Capitolul 3

1.2K 108 46
                                    

*Din perspectiva Anteei*

Imi strang mainile la piept enervata si imi pun un picior peste celalalt, incercand sa par indiferenta. Stau acum la o masa retrasa din pestera-bucatarie din Telia, asteptandu-l pe Lerna sa se intoarca. Calatorul a plecat deja de douazeci de minute ca sa imi aduca niste mancare. Dar nu asta ma deranjeaza, ci toate privirile pe care le primesc! In acest trib, majoritatea oamenilor sunt Creatori sau Oameni de Stiinta. Am zarit si cativa Razboinici pe ici, pe colo. Lerna era singurul Calator pana sa apar eu, iar acum toti se holbeaza la mine.

- Hei. Scuze ca a durat atata timp sa vin. aud glasul lui Lerna in spatele meu.

Baiatul pune in fata mea o farfurie pe care sunt niste paste, apoi se aseaza la masa. Il privesc urat.

- Vreau sa plec. zic eu.

- Stii foarte bine cat de periculos e in padure. Si, in plus, nu ai destule provizii ca sa rezisti pana la cel mai apropiat oras. spune Lerna.

- Te urasc.

- Umm... Cred ca mi-am dat seama de asta pana acum. zice el, rosu in obraji.

Imi dau ochii peste cap si incep sa mananc in liniste. Cativa batrani de la o masa alaturata ma privesc insistent. Cand am deschid gura ca sa ii injur sau sa le spun ceva neprietenos, ei s-au intors brusc cu spatele la mine si s-au prefacut ca nu exist. Oftez exasperata, Lerna privindu-ma confuz.

- Cati ani ziceai ca ai? il intreb eu.

- Nici nu stiu cum te cheama...

- Te-am intrebat ceva. marai eu.

- O-Optsprezece. se balbaie el.

- Ah. Atunci cum esti capetenia tribului daca esti atat de tanar? intreb eu.

- Sunt singurul care gandeste normal din trib. Restul sunt... problematici. raspunde Lerna. Bine, si tu esti normala.

- Mie mi se par normali... zic eu.

Chiar in acel moment, un zgomot puternic se aude in spatele meu. Ma intorc confuza, vazand-o intr-un colt al bucatariei pe fata cu tunsoare baieteasca pe care am vazut-o de dimineata. Fata a trantit de podea o tava de metal, privind cu ochi mari si intunecati toate persoanele din jurul ei. Cateva femei se apropie incet de ea, incercand sa o calmeze. Fata isi trece frenetic mainile prin par, respirand neregulat. Femeile o scot rapid din bucatarie, prin incapere auzindu-se cateva susoteli.

- O cheama Victoria. zice Lerna. Am gasit-o acum un an in padure. Era singura si speriata. Nu stiu ce s-a intamplat cu ea, insa, din cate am inteles, parintii ei nu au vrut-o si ea a fugit.

- Stiu cum se simte. murmur eu.

Lerna isi deschide gura ca sa spuna ceva, dar si-o inchide peste cateva secunde. El inghite in sec socat.

- Imi pare rau.

- Mie nu. spun eu.

Ma stramb nemultumita si ma fac comoda in scaun. Il privesc pe Lerna.

- Ma numesc Antea. Antea Ross.

Calatorul imi zambeste larg. Pufnesc scurt.

- Cred ca te-ai putea intelege bine cu Victoria, Antea. Pareti de aceeasi varsta. Ea are saisprezece ani.

- Asta a durut! zic eu indignata.

- D-De ce? intreaba el confuz.

- Chiar arat de saisprezece ani? intreb eu dezamagita.

- Da... spune Lerna. Dar cati ani ai?

- Douazeci. marai eu.

- Nu cred! exclama el.

Il privesc urat, apoi ma ridic in picioare, departandu-ma de masa. Simt privirea persoanelor din incapere pe mine si pe toate miscarile mele. Ies suparata din bucatarie, auzind pasii rapizi ai lui Lerna in spatele meu. Imi strang pumnii si merg apasat prin holurile intunecate, Calatorul alergand ca un catelus dupa mine. Flacarile lumanarilor pe langa care trec se misca amenintator.

- Nu ai nimic mai bun de facut? intreb eu enervata.

- De ce fugi? gafaie Lerna, incercand sa ma ajunga.

Imi dau ochii peste cap si merg spre iesirea din pestera care se vedea in fata. Lerna isi pune mana pe umarul meu, vrand sa ma opreasca. Ma smucesc din stransoarea lui si ma intorc brusc spre el.

- Ce vrei de la mine, omule!? ma rastesc eu.

- Nu pleca. sopteste el.

- Nu aveam de gand sa fac asta. zic eu.

Ies din pestera, inspirand adanc aerul curat. Cateva pasari se aud cantand. Fumul ce se ridica din Amaris s-a intensificat, iar flacarile par mai multe. Oftez si imi strang mainile la piept. Ce naiba face Amarisul? A fost un oras atat de puternic timp de sute de ani, iar acum cedeaza dupa un simplu atac? Probabil Leon e de vina si pentru asta... Pufnesc scurt si inaintez, apropiindu-ma de marginea muntelui. Privesc in jos, solul fiind mai aproape decat ma asteptam. Zaresc ceva negru printre copaci si roci. Imi maresc ochii surprinsa. E naveta! Sau, ma rog, ce a mai ramas din ea. Zambesc entuziasmata si incep sa cobor muntele abrupt, avand grija sa nu alunec. Poate naveta e inca functionabila!

- Antea, ce faci? striga Lerna.

Vantul batea puternic si abia am reusit sa inteleg ce a spus, insa oricum l-am ignorat si am continuat sa cobor. Lerna tipa ceva, eu neintelegand ce a spus. Ii arunc o privire confuza. Calatorul incepe sa coboare, venind rapid spre mine. Doamne, baiatul asta nu poate face nimic fara mine? Nu inteleg cum s-a descurcat pana acum, singur fiind. Pare atat de neajutorat. Eu am trait singura jumatate din viata mea si am fost pe cont propriu prin cele mai grele perioade.

Ma intorc si imi iau avant, sarind spre sol. Aterizez in picioare, din fericire. Lerna, pentru ca era un prost, a sarit si el. Calatorul a aterizat in picioare, insa la primul pas pe care l-a facut s-a impiedicat si a cazut. Imi dau o palma peste fata, razand infundat.

- Nu mai rade! striga el indignat, apoi se ridica in picioare.

- Jur, esti mai prost decat prietenii lui Camber. zic eu, mergand spre naveta.

- Cine e Camber?

- Un idiot. raspund eu.

Ranjesc cand imi imaginez ce fata ar face Camber daca m-ar auzi.

- Un idiot, zici tu. Mi se pare ca semanati. spune el.

- Cuvintele tale m-au lovit fix in inima... zic eu "ranita", punandu-mi palma pe piept.

Lerna zambeste triumfator.

- ...si nu m-au afectat deloc. continui eu.

Zambesc si urc scarile ce duc in naveta, Lerna ramanand socat in spatele meu. Pasesc lent pe podeaua din fier, naveta aducandu-mi aminte de lucruri neplacute. Intru intr-o camera micuta din care porneste un hol lung. Din cate tin eu minte, holul duce spre incaperea din care se conduce naveta. Eram gata sa plec spre ea, insa am observat in ultimul moment ceva stralucind in colt, sub cateva pietricele. Ma apropii precauta si dau rocile la o parte. Incep sa tip fericita cand vad ce e acolo. Pistolul meu! Pistolul pe care il credeam pierdut. Il iau rapid in mana, scuturandu-l de praf. Il indrept spre un perete si apas pe tragaci, un mic fulger alb spargand geamul.

Lerna paseste temator in naveta. Ranjesc si indrept pistolul spre el. Saracul baiat incepe sa tipe si aproape cade, din nou, cand alerga inapoi afara. Pufnesc amuzata si arunc pistolul in buzunarul paltonului, apoi incep sa merg spre cealalta camera. Ma stramb cand simt deodata un miros puternic de...moarte. Inghet in tocul usii cand zaresc printre scaunele rupte doua cadavre. Cadavrele a doi Razboinici, prieteni ai lui Camber, Niall si Kaleb. Cei doi au ochii deschisi si ma privesc fix. Tip ingrozita si ma intorc rapid, fugind din naveta. Lerna ma astepta rabdator langa munte. Imi trec disperata mainile prin par. Niall si Kaleb erau Razboinici si au murit la impactul navetei cu muntele. Daca... Daca si Camber a avut aceeasi soarta?

Călătoarea: Dincolo de AmarisUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum