul de a te lua cu mine chiar atunci cand erai nou-nascuta si a fi... sobolanul meu de laborator.
Scrasnesc din dinti, iar un nod mi se pune in gat. Ochii ma ustura, dar imi pun masca de indiferenta pe fata pentru a ascunde orice sentiment. Pumnii mei simt o nevoie disperata de a lovi ceva sau cineva. Sobolan de laborator... Deci faptul ca eram sacul de box al familiei mele e putin spus. Nenorocita din fata mea a mai si experimentat pe mine. Nici macar nu e o minciuna, am amintiri care dovedesc adevarul. Imi strang ochii pentru un moment ca sa imi revin. Cand ii deschid, vad o umbra de satisfactie pe fata femeii.
O furie cumplita imi umple sufletul, iar in urmatorul moment ma trezesc ca pasesc spre Malika si ii apuc parul gri, indreptandu-i capul in sus, spre mine. Satisfactia ei e inlocuita de groaza si ciudatul sentiment de intelegere.
- Ai grija cu sentimentele tale, sau nu o sa mai ai o inima cu care sa le simti. marai eu, amenintarea parand sa o concentreze pe Malika la situatia in care suntem.
Pasesc inapoi, revenind la locul meu de langa perete. Femeia tuseste scurt si se fastaceste pe canapea. Ma incrunt, ea intelegand mesajul.
- Te-am luat cu mine intr-un laborator ascuns. Am testat niste lucruri pe tine intr-un timp scurt, dar eram tanara si naiva. Cineva a aflat despre afacerea aia si a chemat politia. Am fost nevoita sa termin totul si sa fug. Te-am returnat parintilor tai si m-am mutat aici, in Dalmy.
Desi mai aveam intrebari, cea mai importanta fiind ce experimente a facut pe mine, am avut putina rabdare. O sa intreb tot ce vreau, dar nu totul deodata.
- Pana cand... ai venit in Amaris. spun eu.
- Pana cand am fost chemata in Amaris mult timp dupa ce te-am intalnit pe tine. ma corecteaza Malika.
Imi ridic o spranceana la asta.
- Leon te-a chemat? intreb eu, femeia tresarind la mentionarea numelui.
- El m-a contactat acum doua saptamani ca ar vrea sa lucram la ceva impreuna; a aflat cumva de cunostintele mele in domeniile experimentelor. Mi-a oferit o suma mare de bani, asa ca am acceptat. Mi s-a parut straniu ca un Creator vrea sa lucreze cu un om pierdut.
Asta inseamna ca Leon planuia ce se intampla acum in prezent de mai mult timp decat ne-am asteptat. E stupid ca nu ne-am gandit la asta, considerand distrugerile din oras.
- Continua.
- Asa ca mi-am luat cateva bagaje, incluzand toate dosarele si jurnalele mele, si am plecat in Amaris. M-am intalnit cu Leon intr-un apartament de la periferie. Parea inocent acel apartament, ascuns de ochii tuturor, dar inauntru avea tot felul de aparate mult mai performante decat ale mele. Mi-am dat seama ca Leon e foarte destept si ii trebuie un simplu imbold pentru a crea ceva uimitor.
Imi dau ochii peste cap la ultima fraza, dar o las pe Malika sa povesteasca.
- In prima zi a acestei saptamani i-am aratat lui Leon, la cererea lui, bazele crearii unei clone. Am lucrat la ele cat am stat in Dalmy, deci mi-a fost usor sa il invat si pe el.
- L-ai invatat despre toate tipurile de clone? intreb eu enervata.
- Poftim? intreaba ea confuza.
Clipesc des, dandu-mi seama ca Malika stie doar despre clonele clasice, nu si despre cele pe jumatate moarte. Deci cele din urma sunt strict creatia lui Leon. Imi musc interiorul obrazului, deja inventand o pedeapsa cumsecade pentru femeia din fata mea fiindca l-a provocat pe Harrison sa aduca distrugerea asupra Amarisului.
- Nimic. Vorbeste. zic eu rece.
- Cinci zile am studiat impreuna tot ce am scris, dar intr-o dimineata am facut o greseala. De obicei, ii aratam lui Leon doar ce e necesar, dar cu cateva zile in urma l-am lasat sa citeasca ce vrea din jurnale. Iar el a gasit informatii despre experimentele pe care le-am facut pe tine.
Simt cum imi cade cerul in cap cand aud ce a spus. Gura mi se intredeschide, iar inima imi omite o bataie. Malika nu ma lasa nici sa gandesc normal si continua sa povesteasca.
- Am incercat sa il opresc pe Leon din a citi mai departe, pentru ca acele experimente sunt periculoase, nu sunt pentru cineva ca el de stiut. Dar... El mi-a luat toate jurnalele, m-a amenintat ca alerteaza garzile de prezenta mea in Amaris, ca el are puterea de a-mi distruge restul vietii, si stiu ca asta e adevarat. Asa ca ieri am fugit.
Sincer, deja nu ma interesa povestea ei tragica plina de regrete si amenintari. Voiam sa stiu un singur lucru, cel pentru care am venit in trecut. Imi strang pumnii si pasesc in fata.
- Malika, ce mi-ai facut?! ma rastesc eu, un firisor de panica facandu-si loc in sufletul meu.
Ea isi deschide gura, dar ezita sa spuna ceva. Sar in fata si ii apuc gulerul hainei intr-un pumn, iar cu cealalta lipesc varful pistolului de fruntea ei. Simt cum inima mea bate cu o viteza nemaipomenita. Interiorul palmei stangi ma ustura.
- Nu o sa te crut daca taci, Nova. marai eu.
- Fiindca erai o Calatoare, niciun om pierdut nu te-ar fi acceptat, decat daca aveai ceva special. incepe Malika, dar eu nu ma departez. Mereu Abingora a fost mai slaba decat Amarisul, asa ca m-am gandit ca orasul ar trebui sa aiba o arma care sa ii castige victoria. Erai exemplul perfect de ceva nou si inovativ.
Raman cu gura cascata. O amintire imi calatoreste prin ganduri. "Uite ca a venit timpul, Antea, sa te facem mai puternica".
- Asa ca am experimentat asupra ta si ti-am introdus in corp o gena facuta artificial care te-ar face mai puternica si mai indiferenta fata de sentimentele celorlalti. Aceasta gena a inceput sa se contopeasca cu cea de Calatoare, dar procesul nu a fost terminat pentru ca politia era pe urmele mele.
Ma impleticesc in spate, apoi ma las in sezut pe podeaua murdara. Ochii lui Malika ma urmaresc. Tin pistolul indreptat spre ea.
Am fost mereu judecata pentru ca nu imi pasa de nimic, pentru ca ucideam fara sa simt mila, pentru ca voiam mereu sa fiu inconjurata de moarte. In tot acest timp, aceste lucruri nu erau aleatorii, ci erau literalmente in sangele meu. Malika nu minte.
Am supravietuit batailor jumatate din viata pentru ca eram mai puternica din cauza ei.
Nu simt nimic pentru persoanele straine din cauza ei.
Mi-am invins de fiecare data adversarii din cauza ei.
Sunt un experiment.
- Cand Leon a aflat de ce ti-am facut, mi-a spus ca te cunoaste si ca va continua ce am inceput eu. A numit acest proiect "Pradatoarea".
- De ce mi-ai taiat pielea de pe mana stanga? intreb eu, iar glasul tradator mi-a tremurat.
- Aceasta gena pe care am facut-o e asemanaroare cu cele obisnuite din Amaris ale Calatorilor sau ale Razboinicilor. Pe mana stanga ti-a aparut un semn in forma de un X facut din tulpini de trandafiri. Ti l-am taiat ca sa nu descopere nimeni asta.
Imi inchid ochii ca sa opresc lacrimile. Cunosc foarte bine acest semn, pentru ca l-am mai vazut o data pe mana creatiei lui Leon. L-am vazut pe palma lui Eris.
Candva, cu nu foarte mult timp in urma, o veche cunostinta pe nume Percy Brown m-a rapit si m-a dus in Abingora. Acolo, el si Leon mi-au luat o mostra de sange si au facut o clona din mine. Presupun ca asta a fost o acoperire pentru ce au facut cu adevarat.
"Nu ai idee ce am creat din tine, Antea".
Folosind gena din sangele meu, Leon a lucrat, pe la spatele nostru, la crearea lui Eris. Eu sunt doar jumatate, ea e rezultatul complet.
Eris e o Pradatoare, si asa sunt si eu.