Călătoarea: Dincolo de Amaris

Capitolul 16

Imi strang mainile la piept suparata, Camber punandu-si bratul in jurul umerilor mei. Eram in padure, foarte aproape de Amaris. Neavand o masina, am fost nevoiti sa mergem pana in oras. Lerna si Marcus erau in fata noastra. Eu si Camber discutam in spatele lor, asa cum am facut in restul calatoriei prin padure.

- Dar voiam sa stau cu tine. mormai eu.

- Stiu, Antea, dar Lerna si Marcus nu cunosc Amarisul atat de bine cum o facem noi. zice Razboinicul de langa mine.

Camber a decis ca el si Marcus sa plece in apartamentul lui, iar eu si Lerna in casa mea. Cei doi baieti nu se vor descurca singuri in Amaris, abia daca il cunosc. Da, eram de acord cu asta, insa am vrut sa fim doar eu si Camber impreuna. Oftez scurt, privind urmele de picioare pe care le lasam in zapada. Macar stiu ca Lerna ar asculta tot ce as zice si nu va face ceva stupid, desi incep sa ma indoiesc putin de asta. Nu mai e atat de fricos de cand s-a imprietenit cu Marcus. Probabil tribul ala de nebuni in care statea inchis l-a afectat si pe el. Nu stiu daca sa ma bucur pentru Lerna sau sa ma ingrijorez. Probabil daca ar avea mai mult curaj, ar incerca sa fuga sau sa faca alte chestii ciudate. De fapt, daca ma gandesc mai bine, si eu as incerca sa fac asta...

- Am ajuns! exclama Camber, baietii din fata noastra oprindu-se.

Primul bloc a inceput sa se vada. Zambesc fericita, dar sentimentul placut dispare cand Lerna vine langa mine. Imi dau ochii peste cap si imi intorc atentia de la el spre Camber si Marcus.

- Stiti planul. Luam niste lucruri din casele noastre si nu atragem atentia. Nu va avantati prea mult in oras, nu vrem sa ne zareasca vreun om pierdut. Mai ales voi, care va deosebiti mult de ceilalti. spune Camber, privindu-ne.

- Stiu, am facut asta toata viata mea. zic eu amuzata.

- Aveti grija! pufneste Camber. Nu sunt sigur ce se intampla la moment in Amaris si nu vreau sa va raniti.

- Haide, Camber. Nu mai sunt copii, se vor descurca. spune Marcus, punandu-si mana pe umarul lui.

Camber se apropie de mine si ma imbratiseaza scurt. Il bat usor pe spate in semn de consolare, iar baiatul ma saruta pe frunte. Arunc o privire spre cei doi baieti. Marcus isi scarpina stanjenit ceafa, iar Lerna avea obrajii rosii. Zambesc in coltul gurii si ma departez de Camber.

- Ne vedem in cateva ore aici? intreb eu, iar el incuviinteaza.

Ii fac cu mana, iar Razboinicul imi zambeste. Ma intorc pe calcaie si incep sa merg in directia opusa cu Lerna pe urmele mele. Camber si Marcus pornesc spre apartamentul celui din fata. Imi afund mainile in buzunar dupa ce imi pun gluga paltonului peste cap. Calatorul de langa mine face la fel. Sunt surprinsa. A facut ceva corect fara sa ma intrebe!

In scurt timp ajungem langa blocul care se vedea din departare. Inspir adanc si imi lipesc degetul de buze, aratandu-i lui Lerna sa faca liniste. Ocolim silentiosi cladirea inalta. Strada din fata noastra era linistita, nu vedeam pe nimeni. Analizez cu ochi mari Amarisul. Eram inconjurati de blocuri ale caror usi erau inchise cu lacate ruginite, geamurile erau sparse, iar mai multe lucruri personale, cum ar fi haine sau carti, erau imprastiate prin zapada. Stiam deja ca asta e vina oamenilor pierduti. Probabil au omorat sau alungat persoanele din casele lor si s-au stabilit acolo. Ma stramb nemultumita. Nu imi place sa vad orasul in care am trait o buna parte din viata intr-o astfel de stare.

- Nu asa mi-am imaginat Amarisul. sopteste Lerna.

Incepem sa mergem de-a lungul strazii. Ne indreptam spre partea sudica a orasului, unde era casa mea.

- Nu ai ales momentul oportun sa vii aici. Era mai frumos cand nu era atacat zilnic de oamenii pierduti. zic eu.

Deodata, doua femei ies dintr-o cladire alaturata noua. Ele trantesc usa de perete si se indreapta spre noi, vorbind zgomotos. Imi misc incet mana prin buzunar si strang pistolul rece. Femeile par sa ne observe. Le privesc cu ochi mijiti, iar Lerna face un pas in spate. Femeia mai aproape de mine isi mareste ochii cand imi observa fata, apoi uimirea ei se transforma in furie. Ea scoate un telefon din buzunar, vrand sa apeleze pe cineva. Prea lent. Mana mea iese rapid din buzunar, tinand pistolul strans. Apas pe tragaci de doua ori, iar trupurile lor cad la pamant. Lerna icneste speriat cand vede zapada patata de sange din jurul lor. Imi dau ochii peste cap si il apuc de brat, incepand sa merg inainte cu pasi rapizi.