Sunt conştientă că îmi risc viaţa pentru această poveste de dragoste care începe cu aproape douăzeci şi cinci de ani în urmă în satul meu natal din Cisiordania. Un sat neînsemnat, aflat atunci în teritoriul ocupat de israelieni şi al cărui nume nu pot nici astăzi să-l pronunţ. Căci şi acum îmi risc viaţa, chiar dacă sunt la mii de kilometri depărtare. Acolo, oficial, eu sunt moartă, existenţa mea este uitată de multă vreme, dar dacă astăzi m-aş reîntoarce, m-ar omorî a doua oară pentru onoarea familiei. Acesta este dreptul cutumiar.
Pe terasa casei, pândind apariţia omului pe care îl iubesc, sunt o tânără aflată în primejdie de moarte. Cu toate acestea, nu mă gândesc decât la un singur lucru: căsătoria.
E primăvară. N-aş putea spune în ce lună, probabil, în aprilie. În satul meu socotelile nu se fac la fel ca în Europa. Nu ştii niciodată cu precizie vârsta tatălui tău sau a mamei tale, nu-ţi ştii data naşterii. Se calculează timpul în funcţie de ramadan, de vremea recoltei sau de culesul smochinelor. Te ghidezi după soare pe toată durata unei zile de lucru, care începe şi se sfârşeşte cu el.
Cred că am vreo şaptesprezece ani, o să aflu mai târziu că am nouăsprezece în acte. Dar ignor existenţa acelei hârtii şi cum a fost întocmită. Este foarte posibil ca mama mea să fi confundat naşterea uneia dintre fiicele ei cu cea a alteia, în momentul în care a fost constrânsă să-mi dea o existenţă oficială. Sunt coaptă de la apariţia menstruaţiei, bună de măritat de-acum trei sau patru perioade de ramadan. Voi fi femeie în ziua căsătoriei mele. Maică-mea însăşi este încă tânără şi pare deja bătrână, tatăl meu este în vârstă pentru că nu mai are mulţi dinţi.Faiez este cu siguranţă mai bătrân ca mine, dar ăsta este un lucru bun. Aştept de la el siguranţă.
Fratele meu Assad s-a însurat prea de tânăr cu o fată de vârsta lui şi dacă, din nefericire, ea nu-i dăruieşte un fiu, el va avea nevoie, într-o bună zi, de altă femeie.Aud paşii lui Faiez pe prundişul drumului. Scutur covorul meu de lână peste marginea terasei, el îşi ridică ochii. Mă observă şi ştiu că a înţeles. Niciun semn, niciun cuvânt, mai ales, el se urcă în maşină şi pleacă. Prima mea întâlnire a durat atâta cât ai înghiţi o măslină, este o emoţie de neuitat.În dimineaţa următoare, mă aventurez, mă prefac că alerg după o capră, pentru a trece prin faţa casei lui. Faiez îmi zâmbeşte şi, cum maşina nu demarează imediat, ştiu că mă priveşte cum mă îndrept spre păşune cu caprele.
Aerul e mai răcoros dimineaţa, ceea ce îmi permite să port vesta mea de lână roşie, singura mea haină nouă, încheiată de la buric până la gât, cu care par mai frumoasă.Dacă aş putea dansa în mijlocul oilor, aş face-o. A doua mea întâlnire a durat mai mult, căci întorcându-mă uşor la ieşirea din sat, văd că maşina încă nu a demarat.Nu pot să merg mai departe cu semnalele astea. Este rândul lui acum să vadă cum va face ca să-mi vorbească pe ascuns. Ştie unde mă duc şi când anume.
În ziua următoare, părinţii au plecat în oraş, fratele meu este împreună cu soţia sa, iar Kainat se ocupă de grajd şi de surorile cele mici. Mă duc singură să strâng iarbă pentru iepuri. La distanţă de un sfert de oră de mers, Faiez este acolo, în faţa mea. M-a urmat în mod discret şi mă salută. Această prezenţă neaşteptată mă înnebuneşte. Mă uit împrejur, neliniştită că l-aş putea vedea venind pe fratele meu sau o femeie din sat. Nu vine nimeni, dar eu reperez adăpostul unui taluz destul de înalt pe marginea câmpului şi Faiez mă urmează. Mi-este ruşine, îmi privesc picioarele, îmi boţesc rochia şi trag de nasturii vestei, nu ştiu ce să spun. El îşi ia o atitudine avantajoasă, cu un spic de grâu verde între dinţi şi mă examinează.
— De ce nu te măriţi?
— Trebuie să-l găsesc pe bărbatul vieţii mele şi mai întâi de asta trebuie să se mărite sora mea.
— Tatăl tău ţi-a vorbit?
— Mi-a spus că tatăl tău a venit să-l vadă, cu mult timp în urmă.
— Trăieşti bine la ai tăi?
— O să mă bată dacă mă vede cu tine.
— Vrei să ne căsătorim?
— Dar trebuie ca mai întâi să se mărite sora mea…
— Ţi-e frică?
— Da, mi-e frică. Tata este rău. E periculos şi pentru tine. Tata mă poate lovi şi poate să te lovească şi pe tine.
El rămâne aşezat în linişte în spatele taluzului, în timp ce eu mă zoresc să adun iarba. Are aerul că mă aşteaptă, deşi ştie prea bine că nu mă pot întoarce în sat cu el.
— Tu rămâi aici, eu o să mă întorc singură.
Şi umblu repede pentru a mă întoarce acasă, mândră de mine. Vreau să aibă o bună impresie, să mă considere o fată cuminte. Trebuie să fiu foarte atentă la reputaţia mea, pentru că eu sunt aceea care l-a atras.N-am fost niciodată atât de fericită. Să fiu cu el, atât de aproape, chiar numai câteva minute, e minunat!Simt minunea asta în tot trupul meu, fără să o pot defini limpede, în acel moment.
Sunt mult prea naivă şi nu am primit mai multă educaţie decât o capră, dar această senzaţie de miraculos este cea a eliberării inimii mele şi totodată a corpului meu. Pentru prima oară în viaţă, sunt cineva pentru că am decis eu însămi să fac ceea ce fac. Sunt vie. Nu ascult nici de tatăl meu, nici de altcineva. Dimpotrivă, mă răzvrătesc.Amintirea acelor clipe şi a celor ce vor urma este destul de clară. Pentru ce-a fost înainte, este aproape inexistentă. Nu mă văd, nu ştiu cu cine semăn şi dacă sunt drăguţă sau nu. Nu am conştiinţa de a fi o fiinţă umană, de a gândi, de a avea sentimente. Cunosc frica, setea, când e cald, suferinţa şi umilinţa de a fi legată ca un animal în grajd şi bătută până nu-mi mai simţeam spatele.
Groaza de a fi sugrumată sau aruncată în fundul unei fântâni. Am primit, docilă, atâtea lovituri. Chiar dacă tatăl meu nu mai aleargă aşa de repede, el găseşte întotdeauna o modalitate să ne prindă. Este uşor pentru el să mă dea cu capul de peretele băii pentru că am vărsat apă pe jos. Este simplu să mă lovească peste picioare cu bastonul când ceaiul vine prea târziu. Nu te poţi gândi la tine însuţi când trăieşti în felul acesta. Prima mea întâlnire adevărata cu Faiez, în câmpul de grâu încolţit, îmi dă pentru prima oară în viaţă o idee despre ceea ce sunt.
O femeie, nerăbdătoare să-l regăsească, care îl iubeşte şi este hotărâtă să devină soţia lui cu orice preţ.În ziua următoare, pe acelaşi drum, aşteaptă să trec spre câmp şi vine să mă întâlnească.
— Te uiţi şi la alţi băieţi în afară de mine?
— Nu. Niciodată.
— Vrei să vorbesc cu tatăl tău despre căsătorie?
Îmi vine să-i sărut picioarele pentru asta. Aş dori să meargă acum, în momentul acesta, să alerge ca să îl anunţe pe tatăl său că el, Faiez, nu mai vrea să aştepte, că trebuie să mă ceară de la familia mea, să aducă pentru mine aur şi bijuterii şi să pregătească o mare petrecere.
— Am să-ţi dau de veste pentru data viitoare şi nu mai purta vesta asta roşie când te întâlneşti cu mine, bate la ochi, este periculos.
Zilele trec, soarele răsare şi apune, şi de dimineaţă până seara pândesc pe terasă un semn din partea lui. Sunt sigură că este îndrăgostit. La ultima noastră întâlnire, nu a venit. Am aşteptat îndelung, peste un sfert de oră, cu riscul să întârzii acasă şi să fiu prinsă de tatăl meu. Eram neliniştită şi nefericită, dar data următoare a venit. L-am văzut venind de departe pe drum, mi-a făcut semn să mă ascund tocmai departe, în spatele taluzului, acolo unde nimeni nu ne poate vedea, pentru că ierburile sunt înalte.
— De ce n-ai venit?
— Am venit, dar m-am ascuns undeva mai departe, ca să văd dacă nu te întâlneşti cu altul.
— Nu mă uit la nimeni.
—Băieţii fluieră când treci.
— Ochii mei nu se uită nici la dreapta, nici la stânga. Sunt cinstită.
— Acum ştiu. L-am văzut pe tatăl tău. O să ne căsătorim în curând.
O făcuse, se dusese să-l vadă pe tatăl meu după a doua întâlnire. Şi chiar dacă data nu era încă fixată, anul nu se va încheia fără ca eu să fiu măritată.E o vreme frumoasă şi caldă, smochinele încă nu s-au copt, dar sunt sigură că nu va trebui să aştept începutul verii şi recoltatul înainte ca mama să prepare ceara fierbinte pentru a mă depila.Faiez se apropie de mine, foarte mult. Închid ochii. Mi-e un pic frică. Simt mâna lui pe ceafa mea şi mă sărută pe gură. Îl resping pe loc, fără a spune nimic, dar gestul meu vrea să spună: „Atenţie. Nu merge mai departe”.
— Pe mâine. Aşteaptă-mă, dar nu pe drum. Este prea periculos. Ascunde-te aici, în şanţ. O să vin să te găsesc după ce termin lucrul.
Pleacă primul. Aştept să fie destul de departe pentru a mă întoarce acasă ca de obicei, dar mai nervoasă de asta dată. Acest sărut, primul din viaţa mea, m-a răvăşit. Şi a doua zi, privindu-l cum se apropie de ascunzătoarea mea, îmi simt inima tremurând. Nimeni nu bănuieşte întâlnirile mele secrete.
Dimineaţa, sora mea mă însoţeşte uneori pentru a mâna oile şi caprele, la păşune, dar de cele mai multe ori ea pleacă să se ocupe de grajd şi de casă, astfel că după-amiaza rămân singură. Primăvara, iarba este înaltă, oile trebuie să profite – astfel că mai ales lor le datorez această înlesnire de a mă deplasa singură.Este o falsă libertate pe care mi-o acordă familia mea, pentru că tatăl meu supraveghează întotdeauna de aproape momentul plecării mele şi când mă întorc. Satul, vecinii se află acolo spre a-mi aminti că nu am dreptul la nicio abatere. Comunic cu Faiez prin semne invizibile, de pe terasă. O mişcare a capului şi ştiu că va veni. Dar dacă se urcă în maşină foarte repede, fără a arunca o privire în sus, atunci nu va veni. În acea zi, ştiu că va veni, mi-a confirmat-o. Şi am sentimentul foarte puternic că se va întâmpla ceva.Mi-e teamă că Faiez va voi mai mult decât o sărutare, dar în acelaşi timp parca aş dori-o fără a şti cu adevărat ce mă aşteaptă. Mi-este teamă că-l voi respinge dacă merge prea departe şi se va supăra. Îi acord încredere totodată pentru că el ştie că nu am dreptul să mă las atinsă înainte de căsătorie. Ştie prea bine că nu sunt o sharmuta. Şi mi-a promis căsătoria. Şi totuşi, mi-este frică, aşa singură la păşune, cu turma. Ascunsă în iarba înaltă, supraveghez în acelaşi timp şi animalele, şi drumul. Nu văd pe nimeni.
Pajiştea e minunată, sunt flori. Oile sunt liniştite în anotimpul acesta, îşi petrec tot timpul păscând fără a încerca să fugă ca în plină vară, când iarba este mai rară.Îl aşteptam să vină din dreapta. Faiez vine din partea cealaltă şi mă surprinde. E bine, este atent să nu fie văzut, mă protejează. Este atât de frumos! Poartă pantaloni strânşi pe corp din talie până la genunchi, şi largi jos. Aşa e moda pentru bărbaţii care se îmbracă după tipul celor din Occident. Are un pulover alb cu mâneci lungi, decoltat en coeur, care lasă să i se vadă părul de pe piept. Îl găsesc elegant, atât de şic alături de mine. L-am ascultat şi n-am mai îmbrăcat vesta roşie, ca să nu fiu văzută de departe. Rochia mea e gri, sarualul la fel. Mi-am spălat hainele cu atenţie deoarece, muncind, ele se murdăresc adesea. Mi-am ascuns părul sub un fular alb, dar regret frumoasa mea jiletcă roşie, aş fi vrut să fiu mai drăguţă.Ne aşezăm pe jos. El mă sărută. Pune mâna pe coapsa mea, eu nu-l las. Se supără. Pare rău când mă priveşte în ochi:
— De ce nu vrei? Lasă-te în voia mea!
Mi-e atât de frică să nu plece, să nu caute alta. Poate s-o facă oricând doreşte, este un bărbat frumos, viitorul meu soţ. Îl iubesc, n-aş vrea să cedez, mi-e prea frică, dar mai frică îmi e să nu-l pierd. Este singura mea speranţă. Atunci, îl las să facă fără să ştiu ce o să mi se întâmple şi până unde poate merge. El e acolo, în faţa ochilor mei, vrea să mă atingă, nimic altceva nu mai contează. Soarele nu va întârzia să coboare, nu mai e aşa de cald, nu-mi mai rămâne mult timp până să mă întorc cu turma. El mă împinge în iarbă şi face ce vrea. Nu mai spun nimic, nu mai fac niciun gest pentru a-l respinge. Nu este violent, nu mă forţează, ştie foarte bine ce face. Durerea mă ia prin surprindere. Nu mă aşteptam să mă doară, dar nu din cauza asta plâng. El nu spune nimic, nici înainte, nici după, nu mă întreabă de ce plâng şi nici eu nu ştiu de ce îmi curg atâtea lacrimi. Nici n-aş şti să-i spun, dacă m-ar întreba. Eu nu voiam. Sunt virgină, nu cunosc nimic despre dragostea dintre un bărbat şi o femeie, nimeni nu m-a învăţat. Femeia trebuie să sângereze cu bărbatul ei, asta e tot ce am învăţat din copilărie. El îşi vede de treabă în tăcere, până când sângerez şi iată că are un aer mirat, ca şi când nu s-ar fi aşteptat. Să fi crezut oare că am mai făcut-o şi cu alţi bărbaţi? Şi asta pentru că îmi mânam singură oile? Dar a zis-o el însuşi că mă supraveghease şi că eram o fată serioasă. Nu îndrăznesc să-l privesc în faţă, mi-e ruşine. Îmi ridică bărbia şi spune:
— Te iubesc.
— Şi eu te iubesc.
N-am înţeles, pe moment, că era mândru de el. Abia mult mai târziu l-am urât pentru că se îndoise de cinstea mea, pentru că profitase de mine atunci când ştia bine ce riscam. Nu voisem să fac dragoste cu el ascunsă într-un şanţ, visam ceea ce voiau toate fetele din satul meu. Să mă mărit, să fiu epilată cum se cuvine, să am o rochie frumoasă şi să merg la culcare în casă. Aş fi dorit ca la răsăritul soarelui el să le arate tuturor cearşaful alb, pătat. Aş fi vrut să aud şoşotelile femeilor. El a profitat de frica mea, ştia că voi ceda pentru a-l păstra.
Am alergat să mă ascund, ceva mai încolo, ca să-mi şterg sângele de pe pulpe şi ca să mă îmbrac la loc, în vreme ce el îşi repunea liniştit hainele în ordine. Apoi, l-am implorat să nu mă lase, să încheiem căsătoria cât mai devreme. O fată care nu mai e fecioară, e un lucru prea grav, totul s-a terminat pentru ea.
— Nicicând nu o să te părăsesc.
— Te iubesc.
— Şi eu te iubesc. Acum, tu te întorci acasă, îţi schimbi îmbrăcămintea şi te porţi ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Şi, mai ales, să nu cumva să plângi acasă.
El a plecat înaintea mea. Nu mai plângeam, dar mi-era puţin rău. Sângele ăsta era dezgustător.Să faci dragoste cu un bărbat, nu e deloc o sărbătoare. M-a durut, mă simţeam murdară, nu avusesem apă să mă spăl, nimic altceva decât iarbă ca să mă şterg, simţeam încă arsura din pântece şi trebuia să adun oile pentru a mă întoarce acasă, cu pantalonul pătat. Să-l spăl pe ascuns.
Mergând iute pe drum mă gândeam că nu mai sângerez, dar mă întrebam dacă o să-mi fie întotdeauna rău cu soţul meu. Oare o să fie întotdeauna atât de dezgustător?La sosirea acasă, chipul meu ce exprimă?
Nu plâng, dar sufăr în sinea mea şi mi-este frică. Îmi dau seama ce am făcut. Nu mai sunt virgină. Nu mai sunt în siguranţă, atâta timp cât nu sunt măritată. În noaptea nunţii nu voi mai fi fecioară. Dar lucrul acesta nu e important, pentru că el ştie că eram virgină înainte de a fi cu el. O să mă descurc, o să mă tai cu un cuţit şi-mi voi pune sângele pe rufele de nuntă şi voi fi ca toate celelalte femei.
Aştept trei zile. Pândesc pe terasă ca Faiez să-mi dea un semn de întâlnire. De astă dată mă trage după el sub un mic adăpost făcut din pietre, de cealaltă parte a câmpului. Acolo se ascunde lumea de ploaie. Nu mai sângerez. Mă mai doare, dar mi-e mai puţin frică. El a revenit, asta e tot ce contează pentru mine. Este aici şi îl iubesc şi mai mult. Ceea ce face el cu corpul meu nu este important, iubirea mea pentru el este în mintea şi în sufletul meu. El e toată viaţa mea, toată speranţa mea de a părăsi casa părinţilor, de a fi o femeie care să umble pe stradă cu un bărbat, care se urcă alături de el în maşină pentru a merge prin magazine să-şi cumpere rochii şi pantofi, şi să facă piaţa.
Sunt mulţumită că sunt cu el, că îi aparţin… Este un bărbat, unul adevărat Am văzut bine că pentru el nu era prima dată, ştie cum se face. Am încredere în ce priveşte căsătoria, el nu ştie când, eu nici atâta, dar nu pun întrebări. În capul meu, este un lucru sigur.Până atunci trebuie să fiu foarte atentă să nu mă denunţe cineva. Pentru următoarea întâlnire o să schimb drumul.
Socotesc timpul care îmi va trebui în plus, şi între timp nu îndrăznesc să ies singură din casă pe poarta de fier. Aştept să fiu cu mama sau cu sora mea. Pândesc mereu plecarea lui Faiez, dimineaţa. De îndată ce aud zgomotul paşilor săi pe prundiş, mă apropii fuga de balustrada de ciment. Dacă afară este altcineva, întorc spatele; dacă nu e nimeni, aştept semnalul.
Două întâlniri deja, de când nu mai sunt virgină. Nu ne putem vedea în fiecare zi, ar fi imprudent. Semnalul celei de-a treia întâlniri nu apare decât la capătul a şase zile. Mi-este mereu teamă, dar am încredere în el. Supraveghez şi cel mai mic zgomot. Evit să stau pe marginea câmpului. Aştept, şezând în iarba din şanţ, cu băţul meu, privesc albinele plimbându-se pe florile sălbatice, visez la ziua apropiată când nu o să mai păzesc oile şi caprele, când nu o să mai rânesc bălegarul din grajd. Va veni, mă iubeşte şi, când va pleca din nou, îi voi spune ca şi prima şi a doua oară: „Nu mă părăsi”.Facem dragoste pentru a treia oară. Trebuie să mă întorc să mulg oile şi vacile. Îi zic:
— Te iubesc, nu mă părăsi. Când revii?
— Nu ne putem vedea foarte curând. Să aşteptăm puţin. Trebuie să fim atenţi.
— Până când?
— Până când îţi voi da un semn.La acel moment, povestea mea de dragoste dura de cincisprezece zile, timpul a trei întâlniri în câmp.
Faiez are dreptate să fie prudent şi eu trebuie să am răbdare, să aştept ca părinţii mei să-mi vorbească, aşa cum i-au vorbit surorii mele Nura. Tatăl meu nu mai poate aştepta s-o mărite pe Kainat înaintea mea. Pentru că Faiez m-a cerut, iar ea este fată bătrână la 20 de ani, el poate să se debaraseze de mine, are încă doua fete! Kleadija şi Salima, cele mici, vor lucra la rândul lor cu mama şi se vor ocupa de turmă şi de recoltă. Fatma, soţia fratelui meu este din nou însărcinată, curând trebuie să nască. Şi ea poate lucra.
Îmi aştept soarta cu puţină teamă încă, pentru că nu depinde de mine. Dar aştept de prea mult timp. Zilele trec şi Faiez nu-mi dă niciun semn. Sper totuşi, în fiecare seară, să-l văd apărând aşa cum ştia el s-o facă, venind de nicăieri, la stânga sau la dreapta şanţului în care mă ascund.Într-o dimineaţă, în grajd, am o senzaţie bizară. Mirosul bălegarului îmi dă ameţeală. În timp ce gătesc carnea de oaie mi se face silă. Sunt nervoasă, îmi vine să plâng sau să dorm fără motiv. De fiecare dată când Faiez iese de acasă, se uită în altă parte, nu-mi dă niciun semn. Timpul e lung, mult prea lung şi nu ştiu când am avut ciclul şi când trebuie să-mi vină. Am auzit-o adeseori pe mama întrebând-o pe sora mea Nura:
— Ai ciclu?
— Da, mamă.
— Atunci, nu este acum. Sau alteori:
— N-ai avut ciclu? E bine, înseamnă că eşti însărcinată!
Şi mie nu-mi vine ciclul. Verific de mai multe ori pe zi. De câte ori merg la toaletă, la adăpost mă uit dacă este sânge. Uneori, mă simt atât de ciudat, încât speranţa revine. Dar de fiecare dată, nu este nimic. Şi mi-e aşa de frică, încât frica asta mă strânge de gât, ca şi când aş fi gata să vomit. Nu mă mai simt ca înainte, nu am chef să muncesc, să mă trezesc.
Firea mea s-a schimbat.Încerc să găsesc o explicaţie care să nu fie cea mai rea. Mă întreb dacă şocul de a nu mai fi virgină poate schimba în acest fel o fată. Poate că ciclul nu revine imediat. Nu pot să mă informez în legătură cu această explicaţie naivă. Cea mai mică întrebare despre acest subiect ar face să cadă asupra mea fulgerele Domnului.
Mă gândesc la asta în mod constant în orice moment al zilei şi mai ales seara, când adorm împreună cu surorile mele.Dacă sunt însărcinată, tatăl meu o să mă înăbuşe sub cuvertura din piele de oaie. Dimineaţa, când mă scol, sunt bucuroasă că sunt în viaţă.Mă tem ca nu cumva cineva din familie să-şi dea seama. Îmi vine să vomit în faţa farfuriei cu orez zaharat şi să adorm în grajd.
Mă simt obosită, obrajii îmi sunt palizi, mama o să observe şi o să mă întrebe dacă sunt bolnavă. N-am fost niciodată bolnavă. Atunci, mă ascund, mă prefac că mă simt bine, dar îmi este din ce în ce mai greu. Şi Faiez nu se arată. Se urcă în maşină cu costumul său cel frumos, cu servieta şi cu pantofii cei fini şi demarează atât de repede, încât nisipul face vârtejuri în urma lui. Vara începe. Încă de dimineaţă e foarte cald. Trebuie să duc animalele în zori şi să le aduc înapoi înainte ca soarele să ardă prea tare. Nu mai pot pândi pe terasă, deşi trebuie neapărat să-i vorbesc de căsătorie. Căci o pată ciudată mi-a apărut pe nas.
O mică pată întunecată pe care încerc s-o ascund pentru că ştiu ce înseamnă. Nura a avut una la fel atunci când era însărcinată. Mama m-a privit cu un aer mirat:
— Ce ai făcut?
— Este henna, n-am fost atentă şi mi-am frecat nasul cu degetele.
Pusesem cu adevărat henna şi m-am mânjit intenţionat pe nas. Dar minciuna asta nu putea dura mult timp. Sunt însărcinată şi nu l-am văzut pe Faiez de mai mult de o lună.Trebuie neapărat să-i vorbesc. Într-o seară, când soarele nu apusese încă, pun la încălzit apă în grădină ca să spăl rufele şi mă urc pe terasă cu ele, cam pe la ora când ştiam că se va întoarce acasă.
De astă dată îi fac un semn cu capul şi insist făcând gesturi pentru a-l determina să înţeleagă: „Trebuie să te văd, mă duc într-acolo, trebuie să mă urmezi…”El m-a văzut şi eu o pornesc, în loc să merg să îngrijesc o oaie bolnavă în grajd, cum am lăsat să se creadă. Oaia este cu adevărat bolnavă, aşteptăm să fete şi nu e pentru prima oară când aş rămâne lângă ea.Am dormit chiar pe paie o noapte întreagă, de teamă că s-ar putea să nu o aud.
El ajunge la locul nostru de întâlnire la puţin timp după mine şi încearcă imediat să mă posede, convins că pentru asta l-am chemat.Eu mă dau înapoi.
— Nu, nu pentru asta doream să te văd.
— Dar arunci, pentru ce?
— Vreau să-ţi vorbesc.
— Vorbim după aceea… Hai, vino!
— Tu nu mă iubeşti, nu ne putem vedea numai ca să discutăm?
— Ba da, te iubesc, te iubesc atât de mult, încât de câte ori te văd, mi-e poftă de tine.
— Faiez, prima oară eu nu voiam nimic, apoi tu m-ai sărutat şi eu am acceptat de trei ori şi acum nu mai am ciclu.
— Poate că este în întârziere.
— Nu, eu nu am avut niciodată întârzieri şi mă simt ciudat. I-a trecut pofta. O văd pe faţa lui: a devenit alb.
— Şi ce-o să facem?
— Trebuie să ne căsătorim repede, acum! Nu mai putem aştepta, trebuie să mergi să-l vezi pe tatăl meu, chiar dacă nu va fi petrecere, îmi e totuna!
— Lumea o să vorbească-n sat, aşa ceva nu se face!
— Şi cum vom face cu cearşaful care trebuie pus pe balcon?
— De asta nu te preocupa, o s-o fac, mă ocup eu. Dar nu se poate face o nuntă mică, am vorbit de o nuntă mare, o să facem o nuntă mare. O să vorbesc cu tatăl tău. Aşteaptă-mă mâine aici, la aceeaşi oră.
— Dar nu ştiu dacă o să pot. Tu eşti bărbat; faci ce vrei… Aşteaptă să-ţi fac semn. Dacă pot, o să mă vezi împletindu-mi părul. Dacă nu-mi scot voalul, nu vii.
A doua zi îmi asum un risc spunând că mă duc să caut iarbă pentru oaia bolnavă. Îi dau semnalul şi alerg la întâlnire, tremurând. Tata nu mi-a spus nimic, n-am auzit nimic. Mi-e atât de frică, încât nu mai am suflu. El ajunge cu o bună jumătate de oră după mine. Din prudenţă, îl atac:
— De ce n-ai venit să-l vezi pe tata?
— Nu îndrăznesc să-l privesc în faţă pe tatăl tău. Mi-e frică.
— Dar trebuie să te grăbeşti, au trecut două luni. Burta o să-mi crească şi atunci ce mă fac?
Şi încep să plâng. Atunci el îmi spune:
— Opreşte-te, nu mai plânge căci trebuie să te întorci acasă. Mâine îl voi vedea pe tatăl tău.
L-am crezut, atât de mult voiam să-l cred. Pentru că îl iubeam şi aveam şi motive întemeiate să sper, din moment ce el mă ceruse deja de la tatăl meu. Înţelegeam că îi este frică să-l privească în faţă. Nu era atât de simplu de explicat de ce voia să facă nunta aşa de curând. Ce argument putea să găsească în faţa neîncrederii şi a răutăţii tatălui meu, fără să dezvăluie secretul şi să-mi răpească cinstea, ca şi pe a lui în faţa familiei mele.În acea seară mi-am făcut rugăciunea, ca de obicei.
Părinţii mei erau foarte credincioşi, mama se ducea destul de des la moschee. Fetele trebuiau să-şi facă rugăciunea de două ori pe zi, în casă.
A doua zi, i-am mulţumit lui Allah că mai eram încă vie atunci când m-am trezit.Maşina plecase când m-am dus pe terasă. Atunci, am muncit ca de obicei, am îngrijit oile, am curăţat grajdul, am mânat turma, am cules roşii.Am aşteptat să vină seara. Mi-era aşa de frică încât am cules o piatră mare şi m-am lovit peste burtă, cu speranţa că sângele va repune lucrurile în ordine.