"The only thing more more incredible than your smile, is when your smile is because of me"
Kayden
2 Săptămâni. 2 Idioate de săptămâni de când Rayder mă ignoră complet. Nici măcar o frază aruncată aiurea, nici măcar un rânjet pervers, la naiba, nici măcar o privire oricât de neînsemnată n-am primit din partea sa. Nu știu dacă este din cauza faptului că ultima noastră ceartă parcă și-a pus amprenta pe amândoi, sau din cauza faptului că tocmai ce a aflat că lucrez pentru Antonio, care este prietenul său.
Nu înțelegeam de ce mă afectează atât de mult faptul că mă tratează cu această indiferență, dar mă simțeam dat la o parte din toate punctele de vedere. Faptul că îmi ignora fiecare tentativă de a mă apropia cât de cât de el, mă făcea să mă gândesc serios la actul de acum câteva săptămâni. O surpriză la fel de mare cum am fost eu pentru el, a fost să dau peste el în biroul lui Antonio.
Nu știam exact ce ar trebui să fac, deci am înfăptuit prima chestie care mi-a venit în minte și aceea de a-l trata cu răceală, însă totul parcă s-a întors împotriva mea, deoarece acum nici nu mai vrea să audă de mine. Când rămânem singuri în aceeași încăpere, încearcă cât mai repede să o părăsească, când mai dădeam neintenționat peste el pe pistă, sau la club, doar îmi ignora cu desăvârșire toate acțiunile. Aș fi preferat chiar și să-mi adresese niște înjurături, orice, dar tot ceea ce făcea el era să-mi ignore persoana ca și cum nici nu aș fi existat.
—Hey, Kay. Mă asculți?
Mi-am întors buimac privirea spre cea a lui Dante, privindu-i încruntătura dintre sprâncene cum se adâncește mai mult. Am dat aprobator din cap, văzându-i buzele cum încep din nou să se miște, dar nici un cuvințel rostit de el nu ajungea la urechile mele.
Atenția mi-a fost furată de cel cu ochii negri, ce stătea la câțiva metri distanță de noi, conversând încet cu Hero. Pentru câteva secunde după mult timp am făcut contact cu găurile sale negre, încercând să-mi dau seama ce se petrece în ele, dar faptul că și-a întors privirea rapid, pufnind încet m-a făcut să simt un junghi în inimă. Nu aveam habar de ce se purta atât de rece cu mine, nu e ca și cum am făcut ceva rău, nu?
Am încercat să îmi focusez atenția spre cuvintele ce-i ieșeau amalgam din gura lui Dante, încercând să îmi dau seama cam despre ce a trăncănit timp de câteva minute în șir, dar tot ce îmi ieșea în cale erau ochii negri ai celui de la câteva scaune distanță. Faptul că aveam un orgoliu de fier, nu ne permitea niciunuia să începem o conversație, oricât de banală ar fi fost ea. Cu toate că am mai avut câteva tentative de a-i vorbi, nu a ieșit nimic bun din ele.
Dar până la urmă de ce îmi băteam atât de tare capul cu ce gândea sau făcea Rayder, în definitiv era viața lui și ignora pe cine voia, sau vorbea cu cine voia. În ultimele săptămâni l-am văzând purtund dialoguri scurte și la obiect cu Hero, iar la celelalte replici ale fraților săi doar se rezuma la a afirma scurt, sau a da din cap. Înțelegeam din această situație că nu doar eu sunt afectat de momentul critic în care ne aflăm.
Și eu mă aflam în aceeași poziție ca și el, cel blond fiind singura persoană cu care mai purtam un dialog normal, cu ceilalți doar mai schimbând câteva vorbe pe ici-colo. Dante deja bănuia că se întâmplă ceva cu mine, dar până când a deci să-și țină întrebările în frâu, povestindu-mi mai mereu despre aventurile ciudate dintre el și Hero. Mă bucuram să-l aud că măcar unul dintre noi se bucură, deoarece la cum sunt împrejurările, nu părea că o să vorbim foarte curând, lucru pentru care îmi venea să-mi dau un pumn în față. Nici măcar nu-mi dau seama cum am ajuns în această situație.
—Ce se întâmplă cu tine?
Vocea îngrijorată a celui blond răsună mult prea tare pentru urechile mele, făcându-mă să mă întorc panicat spre el. Doar este prietenul meu, de ce mă așteptam să nu observe halul-nehal în care eram? Privirea vigilentă pe care mi-o aruncase mă făcu să-mi dau ochii peste cap, încercând să mimez un bine.
—Sunt bine Dante, ce ți se pare că am?
Încercam cât mai mult posibil să îl fac să plece de lângă subiectul pe care încercam să îl ocolesc, dar parcă citindu-mi gândurile, blondul își întoarce privirea spre cei de lângă noi, privindu-l lung pe cel cu ochii negri. Probabil știa la fel de bine ca și mine că ceva clar se întâmpla între noi, dar ori nu-i păsa prea mult pentru a aduce asta în discuție, ori încerca la fel de bine ca mine să nu intre în acele conversații.
—Este din vina lui, nu-i așa?
—Nu. Și nu am nimic, încetează. Cum mai merge cu Hero?
—Diseară o să vin la tine și nu îmi pasă că acum refuzi, n-am mai avut o conversație de a noastră de ceva timp.
Este adevărat, de cele mai multe ori când unuia dintre noi i se întâmplă ceva, de cele mai multe ori stăm la mine, sau la el pe balcon, fumând și vorbim toată noaptea despre tot felul de probleme. N-am mai avut de foarte mult timp o seară ca aceasta și trebuie să recunosc, îmi cam lipsește timpul petrecuit aiurea cu prietenul meu. Și nu am idee de ce în ultimul timp ne-am îndepărtat atât de mult, dar probabil pentru faptul că eu mai mereu eram ocupat, iar el în marea majoritate a timpului încerca să-l agațe pe Hero.
Am dat afirmativ din cap, văzându-i rânjetul victorios cum îi răsare pe buze, începând din nou să vorbească ca o moară stricată despre cel cu ochii albaștri, probabil, la un moment dat am pierdut firul narativ, iar blondul m-a pierdut complet când am simțit niște priviri pârjolitoare cum îmi taie spatele în sus și-n jos. Știam că privirile le aparțineau celor doi, gândindu-mă astfel la faptul că vorbeau despre mine, cel mai probabil. Sau îmi fac eu film e proaste?
Curiozitatea m-a împins să-mi întorc capul spre locul unde știam că se află corpul său, fixându-mi privirea în negrul ochilor săi, iar pentru zeci de secunde, ce mi s-au părut a fi ore, doar am stat și l-am privit. Negrul irișilor săi încă nu înceta să mă uimească. Fața îi stătea serioasă, încercând să depistez pe ea un oarecare semn de vreun sentiment, dar m-am lăsat păgubaș. Pare o stâncă de neclintit.
Nici nu mai știam cât timp am stat și ne-am privit unul pe celălalt, dar cert este că m-aș fi putut pierde în ochii săi ca în valurile mării. Atât de necunoscut, dar totuși atât de splendid. Ochii săi purtau peste ei o mantie de aroganță, pe care am văzut cum și-a dat-o jos de câteva ori, fapt ce mi-a demonstrat că nu este atât de 'fără inimă', cum probabil mulți îl caracterizează. Cunoșteam sentimentul, de a vrea să pari dur și fără sulfet în fața tuturor, doar pentru a ți-l proteja.
Un bâzâit enervant mă făcu să-mi dau ochii peste cap și să-mi iau telefonul din buzunar, pentru a-i putea răspunde mesajelor Evei. Drăcie cu ea, deoarece după mult timp în care n-am mai avut nici un contact cu Rayder, ea se băga. M-am încruntat vizibil spre telefon, întrebându-mă de ce dracu' îmi scrie mesaje când poate veni pur și simplu la mine pentru a-mi vorbi. Îmi zicea că trebuie să urc de urgență în biroul ei, întrebându-mă în gând cu ce naiba i-am mai greșit de data asta de mă cheamă la discuții, așa din neant.
Mi-am ridicat fundul amorțit de pe banca pe care stăteam, zicându-i lui Dante din mers că plec, obesrvându-l cum aprobă, având capul în telefon. Spre deosebrie de ei, eu nu aveam atâta bătaie de cap cu cursele, iar cea brunetă mă stresa cu antrenamentele doar o dată pe lună, în schimb, pe cei cinci, Mario îi puneau în fiecare zi să se antreneze și să facă curse zilnic, nu că n-ar fi deja îndeajuns de buni.
Mi-am îndreptat picioarele spre intrarea în clădire, iar înainte să intru mi-am mai întors pentru o ultimă dată privirea spre corpul bine-făcut al celui cu ochi negri. Își butona plictisit telefonul, obervându-l singur, deoarece Hero s-a așezat în locul meu, lângă prietenul meu blond. Am râs încet spre imaginea din fața mea, gândindu-mă că cei doi ar trebui să fie numaidecât împreună, iar faptul că Dante îl apucă ușor de talie pe cel de lângă el, mă făcu să mă gândesc la faptul că Dante sigur a uitat să-mi spună cineva.
Am ridicat cele trei etaje în fugă, bătând ușor în ușa lăcuită din fața mea. N-am auzit nimic de partea cealaltă a peretelui, gândindu-mă că probabil cea brunetă n-a auzit. Am deschis ușa lent, pătrunzând în cameră, observând goliciunea camerei cum îmi ridică sprânceana. Unde dracu' este Eva, sau Mario? De obicei cei doi se aflau aici.
Mi-am întors corpul brusc spre ușă, pentru a pleca, iar din cauza mișcării bruște pe care am făcut-o, am dat dureros de tare cu nasul de un piept bine făcut. Mi-am pus mâna la nas, deoarece durerea ce persistase câteva secunde mă făcu să gem ușor. Privirea mi s-a ridicat asupra persoanei din fața mea, dând de ochii reci ai lui Rayder. Mi-am coborât încet mâna, simțind cum privirea sa tăia în carnea mea, lucru ce-mi făcea pielea de găină.
—Unde este Eva?
Încă mă întrebam de ce îi spune Eva și nu mamă, sau în orice alt fel, dar probabil este unul din misterele sale pe care nu aveam de gând să le aflu prea curând.
Vocea groasă pe care am auzit-o după mai bine de câteva săptămâni mă făcu să mijesc ochii spre el. Glasul său părea mult mai gros acum, nu știam sigur motivul, dar știam că ar fi de vină pachetele de țigări ce parcă le fuma mai abundent acum. Nu l-am auzit de mult timp, iar pentru simplul fapt că mi se adresa mie de această dată, îmi simțeam corpul cum se cutremură.
—Habar n-am, ea m-a chemat aici.
Pufni încet pe nări, vrând să iasă din încăpere. Drăcie, Kay, ori acum, ori niciodată. I-am apucat strâns brațul, făcându-l să se întoarcă spre mine, având o sprânceană ridicată. Bravo, Kay, acum ce? Stai și te uiți la el ca la avioane? Firar, trebuia să-mi fac un plac.
—De ce mă ignori?
Întrebarea ce parcă îl incomodă îl făcu să privească cruciș spre palma mea ce îi era încleștată pe brațul său, urmând să-i dau drumul. Faptul că mi-am înfipt unghiile în carnea sa, probabil îi va lăsa câteva urme.
—Problemele mele. Își dădu ochii peste cap, simțindu-i săgețile cum se lovesc de fața mea. Cu siguranță acum m-ar îngropa câțiva metri sub pământ.
—Poți să nu te mai comporți ca un copil?
I-am strigat exasperat în față, văzând cum sprâncenele i se unesc milimetric, privindu-mă încruntat. A făcut câțiva pași rapizi spre mine, gest la care m-am dat în spate cât de mult posibil, simțind cum coapsele îmi sunt lovite de biroul din lemn din spatele meu. La dracu', cine a pus masa asta aici?
—Vrei să știi de ce te ignor? Chiar vrei?
—Da.
Mi-am ridicat privirea cu o lentoare agonisantă spre a sa, iar contactul dintre privirile noastre lăsând scântei în urmă. Îmi simțeam irișii cum sunt înghițiți de întunericul din ochii săi, parcă picând în aceeași hipnoză care mă prinde de fiecare dată când îl privesc fix. Ochii săi sunt al naibii de frumoși, pe lângă cenușiul banal din ai mei.
—Mi-ai zis că nu-mi pasă de tine. Și-a croit drum cu una din mâini spre părul meu, prin care și-a trecut palma de câteva ori. Arăt eu ca și cum nu mi-ar păsa?
Simțeam cum aveam să-mi pierd capul dacă mă mai privea mult în asemenea hal. Drăcie, eram mai tulburat mai mult deprivirea sa pătrunzătoare, ce parcă îmi tăia bucăți din carnea de pe față. Nu știam ce se întâmplă cu corpul meu prin preajma sa, dar cert este că nu-mi plăcea de loc. Mă simțeam ca un mielușel singur și rătăcit, iar este lupul ce mă va devora.
—Dar știi ce aș face acum? Am ridicat o sprânceană spre el, moment în care mi-am simțit coapsele cum sunt smulse spre el, astfel ajungând, pentru a nuștiu câta oară, să fiu lipit în totalitate de el.
—Te-aș întinde pe biroul din spatele tău și te-aș face să-mi gemi atât de tare numele încât să audă jumătate din oraș că ești al meu.
I-am simțit vârfurile buzelor cum se lipesc îngrozitor de senzual de lobul urechii mele, simțindu-mi apoi carnea din acel loc cum este prins între dinții săi. Faptul că ușa se deschise furtunos, făcând-o să se lovească aprig de perete, ne întrerupse momentul mult prea intim de acum câteva minute, făcându-mă să îl împing pe cel de lângă mine cu toată puterea pe care o depozitam în brațe. Îmi simțeam fiecare părticică din corp cum arde și nu neapărat datorită atingerilor sale lacome, ci și cuvintelor păcătoase ce-i ieșeau de pe buze. La dracu' Kay, în ce mama naibii te-ai băgat?
—Ce se întâmplă?
Cea brunetă trecu printre noi, având în brațe un morman de hârțoage, trântindu-le pe biroul de care am stat lipi acum câteva secunde. Îmi simțeam sângele cum îmi aleară prin vene de pară ar fi la maraton, iar inima îmi pompa sângele de două ori mai repede, decât de obicei, fapt ce mă făcu să-mi întorc privirea fulgerătoare spre cel cu ochii negri care și-a așezat non-șalant mâinile în sân, privindu-mă pervers, observând cum colțurile buzelor i se ridică într-un rânjet drăcesc. Cu ce mama dracului m-am pus? Cu Lucifer însuși.
—Din păcate mă opresc geamurile din spatele biroului.
Eva și-a întors privirea cercetătoare asupra fiului său, analizându-i încet expresiile feței. Își întoase corpul spre mine, poposindu-și privirea pentru câteva secunde asupra ochilor mei, parcă încercând să-mi vadă dincolo de ei. Poate cea cu ochii verzi n-a înțeles aluzia adusă de el, dar eu da, drăcie, asta ar fi trebuit să fie continuarea vorbelor sale. I-am auzit pașii cum se îndreaptă pe ușă, urmând să dispară în spatele ei.
L-am înjurat în gând, pentru faptul că m-a lăsat aici cu Eva, deoarece mai mult ca sigur voi primi un interogatoriu de zile mari. M-am întors pe călcâie, ieșind din biroul său, auzindu-mi numele cum este strigat în spate de cea brunetă. Nu m-am oprit decât atunci când am simțit cum aerul de afară mă lovește în față, urmând să trag o gură sănătoasă de oxigen. Când naiba am uitat să respir?
Mă simțeam zguduit din temelii, iar dacă nu aveam să mă agăț de ceva aveau să mă adune de pe jos. Pentru câteva secunde mi-au revenit pe retină acele clipe din biroul părinților lui, începând să meditez la vorbele sale. El chiar a... Oh, Doamne. Pe lângă faptul că este un nerod și jumătate să poată spună așa ceva, este și idiot dacă crede că se poate juca cu mine în halul ăsta. Aș fi vrut să las un urlet exasperat să-mi scape din fundul gâtului, dar m-am rezumat doar la a face pași apăsați spre ceilalți, iar faptul că nu-i vedeam fața pe nicăieri m-a făcut să expir ușurat. Nu știu cum avea să mai dau ochii cu el în asemenea circumstanțe. Cu toate că eu am fost cel care l-a oprit și tot eu am fost cel care a pornit o discuție cu el, nu mă gândeam că poate degenera în asemenea situație.
Restul zilei a decurs detul de normal, deoarece doar am stat în tribune și am discutat cu ceilalți. Bine, ei discutau, iar eu ascultam, deoarece nu simțeam nevoia să mă bag în discuțiile lor. Faptul că Elio își bătea joc de cei doi iubăreți de lângă chiar m-a făcut să las câteva chicote să iasă la suprafață. Recunosc că în celelalte ore ale zilei, ironic sau nu, chiar m-am simțit destul de bine, după ce mi-au trecut nervii pe cel cu ochii negri. Și trebuie să recunosc că toate meritele i se acordă lui, deoarece, chiar dacă nu vreau să admit, ieșirea noastră de acum câteva ore chiar mi-a priit.
M-am tolănit pe salteaua moale a patului, lăsând picurii de apă să se scrugă pe pernă. Privirea îmi este încețoșată, deoarece Dante doar ce a plecat de la mine, după o discuție lungă, câteva pachete de țigări consumate și o duzină de sticle goale. În mare parte din timp doar am discutat despre drăcoveniile sale cu Hero, deducând de la acesta că relația în sfârșit și-a luat făgașul normal și merge cum ar trebui.
* * *
Râdeam subtil privindu-l pe Dominic cu o pereche de căști pe cap, încercând să-l instruiască pe cel din mașină. Faptul că se enerva, pentru că nu-i ieșea ceva, îl făcea și pe cel cu ochii albaștri să pufnească nervos, observând câteva cute pe fruntea sa. Chicoteam silențios, încercând să nu-l înfurii mai tare pe cel de lângă mine, auzindu-i strigătele cum răsună pe toată pista. Elio, alături de tatăl lor, încerca să-l calmeze pe fratele său, iar pentru faptul că Hero lipsea, am dedus că el este cel din mașină care-i stoarce toți crierii lui Dominic.
Rayder se afla lângă mine, butonându-și plictisit telefonul, auzindu-i pufnetele amuzante de câteva ori, dar cam asta este tot ceea ce venea din partea sa. Nu știam dacă situația dintre noi s-a îmbunătățit, sau s-a înrăutățit radical. Bine, am purtat o conversație destul de scurtă când am ajuns pe pistă, dar de atunci nu i-am mai auzit glasul celui cu păr nisipiu. Sunt unele momente când pur și simplu nu știu cum ar trebui să-i vorbesc, iar ăsta este unul dintre acele momente jenante în care doar stau și-l admir dintr-o parte.
Când am simțit cum telefonul îmi bâzâie în buzunar, m-am încruntat spre apelantul său, deoarece nu știam de ce m-ar suna Dante. Cel blond încă nu se afla pe pistă, iar asta îmi ridica semne de întrebare.
—Vrei să auzi pe cineva? După ce mi-am așezat telefonul la ureche, i-am auzit vocea nu prea entuziasmată a lui Dante de la celălalt capăt. Kay! Când i-am auzit vocea Bellei în telefon, m-am ridicat instant în picioare, având pe față un zâmbet cât America de mare.
—Bella!
În vocea mea se putea simți bucurie, deoarece n-am mai văzut-o pe puștoaică de câteva luni bune. Părul blond și buclat, alături de ochii săi albaștri și mari îmi reveni în minte, auzindu-i vocea cum vorbește cu înflăcărare. I-am auzit pe cei doi din mașină cum se ceartă nu prea subtil, în mare parte fiind fratele său mai mare care îi cerea telefonul, iar cea cârcotașă nu i-l dădea. Faptul că m-am îndepărtat de ceilalți nu stârniră multe curiozități, dar totuși o privire fulgerătoare încă stăruia pe corpul meu, făcându-mi pielea de găină. La dracu' cu privirea sa.
—Mama mi-a pasat-o azi dimineață și te voi ruga din toată inima mea mare să stai cu ea cât timp eu voi fi ocupat.
Zilele când Dante o aducea pe blonduță pe pistă, erau cele când aveam impresia că acest loc mai prindea viață. Acea ființă ce avea încă dinții de lapte în gură, este o dulceață de om, ce anima al naibii de bine atmosfera, de cele mai multe ori doar râsul său colorat îți invoca o stare de bine. De câteva ori pe lună mama celor doi i-o încredințează pe Bella celui blond, deoarece, din câte am înțeles, vor să fie o familie unită și mare, cu toate că Dante locuia separat de ei, astfel blondul îi cere lui Mario să-l lase cu ea de câteva ori pe pistă.
—M-a înnebunit. I-am auzit din nou cum încep să se certe și, cu toate că blonda n-are mai mult de șase ani, este destul de tare în gură, la fel ca și fratele său.
După ce blondul îmi închise, spunându-mi că este aproape de noi, mi-am așezat din nou dosul pe banca din lemn, pe care stăteau și ceilalți. Încă îi simțeam privirea celui cu ochi negri cum îmi colinda trupul, dar nu am încercat să-mi întorc privirea spre el. Aveam o dispoziție prea bună pentru mi-o strica cu dramele sale. Am mai așteptat câteva minute, iar când i-am observat mașina lui Dante cum parchează, am zbughit-o direct de lângă ceilalți, știind sigur că privirea cuiva este poposită asupra mea.
Am văzut cum portiera se deschide în viteză, din ea coborând mica blondă, ce-mi sări direct în brațe. I-am apucat corpul din viteză, ridicând-o în aer, auzindu-i râsul colorat cum răsună. Am făcut câteva piruete cu ea în brațe, privindu-i zâmbetul gingaș cum i se întipărește pe față. N-oi fi suportând eu copiii, dar pe ea n-ai cum să n-o iubești, este mult prea dulce.
—Kay! Mi-a fost dor de tine. Vocea plină de fericire a blondei mă făcu să chicotesc subtil, în timp ce-i strângeam corpul într-o îmbrățișare.
—De ce îl iubești pe el mai mult decât pe mine? Cea din brațele mele s-a întors cum a putut spre Dante, arătându-i limba, urmând să-mi înconjoare gâtul cu brațele sale micuțe. I-am rânjit amuzat celui din fața mea, observându-i irișii cum i se dau peste cap.
—Pentru că el e mai bun decât tine. Își descotoloci picioarele din jurul torsului meu, iar cu ajutorul meu ajunse cu picioarele pe pământ. I-am simțit pielea fină cum îmi apucă câteva degete, deoarece palma mea mare nu-i permitea mai mult, începând să examineze pista, ochii fugindu-i în colo și în coace. El cine e? Pe el nu-l cunosc. Îmi dădu drumul mâinii, alergând spre Rayder cu bucurie, observându-l și pe el la rândul său cum o scanează pe cea mică. Cine ești? Vocea curioasă a celei din fața lui Rayder îl făcu să-și lase telefonul deoparte, privind-o blând.
—Sunt Rayder, tu șoricel? Apelativul folosit de el o făcu să chicotească.
—Bella. Faptul că își acoperi fața cu buclele mici și blonde, mă făcu să înțeleg că a roșit. O zbughi din fața sa, venind rapid spre mine și scunzându-și fața după brațul meu. Kay, putem să ne jucăm și cu el azi? Te roog! Cererea ciudată venită din partea blondei mă făcu să o privesc perplex. Vrei să te joci azi cu mine și cu Kay? Faptul că țipase spre cel cu ochii negri, îl făcu să se ridice din locul în care era, apropiindu-se vertiginos de noi.
—Nu cred că Rayder ar-
—Bine. Faptul că cel din fața mea aprobă rapid, o făcu pe Bella să țopăie fericită lângă mine, apucându-mi încheietura și trăgându-mă după ea. L-am săgetat cu privirea pe cel din spatele meu, privindu-i rânjetul cum se lărgește.
Astfel, am ajuns să fiu blocat cu cel brunet în sala de sport, privind-o pe cea blondă cum se chinuia să ridice o halteră. Aproape jumătate din zi mi-am petrecut-o în prezența lor și jur că nu mi-am putut imagina vreodată că aș putea să râd atât de mult în prezența celui cu ochi negri. Nu au fost minute când să nu râd de drăgălășenia ei, sau de faptul că la un moment dat a început să-i împletească părul celui brunet. Imagine mai amuzantă decât aceea, probabil nu voi mai vedea vreodată. Să vezi cum o nămilă de aproape doi metri, este răpusă de o copilă de doar câțiva anișori, este destul de amuzant.
Iar pentru faptul că am râs de părul său prins cu tot felul de clame multicolore, l-a făcut să comploteze împotriva mea cu cea blonduță, ajungând cu ei doi peste mine, râzând de mama focului, deoarece degetele lor îmi gâdilau abdomenul de am simțit că o să-mi dau duhul. Faptul că pentru prima dată l-am văzut să râdă în adevăratul sens al cuvântului, nu doar zâmbete perverse și rânjete, m-a făcut să-mi schimb radical părerea despre persoana sa. El se deschidea doar în fața cui voia.
În acest moment stăteam pe jos, privind-o pe Bella cum avea pe mâini niște mănuși de box, de două ori mai mari decât ea, privind-o cum încearcă să lovească sacul de box din fața sa. Eu unul eram stors de orice strop de energie, deoarece statul cu ea o zi întreagă mi se păru mai înflăcărat decât orice alt antrenament. Energia ei nu se putea compara cu nimic, iar faptul că ne-a pus pe noi să fugim după ea ca niște cățeluși, probabil i-a adus satisfacție. Este un fel de copie fidelă a lui Dante, dar mult mai drăguță.
—Îmi pare rău. I-am mărturisit celui de lângă mine, privindu-i sprânceana cum se ridică în semn de întrebare. Pentru acea seară în club. Am urlat la tine. Și-a lăsat capul pe spate, rezemându-l de plasa ce înconjura ringul.
—Nu sunt supărat.
—Nu ești?
Faptul că eram foarte șocat îl făcu să-și închidă ochii pentru câteva secunde, părând că se gândește la ceva intens. Nu știam niciodată la ce să mă aștept de la el, deoarece ar fi fost în stare de orice, iar acest fapt într-o oarecare măsură, mă speria de moarte.
—Nu. Îmi fac griji pentru tine.
Mărturisirea pe care mi-a făcut-o mi-a făcut privirea să se întoarcă spre el. Nu știam mai exact ce vrea să spună prin "grijă", dar nici nu voiam să aflu. Misterul ce se afla în jurul cuvintelor sale păcătoase mă făcu să-mi mușc buza, admirându-i îndeaproape chipul. Ochii săi negri parcă încercau să-mi înghită cu totul irișii, observându-i cum coboară lent spre buzele mele. Tensiunea ce se formă între noi putea fi tăiată cu lama cuțitului, deoarece îmi simțeam chipul cum arde sub privirea sa, iar pe buze aveam o mâncărime ce mă enerva.
Fețele ni se apropiaseră, fiind doar câțiva centimetri ce ne despărțea și aș fi putut jura că în acest moment nu voiam nimic mai mult decât să-i simt buzele peste ale mele și să le simt savoarea.
—Acum o să vă sărutați?
Drace, de ce de fiecare dată se găsește cineva să ne întrerupă?