Un capitol lung ca revansa pentru o pauza la fel de lunga. Enjoy :]
Auzeam doar vantul puternic de afara si sforaitul incet al lui Camber cand m-am trezit. Spre deosebire de alte zile, cand ma trezeam cu greu si eram extrem de somnoroasa in primele ore ale zilei, azi mi-am deschis pur si simplu ochii. Eram gata sa sar prin camera si sa fug pe strazile orasului Dalmy. Nerabdarea era de vina pentru aceste reactii stranii. O misiune in trecut. Nu am mai plecat in una de atat de mult timp, iar Calatoarea din mine era dezamagita. Undeva in interiorul meu, aveam teama ca o sa esuez in misiune sau nu o sa fac ceva cum trebuie. Am alungat aceasta teama. Voi fi singura, nu ma va vedea nimeni daca gresesc.
Expir lung, asa facand tricoul lui Camber sa se miste putin. Razboinicul mormaie ceva in somn si isi strange mana in jurul taliei mele. Imi asez mai bine capul pe pieptul lui si privesc in directia peretelui rosu. E adevarat, voi pleca singura in trecut, spre groaza lui Camber care a protestat instant cand mi-a auzit ideea. Chiar si Ethan a propus sa il iau pe Razboinic cu mine in misiune. Am refuzat. Trebuie sa aflu niste raspunsuri despre viata mea ciudata si incurcata, iar pentru a face asta am nevoie de tehnicile mele nu foarte pasnice pe care le-am perfectionat de-a lungul anilor. Camber e o distragere. Vorbim aici despre Malika Nova, nici nu am intalnit-o in persoana pe femeia aia si deja vreau sa o omor. Trebuie sa fiu cat mai serioasa posibil. Sa fiu din nou fosta eu pentru cateva ore. Camber a alungat partea aceea din mine, si exact din aceasta cauza il las sa stea in hotel cu Ethan.
E o zi noua. Desi eu as fi plecat in trecut chiar ieri seara, cei doi barbati au insistat sa astept pana azi. Si asa am facut, iar nerabdarea mea ajunge la cote maxime. Inima imi bate nebuneste la gandul senzatiei portalelor sau al trecutului. Scrasnesc din dinti ca sa imi abtin chitaitul de fericire, dar un zambet mi se intinde oricum pe fata. Abia astept!
Il privesc pe Camber. Practic stateam peste el, dar pe dansul nu l-a deranjat asta niciodata. Baiatul avea o mana in jurul meu, iar pe cealalta intinsa deasupra capului. Dormea, dar dupa miscarea inceata a pleoapelor lui, va fi treaz curand. Sau poate eu il voi trezi, cine stie. Zambesc misterios si ii apuc bratul stang, apoi il iau de pe mine. Camber se incrunta. Ma ridic in genunchi si arunc patura peste el, apoi sar in picioare. Razboinicul se face comod, mototolind patura pe pieptul lui. Pufnesc.
Merg silentios pana la trolerul meu din coltul camerei si il deschid, incepand sa caut prin haine. Era ora sapte, nu era chiar atat de devreme, dar voiam sa incep sa ma pregatesc oricum. Pijamaua mea gri cu detalii albe nu era adecvata pentru o misiune. Gasesc un pulover negru stramt si niste blugi negri. Alaturi de bocancii si paltonul meu vor fi perfecte. Oftez bosumflata. Imi e dor de pelerina mea, era preferata mea. Ea a fost ruinata in alta misiune din Abingora si nu am avut ocazia sa imi cumpar alta. Si paltonul meu are niste gauri facute de Eris pe care le-am cusut anapoda. In situatii ca acum, niste gauri dintr-un palton nu sunt primele lucruri la care te gandesti. Si totusi, imi placea pelerina mai tare...
Iau hainele alese si lenjeria neagra, apoi plec in baia personala a camerei. Aprind lumina si imi mijesc ochii automat. Peretii baii erau albi si reflectau lumina albastruie a becului, trimitand-o direct in ochii mei. Inchid usa in urma mea, fiindu-mi dor de atmosfera intunecata din camera. Las hainele pe un scaunel din fata oglinzii si imi dezbrac pijamaua, apoi intru in cabina de dus. Imi incep rutina de dimineata, pe care o termin mai tarziu decat de obicei.
Dupa ce mi-am finisat toate treburile, am ramas cateva secunde inaintea oglinzii. Ma priveam si, desi ma vedeam pe eu cea obisnuita, aveam un sentiment ciudat. Continuam sa imi strang si sa imi relaxez pumnul stang, iar pielea din palma era traversata de fiori. Stiam foarte bine sa nu ma astept la ceva bun din misiunea in trecut, fiindca Malika sigur nu avea intentii pasnice. Dar nu ma puteam abtine din a ma intreba cat de rele pot fi informatiile pe care le-as putea afla.
Imi scutur capul. O sa aflu mai tarziu.
Ies din baie. Ochii mi se indreapta spre Camber care dormea confortabil. Nu pentru mult timp. Ranjesc si fug spre pat, avand grija sa fac cat mai mult zgomot. Razboinicul de incrunta.
- Camber! tip eu, apoi, la propriu, sar peste el.
Baiatul tresare puternic si isi ridica mainile de parca ar vrea sa se apere de un atac. Ochii lui se deschid larg, fiind incetosati din cauza somnului. Surad la privirea lui speriata si confuza. Camber isi ridica mana ca sa isi frece ochii, apoi clipeste des spre mine.
- Ce naiba faci? intreaba el ragusit.
Imi proptesc coatele pe pieptul lui si imi las capul in palme, zambind inocent.
- Te trezesc.
- Si nu puteai sa faci asta fara sa ma sperii? mormaie el, inchizandu-si ochii cu un pufnet.
- Nu.
Camber murmura ceva neinteles de mine apoi isi intinde mainile spre coapsele mele care erau in lateralele taliei lui. Nu am timp sa reactionez pentru ca in urmatorul moment ma trezesc sub Razboinic, greutatea corpului lui facandu-ma sa stau nemiscata. Baiatul isi lasa capul pe umarul meu si inspira adanc.
- Gelul de dus al hotelului miroase straniu. zice el.
Ii arunc o privire ciudata.
- Asta e problema ta. Mie-mi place.
- Problema mea e ca nu te inteleg. Daca te trezesc eu la ora sapte, esti morocanoasa toata ziua, dar daca te trezesti singura, ai tot cheful din lume. spune Camber, facandu-ma sa rad.
- Eu ma trezesc atat de dimineata din motive serioase. Tu ma trezesti pentru ca te plictisesti. zic eu. Acum du-te si fa un dus. Trebuie sa plecam.
- Nu "plecam", pentru ca te duci singura. mormaie baiatul bosumflat. Misiune stupida.
- Nu ma fa sa te iau in trecut si sa te las acolo. il amenint eu.
Camber isi da ochii peste cap si se ridica din pat. Iau o perna si ii lovesc spatele, dar el nu pare afectat de asta si continua sa se tarasca spre baie.
* * *
Privesc cu mainile stranse la piept cum Ethan discuta intr-un colt cu un alt Om de Stiinta din Dalmy, incercand sa il convinga sa ne lase sa folosim portalul din laboratorul lui. Sunetul vocii lui, alaturi de cel al portalului ma faceau nostalgica. Laboratorul asta era diferit de cel al lui Ethan, dar nu conta, atat timp cat exista masinaria timpului.
Camber era langa mine si urma sa-mi stea alaturi pana voi pleca, apoi el si Ethan se vor intoarce in hotel. Si el ii privea pe cei doi barbati, probabil vrand sa intervina. Nu stiu daca Razboinicii au calitatea de convingere, dar stiu sigur ca pistolul meu are. Imi abtin un ranjet.
O parte din anxietatea mea dispare cand Oamenii de Stiinta se intorc spre noi, iar Ethan se aseaza in fata computerului care coordoneaza portalul. Celalalt barbat vine langa el, in ciuda privirii urate din partea lui Harrison. Fac pasi lenti spre portal, avand grija sa iau o pietricica alba din cutia de lemn de pe podea. Ezit, apoi ma aplec si mai iau una de rezerva, pe care o pun in buzunarul de la blugi. Mi-am invatat lectia cand am ajuns in fata regelui Hendrix, fiind nevoita sa caut in trecut o piatra alba. Ma incrunt in directia lui Camber care era de vina pentru greseala aia.
- Antea. ma cheama Ethan, iar eu imi directionez atentia spre el. Te voi trimite in ziua in care Malika a disparut din Amaris si presupun ca a venit aici sa isi ia lucrurile. Ai grija sa nu o pierzi.
Incuviintez. Barbatul imi intinde dosarul lui Malika, pe care il iau fara sa spun nimic. Am nevoie de el. Leon a fost un prost cand i l-a dat lui Aiko.
Cat timp Ethan mai tasta ceva, am simtit mana lui Camber pe spatele meu. Ma intorc spre el. Ochii lui aveau in ei teama si ingrijorare.
- Sa fii atenta. Daca ceva nu functioneaza cum trebuie, vii inapoi. Nici sa nu te gandesti sa te duci dupa Malika daca ea pleaca undeva. sopteste el.
- Stiu. Si tu sa ai grija. Sa stai doar in hotel. Nu te apropia de nimeni suspicios. zic eu.
Camber imi zambeste si aproba. Cand il aud pe Harrison ca termina de programat portalul, ma ridic pe varfuri si il sarut scurt pe Razboinic.
- O sa ma intorc repede. spun eu.
Cu astea spuse, ma intorc pe calcaie si, tinand dosarul strans, pasesc in portal. Imi inchid ochii, avand senzatia ca plutesc. Pamantul dispare de sub picioarele mele si stiu ca sunt inconjurata de intuneric fara sa vad. Mi se pare ca nu pot respira, dar asta e doar in capul meu. Se intampla de fiecare data cand ma teleportez. Raman calma, asa cum am fost invatata.
Simtind ca niste raze de soare imi bat in ochi, ii deschid si clipesc des. Privesc in jur, vazand ca sunt in spatele unui magazin invechit de mobilier, sau, ma rog, asta vedeam pe un geam. Inspir lung. De acum am timp limitat. Imi pipai inca o data buzunarele, simtind piatra alba, pistolul si pumnalul meu. Bine, ar fi fost extrem de stanjenitor daca imi uitam armele.
Deschid cu repeziciune dosarul lui Malika si navighez printre cuvintele negre. Gasesc ce cautam, asta fiind adresa femeii din Dalmy: strada 37. Desi stiam ca ea traieste pe acea strada, am vrut sa ma asigur.
Sunt mai paranoica decat de obicei.
Ocolesc magazinul de mobilier si ajung pe o strada cu destul de multe persoane. Era dimineata aici in trecut. Imi strang buzele intr-o linie fina. Nu imi plac oamenii. Prea multi martori.
Arunc o privire in jur, cautand undeva un semn pe care scrie ce strada e asta. Realizez ca Dalmy de cateva luni in urma e la fel ca cel din prezent: vechi, murdar si, cum a spus Camber, avand nevoie de o donatie generoasa din partea Amarisului. Pe langa mine trec oameni pierduti alaturi de Razboinici si Creatori, iar asta ma infurie in aceeasi masura cu tristetea pe care o simteam.
Cand am privit in toate colturile si pe toti peretii fara sa gasesc numele strazii pe care sunt, am decis ca e o pierdere de timp. Merg cu pumnii stransi pana in fata unui Razboinic din apropiere. Baiatul ce parea de varsta mea ma priveste curios. Ochii lui s-au indreptat spre paltonul meu gros care atragea atentia, pentru ca restul oamenilor erau imbracati in geci subtiri sau chiar tricouri. Ar fi trebuit sa ma gandesc la asta...
- Stii unde e strada 37? intreb eu cu un glas dur, sperand ca astfel voi primi un raspuns mai rapid.
Razboinicul arata cu mana in spatele lui.
- Continua sa mergi in fata pe acolo vreo douazeci de minute pana ajungi in fata unei statui cu regele Hendrix. Vei fi pe 37. zice el.
- Mersi. spun eu simplu.
Razboinicul isi deschide gura ca sa spuna ceva, dar eu il ocolesc si incep sa merg in directia aratata de el. Daca m-a mintit, baiatul ar trebui sa stie ca asta va fi ultima lui zi in viata. Grabesc pasul, sperand ca idiotul nu ma urmeaza. Daca o face, atunci asta va fi ultimul lui minut in care inima ii bate.
Simt cum o picatura de transpiratie imi curge pe gat. Era extrem de cald pentru a fi imbracata in pulover si palton, dar nu imi pot dezbraca haina de iarna, am acolo toate armele. De fapt, singurele mele arme. Ah, mi-e dor de Amaris. Acolo aveam la dispozitie orice voiam daca eram in stare sa platesc.
Treceam pe langa tot felul de cladiri micute, cu doua-trei etaje, si diverse magazine, majoritatea alimentare. Toate persoanele plecau la munca, fiindca, daca eram corecta, era ora opt dimineata. Zambesc. Si eu eram la munca. Doar ca pentru misiunea asta nu eram platita. Pur si simplu imi alimentam foamea de informatie.
Aproape alergam, deoarece Dalmy era un oras necunoscut pentru mine, si astfel cele douazeci de minute au trecut asa cum ar trece o briza de vant vara. Inainte sa realizez, am ajuns in fata unei statui de douazeci de metri. Deci Razboinicul nu m-a mintit. In fata mea se dezvaluia regele Hendrix facut din piatra alba stralucitoare, in haine elegante si cu o fata cioplita atent. Parea impecabil si avea doar mici diferente de regele real pe care il vazusem candva in trecut. Hendrix tinea in maini o sabie lunga cat picioarele lui, a carei varf era bagat in pamantul-piatra. La baza statuii era scris cu litere argintii "Strada 37". M-am intrebat de ce nu am vazut-o in prezent. Era extrem de frumoasa.
Aud pasi undeva in dreapta mea. In jurul statuii erau casute in care sigur traia cineva, iar pasii se auzeau pe o alee dintre ele. Imi mijesc ochii ca sa vad mai bine. In secunda in care deslusesc parul gri, toate simturile mele intra in alerta. Tresar plina de adrenalina. Imi scot rapid pistolul si imi pun degetul pe tragaci, fiind gata de orice. Uite ca a sosit momentul intalnirii.
Femeia are o privire precauta cand iese din aleea ascunsa. Ea nu ma zareste, fiindca e concentrata spre o casa alba care presupun ca e a ei. Bine de stiut. Ea isi tine mainile la piept intr-o pozitie speriata, de parca nu ar vrea sa atinga pe nimeni si nu ar vrea sa fie atinsa. Ochii ei negri se misca peste tot in jurul casei ei, cautand pradatori care ar putea misuna acolo. Ea face cativa pasi in directia cladirii, dar atunci intervin eu.
- Malika Nova. spun eu cu cel mai serios glas.
Malika tresare si ma priveste ingrozita. Parul ei gri se misca in bataia vantului si aproape am simtit cum inima ei a omis o bataie. Degetele ii tremura. Femeia isi duce mana spre cureaua pantalonilor, dar nu are acolo nicio arma. Era straniu sa o vad in realitate, dat fiind faptul ca pana acum am vazut-o in amintiri si poze. O furie necontrolata crestea in mine. Voiam sa scot din ea fiecare detaliu despre afacerea ei cu Leon sau cu mine.
- Sper ca ma recunosti. zic eu cu un zambet dracesc pe fata.
- Cine esti? intreaba ea ragusita, iar ridurile de pe fata i se accentueaza.
- Antea Ross, din Abingora. M-ai intalnit cu douazeci de ani in urma. Mi se pare ca ai niste acte semnate cu parintii mei.
Malika inspira lung cand aude ce spun. Ochii ei negri se intuneca si mai tare. Deci ma recunoaste. Ea face un pas in spate. Ma incrunt la miscarea ei stupida si indrept pistolul spre ea.
- Stai aici daca mai vrei sa vezi ziua de maine. marai eu. Pistolul meu are energie destula ca sa te faca sa ramai fara picioare. O sa poti fugi doar spre mormant.
Femeia ramane pe loc, spre norocul ei. Merg spre ea, fara sa misc pistolul. Degetul imi era incordat pe tragaci.
- Hai sa discutam.